Ultima actualizare: 

24 Mai 2017


Fundatia George Manu

© Fundatia "George Manu",
2001- 2017

Sentinela

RSS

24 Mai 2017
Ziua Eroilor la Majadahonda/Spania

Cu binecuvântarea PS Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, joi 25 mai 2017, de Înălţarea Domnului/Ziua Eroilor, se va săvârși un parastas urmat de un program comemorativ întru cinstirea şi pomenirea eroilor și mărturisitorilor români care s-au jertfit pentru neam şi cruce.

Evenimentul va avea loc la Majadahonda, la Monumentul Martirilor Ion Moţa şi Vasile Marin începând cu ora 20.

Fundația "George Manu"

divider

05 Aprilie 2017
Concert "Raze prin zăbrele"

Joi, 6 aprilie, ora 19.00, la Catedrala Sf. Spiridon Nou din București va avea loc un concert de cîntări ale Postului Mare şi cîntece din temniţele comuniste, interpretate de maicile de la Mănăstirea Diaconești, județul Bacău.

Unul dintre cele mai cunoscute grupuri psaltice monahale din România va tine un concert dedicat mărturisitorilor din temniţele comuniste.

Evenimentul este organizat cu binecuvîntarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

_

divider

06 Februarie 2017
Demnitatea unei naţiuni

Duminică, 5 februarie 2017, poporul român a scris din nou istorie. Cronicile nu vor putea să ignore imaginea-simbol a acestei zile, o mare de lumini revărsată peste întunericul unei nopţi geroase de iarnă. Luminiţele sufletului colectiv românesc au licărit cu sutele de mii, gând la gând cu alte milioane de conaţionali de pe toate meridianele aflaţi în acelaşi cuget, străpungând mantia groasă a întunericului moral în care orbecăieşte România de mai bine de şapte decenii.

Nu a fost nici pe departe vorba numai de a-i sili pe guvernanţi la satisfacerea unor revendicări punctuale pe plan social sau legislativ. Dimpotrivă, manifestaţiile au culminat tocmai după ce guvernul a anunţat abrogarea controversatei ordonanţe de urgenţă prin care se dezamorsau legile anticorupţie. De asemenea, resortul care a scos masele de români pe străzi nu are nici caracter de partizanat politic, chiar dacă de-acum se cere demisia guvernului.

Ceea ce românii transmit lumii întregi de sub flamurile tricolorului naţional, prin această explozie de lumină, cu inventivitatea exuberantă a lozincilor şi o atitudine de un spirit civic ireproşabil, ţine de un plan mult mai profund. Prin dimensiunile sale la scară naţională, mişcarea de stradă din februarie 2017 a dobândit un caracter metajuridic şi metapolitic de plebiscit moral şi naţional. Ea a devenit expresia indubitabilă a unei voinţe colective ferme şi bine conturate. O zvâcnire de demnitate naţională, care articulează o năzuinţă în primul rând de ordin moral, menită să croiască acestui neam un nou viitor. O altă soartă, sub semnul lui „Deşteaptă-te române”, care ne însoţeste cu simbolistica sa de-a lungul secolelor de istorie. La fel ca în anul Marii Uniri, 1918, sau în decembrie 1989, când s-a strigat „jos comunismul!”.

Ce se cere aşadar acum, sub forma unor revendicări concrete (abrogarea ordonanţei, demisia guvernului), dar care transcend cu mult aceste puncte?

Nici mai mult, nici mai puţin, decât faptul ca cei investiţi prin vot să conducă temporar destinele acestei ţări, trebuie să aibă în primul rând legitimitate morală. E un avertisment la adresa tuturor celor care cred că la adăpostul legitimităţii câştigate la urne (dar pe fondul unui absenteism ridicat) pot sfida cele mai elementare norme etice şi ale bunului simţ. Cei care au ieşit în stradă pentru acest deziderat nu sunt nicidecum numai partizanii lui Cioloş, Iohannis, USR, Soros sau cine mai vreţi dumneavoastră. Majoritatea sunt cu siguranţă dintre cei care la ultimele alegeri au absentat de la urne. Unii se întreabă de ce nu s-a ieşit în stradă mai demult, când şi alţii au făcut şi au dres? Răspunsul e simplu. Prima reacţie a majorităţii românilor, care au văzut în toate partidele „aceeaşi mizerie”, a fost cea de lehamite. De indiferenţă la rezultatul alegerilor. A fost refuzul de a mai merge la vot spre a alege, ca întodeauna, „răul cel mai mic”. Dar de data aceasta PSD-ul, orbit de succesul zdrobitor repurtat la alegerile din decembrie, a întrecut orice măsură. Parcă au vrut cu tot dinadinsul să contrazică relativizarea şi omogenizarea în rău a întregii clase politice, arătând că se poate şi mai jos! Nu s-a comportat precum un partid ca toate celelalte, fiecare cu proprii săi corupţi, ci ca un grup infracţional organizat, care a încercat să legalizeze furtul.

Da, în cele din urmă, la presiunea străzii, guvernul „Grindragnea” a fost nevoit să abroge ordonanţa care a făcut să detoneze o mişcare de mase din acelea care apar doar la momente de răscruce a istoriei. Numai că se înşeală dacă are impresia că apele revărsate se vor retrage în matca lor, iar totul va merge înainte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Căci acest guvern şi garnitura de la conducerea PSD au risipit orice urmă de încredere care le va fi fost acordată. S-a comportat precum un hoţ prins asupra faptului, care se grăbeşte să înapoieze lucrul furat în speranţa că totul va fi uitat şi că el va fi privit de acum încolo asemenea unui nufăr imaculat. Se pare că aceşti oameni nu sunt în stare să se ridice deasupra interesului imediat, a combinaţiilor conjuncturale, a artificiilor menite strict să perpetueze reţeaua de influenţă din care fac parte.

Excepţiile au fost puţine, dar au existat. Ministrul Florin Jianu a demisionat, spunând că doreşte să fie „de partea corectă a istoriei”. Iată că mai sunt şi unii din tabăra guvernanţilor care sunt în stare să se raporteze la ceva situat deasupra contingenţelor. Fie că aceasta se numeşte judecata istoriei, legea morală, Dumnezeu sau spiritul viu al acestui popor, pentru care aparenta indiferenţă în care părea cantonat nu înseamnă de fapt altceva decât o formă de protejare a idealurilor care încă mai zvâcnesc în sufletul său, aşteptând doar momentul de graţie în care să se impună clamarea lor.

Românii sunt o naţiune încă tânără, pe care istoria a împiedicat-o să parcurgă etapele de maturizare a unei conştiinţe colective, aşa cum a fost cazul marilor popoare occidentale. Acestea se află acum într-o stare de saturaţie, de decadenţă chiar, permiţându-şi luxul fie de a se lăsa ghidate de „corectitudinea politică”, fie de a se ridica împotriva ei. Sunt dispute politice şi ideologice care au loc deasupra unui incontestabil şi elementar fundament etic, care României ultimelor decenii i-a lipsit în permanenţă: acea legitimitate morală de care să se bucure cei aleşi să conducă un stat. Nu mă refer aici la lucruri sofisticate, ci la ceva de ordinul evidenţelor: corectitudine, onoare, verticalitate. Toate sunt, sau ar trebui să fie, recunoscute ca principii aparţinând, de la sine înţeles, unui plan superior, fără de care contractul social între conducători şi conduşi nu poate funcţiona. Nu arareori, politicienii (din toate ţările civilizate) s-au dovedit a nu fi la înălţimea acestora. Dar, atunci când au călcat pe bec, au recunoscut autoritatea superioară a acestor valori şi au ştiut că trebuie să suporte consecinţele.

Într-o ţară ca România, lucrurile au stat mai întotdeauna altfel. Acum, sutele de mii de români care au fost pe străzi, alături de milioanele care îi susţin în încercarea de ieşire din această beznă morală, au mai parcurs o treaptă pe drumul către închegarea unei veritabile solidarităţi şi conştiinţe naţionale.  Se simte apariţia unui liant transpartinic, mai presus de ideologii şi de viziuni asupra lumii. Fără acest liant elementar al unor valori fireşti, de la sine înţelese, un stat nu poate funcţiona aşa cum trebuie, iar toată armătura legislativă şi instituţiile statului nu sunt decât o faţadă, o butaforie îndărătul căreia politicieni veroşi îşi pot vedea în tihnă de propriile interese.

Românii simt într-un număr covârşitor acest lucru şi se revoltă. Nu mai pot sta nepăsători privind cum soarta lor este decisă de o guvernare care a căzut la examenul celor mai elementare reguli de etică. Manifestaţiile uriaşe de pe tot cuprinsul ţării au dobândit un caracter de plebiscit naţional şi de afirmare a demnităţii unei naţiuni. Actualului guvern şi conduceri a PSD nu îi mai poate fi acordată nici încredere, nici legitimitate morală. Cei responsabili, aceia care au arătat că PSD-ul poate coborî şi mai jos decât celelalate partide (oricum şi ele detestate de marea majoritate a românilor) trebuie să plece şi să înveţe lecţia că aroganţa şi sfidarea unui popor întreg se plătesc întotdeauna.

Ştim că pot exista profitori şi grupuri de interese care vor încerca poate să deturneze sensul genuin al acestor manifestaţii. Probabil că atunci când cei vizaţi se vor retrage, românii vor tolera un PSD reformat alături de celelalte partide. Desigur că nu vor fi mulţumiţi de calitatea întregii clase politice, dar cel puţin vor fi trasat un hotar pentru posteritate: mai jos de atât nu merge! Nu admitem!

Abia pe o asemenea bază se poate spera la construcţia unui viitor sănătos al acestei ţări. Abia pe această treaptă se poate face trecerea de la stadiul de ţară bananieră la un alt nivel de civilizaţie, la formarea unui cadru respirabil în care sunt posibile dispute politice şi ideologice menite să configureze traseul viitor al unei naţiuni.

Dacă despre izbucnirea din decembrie 1989 s-a spus că a fost o „explozie a mămăligii româneşti”, în februarie 2017 putem spune ca asistăm la închegarea unei coloane vertebrale a demnităţii româneşti, la manifestarea pe scena istoriei a unui suflet colectiv atât de vitregit de-a lungul veacurilor, care încearcă să-şi croiască un destin temeluit pe valori morale.

Bogdan Munteanu

divider

28 Ianuarie 2017
Comemorarea anuală Valeriu Gafencu: Joi 16 februarie 2017, Târgu Ocna

Dragi prieteni,

Comemorarea închinată lui Valeriu Gafencu şi tuturor deţinuţilor politici din temniţa Târgu Ocna, va avea loc joi, 16 februarie 2017, sub organizarea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Ca în fiecare an, ne vom întâlni la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, biserică aflată în vecinătatea penitenciarului Târgu Ocna.


Vom reveni în zilele următoare cu programul detaliat al comemorării.

Vă așteptăm la Târgu Ocna!

Cezarina Condurache

divider

02 Ianuarie 2017
80 de ani de la jertfa Moța-Marin – Majadahonda 2017 - programul manifestărilor

Activitățile comemorative închinate lui Ionel Moța și Vasile Marin se vor desfășura după cum urmează:

Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, Majadahonda
Ora 12 - Comemorare la Monumentul Moța-Marin/Majadahonda
Ora 15 - Masa la Hotel Majadahonda
Ora 17 - Conferința „Espíritu Majadahonda. El legado de una generación”, Hotel Majadahonda

Duminică, 15 ianuarie 2017, Biserica Sfântul Ioan Casian Guadalajara
Ora 09:00 - Utrenie și Sfânta Liturghie
Ora 12:00 - Parastas pentru Ionel Moța și Vasile Marin
Ora 12:30 - „Modele de jertfă pentru Hristos” - prezentarea cărților editate de Fundația George Manu și Editura Evdokimos
Agapă

În București parastasul pentru Ionel Moța și Vasile Marin, va avea loc sâmbătă 14 ianuarie 2017, ora 09:30, la Biserica Sfântul Ilie Gorgani.

Vă așteptăm!

Fundaţia „George Manu”

divider

16 Decembrie 2016
Lansare de carte - 20 decembrie 2016

Marţi 20 decembrie, ora 18, vom lansa la Librăria Sophia volumul:

“CRĂCIUN ÎNTEMNIŢAT. Sărbătoarea Naşterii Domnului în temniţele comuniste şi după eliberare, în amintirile mărturisitorilor”, ediție alcătuită şi îngrijită de Cezarina Condurache, cu o prefață de Pr. Prof. Conf. Dr. Constantin Necula.

Invitaţi: Pr. Nicolae Bordaşiu, Vasile Jacques Iamandi, Ciprian Voicilă şi actriţa Crenguţa Hariton - care va recita versuri din volum.

Vă aşteptăm cu mare drag!

Cezarina Condurache

divider

26 Noiembrie 2016
"Un ghem de întrebări" - Petre Țutea în amintirile lui Marcel Petrișor

Dragi prieteni,

Luni 28 noiembrie 2016, va avea loc la Biserica Acoperamântul Maicii Domnului, o nouă întâlnire de suflet:
„Un ghem de întrebări” - Petre Țutea în amintirile lui Marcel Petrișor.

Atasat găsiți afișul evenimentului organizat de Parohia Acoperământul Maicii Domnului alături de LTCOR Sector 6 și Fundația Profesor George Manu.

Vă așteptăm la Biserica Acoperământul Maicii Domnului (București, str. Drumul Taberei, nr. 28A), să ne bucurăm împreună de această seară excepțională!

Cezarina Condurache

divider

21 Noiembrie 2016
Parintele Gheorghe Calciu - Un glas care te cheama

Dragi prieteni,

Luni, 21 noiembrie 2016, ora 17, va invitam la Parohia Acoperamantul Maicii Domnului (Drumul Taberei, nr 28B) sa ne impartasim din duhul luptei, suferintei si biruintei Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa.

Se va savarsi slujba parastasului la 10 ani de la trecerea la Domnul, apoi va urma o serie de evocari ale Parintelui sustinute de camarazi, prieteni si fii duhovnicesti: Marcel Petrisor, Demostene Andronescu, Dionisie Stoenescu, Erast Calinescu si Razvan Codrescu.

Atasat gasiti afisul evenimentului organizat de Parohia Acoperamantul Maicii Domnului alaturi de LTCOR Sector 6 si Fundatia Profesor George Manu.

Va asteptam!

Cezarina Condurache

divider

17 Noiembrie 2016
Vineri, 18 noiembrie, ora 15, lansări de carte la Gaudeamus!

Vă aşteptăm la standul Evdokimos/George Manu alături de Marcel Petrişor, Jacques Iamandi şi Ciprian Voicilă, să trecem în revistă apariţiile noastre editoriale, să ne evocăm sfinţii, martirii şi mărturisitorii!

O întâlnire de suflet cu demnitatea şi memoria vie a neamului!

Fundaţia „George Manu”

divider

15 Noiembrie 2016
Târgul de carte Gaudeamus, Bucureşti, 16-20 noiembrie 2016

Fundaţia „George Manu”

divider

03 Noiembrie 2016
Lansări de carte – Sibiu, 5 noiembrie 2016

Cezarina Condurache

divider

02 Noiembrie 2016
Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă din Sibiu - 3-6 noiembrie 2016

Editura Evdokimos și Fundația Profesor George Manu: În perioada 3-6 noiembrie 2016, ne găsiți la Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă din Sibiu, Biblioteca „Astra”, Corp B, Foaier. Vă aşteptăm!

Cezarina Condurache

divider

29 Octombrie 2016
Dubla lansare de carte - 31 octombrie 2016

 

Imagini de la eveniment si (in curand) inregistrarea video pot fi vizionate aici.

_

divider

26 Octombrie 2016
Târgul de Carte Kilipirim, București, 26-30 octombrie

Dragi prieteni,

Săptămâna asta ne găsiți la Târgul de Carte Kilipirim, București, 26-30 octombrie, în Unirea Shopping Center, etaj 2, aripa Călărași.

Vă aşteptăm cu reduceri la aproape 200 de titluri, cărţi anticomuniste şi incorecte politic, din domeniile:

# Sfinţii Închisorilor
# Memoria anticomunistă
# Memorialistica temniţelor
# Rezistenţa anticomunistă
# Documente, religie, istorie
# Eroi şi martiri ai neamului românesc

Ne vedem la Kilipirim!

Cezarina Condurache

divider

25 Octombrie 2016
Noutăţi editoriale Evdokimos şi Fundaţia Profesor George Manu: Dublă lansare de carte, Librăria Sophia, 31 octombrie, ora 18:30

Dragi prieteni,

Vă invităm alături de noi luni, 31 octombrie 2016, ora 18:30, la o dublă lansare de carte organizată împreună cu prietenii de la Librăria Sophia.

Vom prezenta cele mai noi apariţii editoriale ale Fundaţiei şi Editurii noastre, două cărţi de excepţie semnate de Bogdan Munteanu - publicist şi scriitor, redactor şef al revistei noastre, „Permanenţe”:

# Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide - Despre duhul „Sfinţilor Închisorilor” (cu o prefaţă semnată de Ciprian Voicilă)
# Permanenţe europene. Rosturi româneşti (cu o prefaţă semnată de Sorin Lavric)

În cadrul evenimentului îi vom avea ca invitaţi pe Bogdan Munteanu şi Sorin Lavric, prezentările fiind completate şi moderate de Ciprian Voicilă.

Vă aşteptăm la Sophia să ne împărtăşim împreună din duhul „Sfinţilor Închisorilor”!

Cezarina Condurache

divider

17 Octombrie 2016
TROIŢĂ ÎN MEMORIA PĂRINTELUI GHEORGHE CALCIU

Dragi prieteni,

Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să ridicăm o Troiţă întru veşnica cinstire şi pomenire a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. Troiţa s-a ridicat la Mahmudia/Tulcea (comuna în care s-a născut părintele) şi este amplasată în curtea Bisericii Sfântul Nicolae Mahmudia (lângă biserică se află curtea familiei Calciu).

Sfinţirea Troiţei va avea loc sâmbătă, 22 octombrie, la ora 11, cu binecuvântarea şi în prezenţa Prea Sfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii. Sfinţirea va fi însoţită de săvârşirea unei slujbe de pomenire şi de o agapă. Anul acesta se împlinesc 10 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Calciu (21 noiembrie 2006).

După sfinţire şi pomenire, participanţii vor avea ocazia să vizioneze filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor Gheorghe Calciu”. Proiecţia de film va avea loc la Căminul Cultural Mahmudia.

Vă aşteptăm la Mahmudia, să vedeţi locurile natale ale Părintelui Calciu şi să punem împreună încă o stavilă în calea uitării, încă o Troiţă pentru memoria neamului.

Cezarina Condurache

divider

06 Octombrie 2016
Conferinţă şi lansare de carte la Cluj

SFINŢII ÎNCHISORILOR ŞI MEMORIA ANTICOMUNISTĂ

Sâmbătă, 8 octombrie, ora 16, Cantina Haşdeu, sala C2, Cluj-Napoca

Vă aşteptăm!

Cezarina Condurache

divider

03 Octombrie 2016
Participăm la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania - 4-9 octombrie 2016 - Cluj Napoca

Dragi prieteni,

Editura Evdokimos şi Fundaţia „Profesor George Manu” vor participa săptămâna aceasta la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania. Festivalul are loc în perioada 4-9 octombrie, în piața Unirii. Ne găsiţi la standul 33.

Vă aşteptăm cu peste 200 de titluri, cărţi anticomuniste şi incorecte politic, din domeniile:

# Sfinţii Închisorilor
# Memoria anticomunistă
# Memorialistica temniţelor
# Rezistenţa anticomunistă
# Documente, religie, istorie
# Eroi şi martiri ai neamului românesc

Vă așteptăm!

Cezarina Condurache

divider

13 Septembrie 2016
PARTICIPĂM LA TÂRGUL DE CARTE LIBRIS PIATRA NEAMŢ: 8-11 septembrie

Dragi prieteni,

Editura Evdokimos şi Fundaţia „Profesor George Manu” vor participa săptămâna aceasta la Târgul de Carte Libris Piatra Neamţ. Festivalul nemţean se aflat la a VI-a ediţie, are loc în perioada 15-18 septembrie 2016, în Parcul Tineretului.

Vă aşteptăm la standul nostru cu peste 200 de titluri, cărţi anticomuniste şi incorecte politic, din domeniile:

# Sfinţii Închisorilor
# Memoria anticomunistă
# Memorialistica temniţelor
# Rezistenţa anticomunistă
# Documente, religie, istorie
# Eroi şi martiri ai neamului românesc

Ne vedem la Piatra Neamţ!

Cezarina Condurache

divider

10 Septembrie 2016
SIBIU BOOK FESTIVAL: 8-11 septembrie

Dragi prieteni,

Editura Evdokimos şi Fundaţia „Profesor George Manu” vor participa săptămâna aceasta la Sibiu Book Festival. Festivalul sibian, are loc în perioada 08-11 septembrie 2016, în Piaţa Mică.

Vă aşteptăm la standul nostru cu peste 200 de titluri, cărţi anticomuniste şi incorecte politic, din domeniile:

# Sfinţii Închisorilor
# Memoria anticomunistă
# Memorialistica temniţelor
# Rezistenţa anticomunistă
# Documente, religie, istorie
# Eroi şi martiri ai neamului românesc

Vă pregătim şi câteva surprize editoriale! Detalii în curând!

Ne vedem la Sibiu!

Cezarina Condurache

divider

19 Iulie 2016
Editura Evdokimos şi Fundaţia Profesor George Manu la "Festivalul de carte şi muzică" din Braşov

Dragi prieteni,

Editura Evdokimos şi Fundaţia Profesor George Manu participă săptămâna aceasta la „Festivalul de carte şi muzică” din Braşov. Ne găsiţi în perioada 21-24 iulie în Piaţa Sfatului, la standul numărul 12. Vom fi acolo în fiecare zi (joi - duminică) între orele 10 - 22.

Vă aşteptăm cu peste 200 de titluri, cărţi anticomuniste şi incorecte politic, din domeniile:

– sfinţii închisorilor
– memoria anticomunistă
– memorialistica temniţelor
– rezistenţa anticomunistă
– documente
– religie
– istorie

Ne vedem la Braşov!

Cezarina Condurache

divider

29 Iunie 2016
Troita in memoria Pr. Dionisie Ignat - Vorniceni/Botosani

Dragi prieteni,

Va invitam la sfintirea Troitei ridicata intru cinstirea ieromonahului Dionisie Ignat (1909-2004), staret al chiliei romanesti Sfantul Gheorghe Colciu/Athos. Alaturi de parintele Dionisie va fi pomenit si fratele sfintiei sale, ieromonahul Ghimnazie Ignat (1899-1965).

Troita a fost ridicata de Fundatia Profesor George Manu si Chilia Sfantul Gheorghe Colciu, in comuna natala a parintelui Dionisie, Vorniceni (jud. Botosani). Amplasata in curtea bisericii din comuna, Troita va fi sfintita duminica, 3 iulie 2016, dupa Sfanta Liturghie (aprox. ora 12), in prezenta monahilor de la Colciu.

Va asteptam!

Cezarina Condurache

divider

17 Iunie 2016
Seară comemorativă închinată temniţei Jilava şi supravieţuitorilor ei.

Dragi prieteni,

Vă invităm împreună cu partenerii noştri, Editura Evdokimos şi Librăria Sophia, la o seară comemorativă închinată temniţei Jilava şi supravieţuitorilor ei. Evenimentul va avea loc vineri, 24 iunie 2016, ora 18, la Librăria Sophia din Bucureşti (Str. Bibescu Vodă, nr 19).

Invitaţii nostri sunt trei foşti deţinuţi politici, supravieţuitori ai infernului concentraţionar de la Jilava:

Părintele Nicolae Bordaşiu
Demostene Andronescu
Jacques Iamandi

Moderatorul evenimentului va fi Ciprian Voicilă.

În cadrul serii comemorative va fi lansată cartea „Însemnări de la Jilava”.

Va aşteptăm!

Cezarina Condurache

divider

10 Iunie 2016
Impreuna la concert Cedry2k - Sfintii Inchisorilor!

Dragi prieteni,

Duminica 12 iunie, vom fi prezenti la Trollo Pub (Soseaua Viilor, nr 11), la concertul sustinut de Cedry2k in memoria marturisitorilor din temnitele comuniste.

Incepand cu ora 20 veti gasi la standul nostru:

– carti anticomuniste si despre sfintii inchisorilor
– tricouri incorecte politic (de la prietenii LegendeVii)
– posibilitatea obtinerii unui autograf

Atasat aveti detaliile despre intalnirea pe care v-o propunem si despre concertul Cedry2k - Sfintii Inchisorilor.

Pe Cedry2k il puteti asculta aici:
Sfintii Inchisorilor: https://www.youtube.com/watch?v=AKC2LnFjbjA

Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!: https://www.youtube.com/watch?v=z12naPmpYhc

Va asteptam!

Cezarina Condurache

divider

17 Mai 2016
Tripla lansare de carte la Oradea, 20 mai 2016 (video)

Fundatia „Profesor George Manu” si Editura Evdokimos vor participa la Targul de carte Gaudeamus Oradea. Targul va avea loc in perioada 18-22 mai 2016, in pavilionul expozitional din Parcul 1 Decembrie, iar pe noi ne veti putea gasi la standul numarul 27.

Vineri, 20 mai 2016, ora 17, vom avea o tripla lansare de carte in cadrul targului:

„Cealalta fata a exilului”, autor Erast Calinescu
„Sfintii Inchisorilor. 28 de biografii exemplare”, coord. Cezarina Condurache
„Chipuri ale demnitatii romanesti. Eroi ai neamului si sfinti ai inchisorilor”, autor Cezarina Condurache

Invitatii nostri sunt:
Cristina Puscas, doctor in istorie
Cornel Onaca, fost detinut politic
Ciprian Voicila, scriitor si sociolog

Va asteptam la Oradea cu zeci de carti incorecte politic:

# Rezistenta anticomunista
# Sfintii inchisorilor
# Memorialistica detentiei comuniste
# Eroi si martiri ai neamului romanesc

Ne gasiti si aici: https://www.facebook.com/events/262366870783717/

Hristos a inviat!

Cezarina Condurache

divider

16 Mai 2016
Conferinta "SFINTII INCHISORILOR - SFINTII DE LANGA NOI" la Lugoj, 19 mai 2016

Dragi prieteni,

Joi, 19 mai 2016, vom ajunge in Lugoj unde va vom sustine conferinta:

„SFINTII INCHISORILOR - SFINTII DE LANGA NOI”

Invitatii nostri sunt:
Ciprian Voicila, scriitor si sociolog
Dr. Cornel Boiangiu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici Craiova

Va asteptam joi, 19 mai 2016, ora 19, la Universitatea Europeana Dragan, Sala A1.1 (etaj 1).
Evenimentul este organizat de Fundatia Profesor George Manu in colaborare cu Liga Tineretului Crestin Ortodox Lugoj.

Ne gasiti si aici: https://www.facebook.com/events/1100989123293125/?active_tab=highlights

Hristos a inviat!

Cezarina Condurache

divider

07 Mai 2016
Seara comemorativa "George Manu - Rectorul din Zarca Aiudului" la Constanta (video)

Seara comemorativa „George Manu - Rectorul din Zarca Aiudului” va avea loc miercuri, 11 mai 2016, ora 17, la Curtea Brancoveneasca (Str. Vasile Lupu, nr. 43-45)

Invitatii nostri:
Parintele Marius Visovan
Sociologul si scriitorul Ciprian Voicila
Fostii detinuti politici: Gheorghe Cusa, Puiu Nicolau, Mirel Stanescu

Evenimentul este organizat de Colegiul „Sfintii Martiri Brancoveni” si Fundatia „Profesor George Manu”.

In luna aprilie s-au implinit 55 de ani de la moartea Profesorului George Manu. Savant crestin de renume mondial, conducator al Miscarii Nationale de Rezistenta, detinut politic in Zarca Aiudului, George Manu a plecat la Domnul in aprilie 1961 refuzand asistenta medicala conditionata de colaborarea cu regimul comunist.
A murit transmitand colegilor detinuti si prin ei neamului romanesc: „Sa spuneti tuturor ca nu am facut niciun compromis”, „Fiti credinciosi idealurilor voastre si ramaneti demni”.

Ne gasiti si aici: https://www.facebook.com/events/1066511213406672/?active_tab=highlights

Va asteptam!

Cezarina Condurache

divider

26 Aprilie 2016
Seara inchinata Profesorului George Manu - 5 aprilie 2016 (video)

Dragi prieteni,

Fundatia Profesor George Manu si Libraria Sophia va invita la seara comemorativa:

„George Manu - Rectorul din Zarca Aiudului”, marti, 5 aprilie 2016, ora 18.

Invitatii nostri:
Parintele Profesor Vasile Gordon
Regizorul Nicolae Margineanu

Invitat special:
Dragonu aka 47 (Dragos Tudorache)

Evenimentul va fi moderat de scriitorul Ciprian Voicila. 

 

In luna aprilie se implinesc 55 de ani de la moartea Profesorului George Manu. Savant crestin de renume mondial, conducator al Miscarii Nationale de Rezistenta, detinut politic in Zarca Aiudului, George Manu a plecat la Domnul in aprilie 1961 refuzand asistenta medicala conditionata de colaborarea cu regimul comunist.

A murit transmitand colegilor detinuti si prin ei neamului romanesc: „Sa spuneti tuturor ca nu am facut niciun compromis”, „Fiti credinciosi idealurilor voastre si ramaneti demni”.

Va asteptam la Libraria Sophia!

https://www.facebook.com/events/511249949080605/

Cezarina Condurache

divider

15 Aprilie 2016
Fundatia Profesor George Manu - lansari de carte la Cluj Napoca

Dragi prieteni,

Fundatia Profesor George Manu si Editura Evdokimos vor participa la Targul de carte Gaudeamus Cluj Napoca. Targul va avea loc in perioada 20-24 aprilie 2016, in pavilionul expozitional din Piata Unirii, standul nostru este amplasat pe culoarul principal al pavilionului la numarul 38.

Joi, 21 aprilie 2016, ora 18:30, vom avea o tripla lansare de carte in cadrul targului. Vom prezenta urmatoarele carti:

„Cealalta fata a exilului”, autor Erast Calinescu
„Sfintii Inchisorilor. 28 de biografii exemplare”, coord. Cezarina Condurache
„Chipuri ale demnitatii romanesti. Eroi ai neamului si sfinti ai inchisorilor”, autor Cezarina Condurache

Invitatii nostri sunt:
Pr. Prof. Vasile Gordon
Pr. Marius Visovan
Erast Calinescu

Atasat aveti afisul lansarilor de carte.
Mai multe detalii despre eveniment gasiti aici: https://www.facebook.com/events/1586253958355727/

Va asteptam cu zeci de carti incorecte politic:
# Rezistenta anticomunista
# Sfintii inchisorilor
# Memorialistica detentiei comuniste
# Eroi si martiri ai neamului romanesc

Cezarina Condurache

divider

07 Aprilie 2016
Seara duhovniceasca inchinata profesorului George Manu - 11 aprilie 2016

Dragi prieteni,

Avem bucuria de a va invita la o noua seara comemorativa inchinata profesorului George Manu. Initiativa apartine Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului care organizeaza in postul Sfintelor Pasti seri duhovnicesti inchinate sfintilor si marturisitorilor din temnitele comuniste. Le multumim si cu aceasta ocazie pentru initiativa si pentru invitatia pe care ne-au adresat-o.

Evenimentul George Manu va avea loc luni, 11 aprilie, ora 18, la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului (adresa: Drumul Taberei, nr 28 A, Bucuresti).

Invitatii nostri, regizorul Nicolae Margineanu si scriitorul Ciprian Voicila, vor evoca personalitatea profesorului George Manu.

Seara se va incheia cu proiectia integrala a filmului „George Manu - Rectorul din Zarca Aiudului”.

Va asteptam!

PS: pentru o vizualizare exacta a locatiei accesati linkul de mai jos:
https://www.google.ro/maps/place/Biserica+Acoper%C4%83m%C3%A2ntul+Maicii+Domnului+%C8%99i+Sf%C3%A2ntul+Voievod+%C8%98tefan+cel+Mare/@44.4240128,26.0412823,17z/data=!3m1!4b1!4m2!3m1!1s0x40b201cd4e8850f9:0x4aa9ad1175653b48

Cezarina Condurache

divider

02 Martie 2016
„România furată” nu acceptă să fie cenzurată! Demnitatea artiştilor vs. corectitudinea politică

Cu toţii îl cunoaşteţi pe Cedry2k, hip-hop-erul care aduce în faţa tinerei generaţii versuri din şi despre sfinţii închisorilor, despre valorile neamului românesc: Dumnezeu, familie şi memorie.

Duminica trecută a avut loc lansarea ultimului său album „România Furată” în Club Control. Sute de tineri au venit să îl vadă şi să îl asculte pe artistul care a găsit o modalitate extraordinară de a vorbi despre valorile româneşti unui anumit public, căruia prea puţini i se adresau. În urma succesului şi a solicitărilor primite de la fanii care nu au reuşit să prindă un bilet (concertul a fost sold out), Cedry2k a hotărât să reia concertul duminica aceasta, tot în Club Control.

Încă de la promulgarea legii 217/2015 m-am temut că vor exista presiuni menite să lovească în artişti ca Cedry2k, Dragonu’ aka 47, Stres etc. Ştiind că ei nu sunt dispuşi să capituleze în vreun fel de la principiile lor şi că nu vor accepta cenzurarea creaţiilor muzicale, cea mai simplă soluţie de a fi „atacaţi” ar fi aceea de a li se tăia accesul în cluburi. 

La concertul de duminica trecută, băieţii au cântat îmbrăcaţi în tricourile cu Radu Gyr, recent retrase de pe site-ul LegendeVii. La concert au asistat numeroşi purtători de tricouri cu chipurile lui Valeriu Gafencu, Gheorghe Calciu etc. Aşa cum mă aşteptam, au apărut şi comentarii negative la adresa lor, acuzaţii anonime sau asumate, în care li se reproşează că promovează fascismul, legionarismul, că ofensează comunitatea gay etc. Mai mult, Clubul Control era şi el acuzat de aceleaşi „infracţiuni”. În acest timp, concertul lui Cedry2k nu figura pe lista concertelor viitoare din Club Control, deşi fusese anunţat de artist şi biletele erau puse în vânzare.

Există pe internet şi o declaraţie din partea Clubului Control (cel puţin aşa era prezentată) prin care reprezentanţii lui încearcă să se protejeze împotriva acuzaţiilor de fascism şi homofobie, explicând faptul că ei nu cunosc versurile artiştilor care cântă acolo: „Nu am ascultat niciodată piesele lui Dragonu’ şi ale lui Cedry2k, avem un program foarte încărcat la club şi nu putem să ascultăm piesele tuturor trupelor care cântă la noi pentru a verifica corectitudinea politică a versurilor... Sperăm că toţi cei care vin pe aici şi ne ştiu cât de cât programul îşi dau seama că orice acuzaţie, prin ricoşeu, la adresa noastră, de homofobie, antisemitism, fascism sau alte dubioşenii de genul ăsta este ridicolă, lucrurile astea ne sunt total străine şi am demonstrat asta în toată existenţa clubului.” (text postat de Romanian Fake Rappers pe pagina de facebook a lui Cedry2k)

Aşadar cineva (sau mai mulţi „cineva”) îi întrebase de sănătate pe cei de la Club şi după declaraţia bine structurată prin care se dezvinovăţesc, nu cred că întrebarile au venit doar de la activiştii LGBT şi nici că au fost generate de comenturi anonime de pe facebook.

Cum Cedry2k şi ceilalţi artişti invitaţi nu sunt dispuşi să negocieze, au mutat concertul în Club A, duminică 6 martie, ora 22. Iată mesajul postat astăzi de Cedry2k: „Pentru lansarea albumului <<România furată>> de la Bucureşti, de pe 6.03, NE-AM MUTAT din Control (club gay-friendly ai cărui clienţi au fost deranjaţi de mesajele noastre) în Club A!!! Biletele nu se vor schimba, aşadar tot ce trebuie să faceţi e să veniţi cu ele la Club A, în seara lansării. Ne cerem scuze celor deranjaţi de această mutare. E greu să fii <<extremist>> în ziua de azi, hehe...”.

Dincolo de acest episod rezolvat cu demnitate absolută de băieţi, cred că vom mai auzi despre această nouă metodă de cenzură, care am convingerea că va înflori în urmatoarea perioadă. Artiştii nu se vor lăsa uşor intimidaţi de solicitări şi somaţii venite de la activişti LGBT sau, de ce nu, de la Institutul Elie Wiesel. Mai mult decât atât, dacă Institutul Elie Wiesel va porni la vânătoare şi în direcţia asta, nu cred că va trimite solicitările/somaţiile direct către artişti (nu există niciun temei legal, mai mult, OUG 31/2002 completată prin legea 217/2015 nu incriminează creaţia artistică nici pe autorii ei).

Dar cluburile, spaţiile de concert etc, pot primi „scrisori” abuzive, unele chiar purtând antetul Guvernului României pe ele, care să îi avertizeze că încalcă legea promovând anumiţi artişti incorecţi politic. Şi cu siguranţă vor primi telefoane în direcţia asta, e o metodă mult mai simplă şi eficientă de intimidare, deja patentată de Institutul Elie Wiesel. Care va fi reacţia cluburilor? E greu de anticipat. Dar mă aştept să li se fluture pe sub nas acuzaţii fantasmagorice de antisemitism, fascism, rasism şi homofobie, toate alambicat îmbrăcate în termeni juridici şi făcând referire la diverse texte de lege. Aşadar aşteptaţi-vă fraţilor la presiuni fără temei juridic direcţionate către cluburi.

Astăzi (2 martie) se împlinesc 111 ani de la naşterea lui Radu Gyr, iar maine (3 martie) se împlinesc 112 ani de la naşterea lui Mircea Vulcănescu. De peste 70 ani cei doi (şi mulţi alţii) zac în temniţele memoriei. De zeci de ani comuniştii tremură la gândul că cei morţi se vor întoarce într-o zi şi de aceea au încercat prin toate formele posibile scoaterea lor din viaţa publică, din istorie şi din memorie.

Iată că din muzica hip-hop numele lor nu pot fi scoase atât de uşor pe cât şi-ar dori unii.

Respect Cedry2k, Haarp Cord, Dragonu’, Deliric 1, Vlad Dobrescu, Rashid, Chronic & more! Atitudinea voastră onorează lupta, suferinţa şi biruinţa celor ce nu mai sunt.

Sfinţii Închisorilor – Cedry2k

 „Îi iubesc pe Vulcănescu, Nicoleta Nicolescu, Atanasie Ştefănescu, 
Jimboiu, Volănescu, Elisabeta Rizea, Rizea Dobre, Radu Gyr 
Părintele Iustin şi alţi cuvioşi şi martiri
Ce zici? Te laşi călcat în picioare de inamici? 
Sau te ridici până-n sinaxare după Mucenici?
Citeşte printre rime, orice zice fitecine
Ţine minte bine: Mâine, nu ţi-l promite nimeni!”

Cezarina Condurache

divider

24 Februarie 2016
Institutul Elie Wiesel versus LegendeVii

Cea mai recentă lovitură aplicată de INSHR Elie Wiesel memoriei româneşti vizează proiectul LegendeVii. Este vorba de site-ul care oferă spre vânzare tricouri, hanorace şi bluze imprimate cu chipurile stilizate ale eroilor neamului românesc şi ale sfinţilor din închisorile comuniste.

Institutul a cerut autorităţilor să intervină pentru retragerea de pe site a produselor care afişează chipurile lui Mircea Vulcănescu, Radu Gyr şi Pr. Gheorghe Calciu pe motiv că aceştia sunt „criminali de război” şi că intră sub incidenţa articolului 5 din OUG 31/2002 completată cu legea 217/2015. Alături de cele 3 chipuri, a fost solicitată şi retragerea motto-ului site-ului „Ne vom întoarce într-o zi

„Articolul 5
Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Evident că Institutul Elie Wiesel nu a luat în considerare faptul că aceeaşi lege are şi un alt articol:

„Articolul 4

(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1), (2) sau (21), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.”

Păi nişte oameni care au gândit şi conceput versiunea artistică a unui portret, nu fac artă? Are Institutul Elie Wiesel competenţe şi în domeniul artei ca să poată stabili că proiectul LegendeVii face propagandă şi nu artă?

Cât priveşte acuzaţia de promovare a unor „criminali de război” revenim la sentinţele aberante dictate de acuzatorii publici în cadrul Tribunalelor Poporului şi revenim la legitimarea pe care justiţia română o dă astăzi sentinţelor şi crimelor comise de regimul comunist. Situaţia este cu atât mai aberantă cu cât am asistat recent la condamnarea lui Vişinescu – de pe o parte îi condamnăm pe cei care au înfăptuit crimele comunismului, iar pe de alta continuăm să aplicăm aceleaşi legi în baza cărora s-au înfăptuit acele crime!

Într-o ţară în care există un Liceu Mircea Vulcănescu, străzi care poartă numele lui Mircea Vulcănescu, statuia lui Mircea Vulcănescu, Institutul Elie Wiesel vrea să interzică un... tricou. Mai uşor te lupţi cu un tricou decât cu Ministerul Educaţiei sau cu Primăria sectorului 2.

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor Gheorghe Calciu” rulează în toată ţara şi în străinătate. Părintele Calciu este iubit şi cunoscut de aproape toţi românii şi nu are nici o legătură cu vreo condamnare de „crimă de război”, nici măcar în actele emise de regimul comunist. Despre ce război vorbim şi despre ce crime? Părintele a fost condamnat pentru activitate legionară fiind încadrat la categoria „crimă de uneltire”! Nu contează, Institutul Elie Wiesel se luptă să interzică şi aici un... tricou. Măcar atât dacă Pr. Calciu nu poate fi interzis în inimile oamenilor.

Iar Radu Gyr, bietul Radu Gyr, suferinţa lui nu se va termina niciodată, pare a fi condamnat într-o veşnică temniţă a memoriei. Dacă nu poate fi şters din istorie, măcar să îl ştergem de pe un tricou... Şi neapărat să îi ştergem versurile.

După ce a fost condamnat la moarte pentru poezia „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, Radu Gyr este sancţionat din nou. Versul „Ne vom întoarce într-o zi” este considerat a fi instigator! Cine şi la ce instigă? Instigă Radu Gyr de dincolo de mormânt? Domnilor, luaţi DEX-ul (oricare versiune doriţi) şi vedeţi acolo care e definiţia instigării. Să îmi explice şi mie cineva unde este violenţa, provocarea sau întărâtarea în versul ăsta!  

INSTIGÁRE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență; instigație, întărâtare, provocare, incitare. (cf. DEX 2009)

Să vă spun o poveste despre versuri şi interpretarea lor din perspectivă comunistă. Tache Rodas, fost deţinut politic cu 17 ani de închisoare şi supravieţuitor al satanicului experiment Piteşti, ne povestea cum a mâncat bătaie de la Ţurcanu pentru o... romanţă. Fiind observat de Ţurcanu în timp ce se ruga a fost întrebat ce face. De frică, a minţit spunând că fredona o melodie. Ţurcanu a cerut să îi cânte imediat melodia, iar Tache i-a cântat prima romanţă care i-a venit în minte. Cântecul începea aşa: „Ne întâlnim pe-acelaşi drum”. Nu a reuşit să cânte mai mult, Ţurcanu se dezlănţuise furios „Acelaşi drum? Adică drumul Mişcării Legionare banditule?” şi bătaia a început să curgă.

Concluzia este următoarea: acum este momentul să sprijinim proiectul LegendeVii. Cum facem asta? Scriem articole prin care semnalăm abuzul dar, şi mai important, cumpărăm tricourile! Vorbele fără fapte ajută prea puţin. Dacă într-adevăr sunteţi indignaţi de abuzul făcut de Institutul Elie Wiesel asupra proiectului LegendeVii, atunci reacţionaţi prin cumpărarea tricourilor rămase încă pe site: Valeriu Gafencu, Petre Ţuţea, Elisabeta Rizea, Smaranda Brăescu şi Ecaterina Teodoroiu. Garantat este cea mai bună formă de protest.

Aşadar, intraţi pe site şi cumpăraţi: www.legendevii.ro


Cezarina Condurache

divider

20 Februarie 2016
Lansări de carte la Craiova, sâmbătă 27 februarie 2016

Fundaţia „George Manu”

divider

06 Februarie 2016
Spini în calea îngerilor

Minunata “Grădină cu Îngeri” a doamnei Silvia Radu a fost lipsită de 4 portrete de sfinţi: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Valeriu Gafencu şi Costache Oprişan.

În data de 1 februarie 2016, a avut loc vernisajul expoziţiei “Grădina cu Îngeri” realizată de doamna Silvia Radu, binecunoscut artist plastic şi o mare doamnă a demnităţii româneşti. Expoziţia se află în incinta Universităţii Politehnice din Bucureşti, mai precis în spaţiul Facultăţii de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice. În cadrul vernisajului au participat şi au luat cuvântul rectorul Universităţii, Mihnea Costoiu, preşedintele ICR, Radu Boroianu, Dan Puric etc.

Două zile mai târziu, cele 4 portrete au fost îndepărtate din expoziţie în urma unei sesizări care le identifica drept incorecte politic. Până acum nu a existat nicio reacţie publică, nici măcar din partea intelectualilor care au participat la vernisaj alături de doamna Silvia Radu.

Stimaţi intelectuali români, dacă nici acum nu veţi lua atitudine se va crea un precedent extrem de periculos care va duce la instaurarea unei cenzuri corecte politic în domeniul artei. Maine vi se va spune ce aveţi voie să pictaţi sau să scrieţi.

Dragi prieteni, mergeţi şi vizitaţi expoziţia „Grădina cu Îngeri” şi spuneţi tuturor vizitatorilor că pe acel perete mai existau 4 portrete de eroi şi sfinţi care acum au dispărut, dar care nu pot fi şterse din memoria neamului românesc.

Apăraţi „Grădina cu Îngeri” cu toţi sfinţii şi eroii ei, nu îngăduiţi să fie înghiţiţi de temniţele memoriei. „Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu ÎNGERII Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.” (Matei 16:24)

Vă invit să vizionaţi un reportaj realizat de Trinitas TV la vernisajul expoziţiei şi să citiţi o prezentare excelentă a evenimentului făcută de Claudiu Târziu:

https://www.youtube.com/watch?v=QF7vgyY0IBA

http://www.rostonline.ro/2016/02/silvia-radu-intr-o-expozitie-ca-un-mozaic-de-trairi/

Cezarina Condurache

divider

05 Februarie 2016
Triplă lansare de carte la librăria Sophia

Librăria Sophia şi Fundaţia „George Manu” vă invită în data de 12 februarie 2016, la ora 18 la lansarea a trei cărţi apărute la editura Evdokimos:

#Eroii anticomuniști și sfinții închisorilor reincriminați prin legea 217/2015
#Sfinții Închisorilor. 28 de biografii exemplare
#Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor

Invitaţi: Pr. Vasile Gordon, Sorin Lavric, Ciprian Voicilă

Evenimentul va avea loc la librăria Sophia, Str. Bibescu Vodă Nr. 19, Bucureşti.

http://www.librariasophia.ro/evenimente.html#2016-02-12

 

Fundaţia „George Manu”

divider

27 Ianuarie 2016
Institutul Elie Wiesel sau Dumnezeu trebuia să rămână în exil

De ce? Pentru că aşa ar fi dorit dl. Alexandru Florian… Noua victimă a corectitudinii politice impuse de Legea 217 este nimeni altul decât Vintilă Horia.

De fapt, Vintilă Horia este un „client” mai vechi al Institutului Elie Wiesel care îl prigoneşte dincolo de mormânt, de vreo 10 ani. Voi da un singur exemplu: în 2007 dl. Laszlo Alexandru a prezentat în cadrul Sesiunii internaţionale a INSRHEW un text care îl înfiera atât pe Vintilă Horia cât şi pe cei care îndrăznesc să îl prezinte îin România postcomunistă drept un mare om de cultură ce trebuie redescoperit şi asumat.

Acum, având în mână instrumentul legal prin care poate mutila memoria românească, INSHREW loveşte mai tare şi speră să fie şi cu efect. In timp ce mediul academic din Spania îl consideră una din marile personalităţi contemporane şi organizează acţiuni ample de omagiere, în România, Vintilă Horia a rămas şi la 26 de ani de la căderea comunismului un proscris.

In 27 noiembrie 2015 Primăria Segarcea i-a acordat titlul de cetăţean de onoare. In decembrie 2015 Institutul Elie Wiesel solicita retragerea titlului acordat, întrucât aceasta contravine legii 217/2015 care interzice, printre altele, cultul „criminalilor de război”. Mai mult, aminteşte Primăriei Segarcea că promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de crime de război constituie infracţiune şi se pedepseşte penal. Ce va face Primăria? Va ceda solicitării Institutului? Va rămâne fermă pe poziţie, asumându-şi posibile consecinţe penale? Vom vedea. După cazul Ion Şiugariu, nu îmi mai fac speranţe.

Interesant este faptul că în solicitarea transmisă Primăriei, atât stilul, cât şi argumentele şi citatele cu care le susţine INSHREW, sunt aceleaşi pe care le-a folosit acum 70 ani acuzatorul public în instrumentarea procesului Vintilă Horia la Tribunalul Poporului.

Din solicitarea INSHREW: “Textele sale publicate în ziare şi reviste de extremă dreapta exprimă elogii la adresa fascismului şi oferă justificări pentru política antisemintă a regimului Antonescu”. Din argumentarea acuzatorului public către Tribunalul Poporului: “…militând în primele momente ale apariţiei sale în presă pentru realizarea principiilor de bază ale fascismului şi hitlerismului... Difuzarea temelor antisemite... Sprijinirea dictaturii antonesciene...”. Vedeţi vreo asemănare?

Iată ce scria printre altele Vintilă Horia: “Curente semite au aruncat Occidentul în decadenţă” sau „Adolf Hitler şi nu Napolen este primul om politic al epocii moderne care merită calificativul de mare european”. Delictul de opinie se pare că este suspus şi astăzi aceleaşi cenzuri ideologice ca în 1946. Atât Tribunalul Poporului, cât şi INSHREW folosesc citatele de mai sus pentru a susţine aceeaşi condamnare pentru acelaşi om. Domnule Florian, puteaţi fi mai inventiv şi mai selectiv. Nu mai adaug şi corect... De pildă, puteaţi menţiona un alt citat din Vintilă Horia:

„Mă găseam într-un lagar nazist, dar ştiam că nazismul se afla pe patul morţii şi că un alt totalitarism avea să ne despartă de orice drept la linişte. Am dorit atunci să mă detaşez de orice contingenţă politică şi în pădurea de la Maria Pfarr, am făcut jurământ de totală neadeziune politică.”

Sau de ce nu:

“Mă aflam la Assisi când <<Tribunalul Poporului> m-a condamnat la muncă silnică pe viaţă, acuzându-mă de <<crime>> pe cât de absurde, pe atât de imposibile, pentru că eram mult prea tânăr ca să le fi putut comite. In plus, eram acuzat de a fi scris câteva articole anticomuniste, care constituiau cauza adevărată a condamnării, aceeaşi cauză pe care mi-au aruncat-o în faţă, în 1960, reflectoarele unui ziar cu nume greşit. Au fost anticomunismul meu de totdeauna, căruia i-am rămas fidel chiar după decernarea premiului Goncourt, creştinismul meu, credinţa mea în om, ceea ce ei au încercat să distrugă prin aceste atacuri şi nu rasismul, fascismul sau nazismul meu, fantome zdrenţăroase ale unui trecut pe care n-am dece să-l justific, pentru că oricum face parte din experienţa mea de om liber. Vroiau să distrugă o prezenţă şi foarte puţini au fost cei care în mijlocul unui penibil talmeş-balmeş de dezinformări premeditate, au înţeles acest lucru...“

Nu mai reiau discuţia despre sentinţele acordate politic, la kilogram, de Tribunalele Poporului şi despre falsitatea lor. Vintilă Horia nu a fost criminal, nu se face vinovat pentru dezastrul ţării. Dacă ar fi fost fascist sau nazist, nu ar fi stat internat aproape un an în lagarele Krummhubel şi Maria Pfarr, dacă ar fi fost un criminal, regimul comunist nu ar fi încercat să îl „seducă” în 1960 pentru a se lăuda cu premiul „Goncourt”.

La 70 de ani de la pronunţarea unei sentinţe pur POLITICE, care nu avea nimic de-a face cu realitatea, Vintilă Horia continuă să poarte stigmatul de „criminal” în propria lui ţară, în timp ce în străinătate este considerat un intelectual genial.

Chiar dacă legislativ şi-a creat un bici cu care încearcă să îi ţină la depărtare pe marii intelectuali interbelici, Alexandru Florian pierde tot mai mult în plan real. Legal îl puteţi infiera, moral, Vintilă Horia a câştigat deja lupta cu INSHREW. Câtor români le-ar fi păsat că, la Segarcea, Vintilă Horia este cetăţean de onoare? Câţi ar fi aflat despre asta? Dar, interzicându-l public şi luptându-vă cu un om mort de aproape 25 de ani, dvs. dle. Florian, sunteţi cel care îi faceţi propagandă lui Vintilă Horia în rândul tinerelor generaţii.

Ar fi interesant să monitorizam propaganda. Vă propun un exerciţiu, că tot vă ocupaţi cu monitorizarea din spaţiul media. Număraţi câte ştiri închinate lui Vintilă Horia au apărut în urma acordării titlului şi câte au apărut în urma solicitării dvs. de retragere a titlului. Vă garantez că ştirile despre retragerea titlului sunt mult mai numeroase şi că o mulţime de români au căutat informaţii despre Vintilă Horia în urma scandalului pe care l-aţi provocat. Nu uitaţi dle. Florian că aţi putea fi încadrat la „promovarea cultului unui criminal de razboi”, fapt care constituie o infracţiune şi este pedepsit de lege.

„Dumnezeu s-a născut în exil” pentru că în propia ţară era prigonit şi răstignit. Astăzi, dl. Alexandru Florian şi Institutul pe care îl conduce, se străduieste din răsputeri să îi interzică lui Vintilă Horia să revină şi să îşi recapete locul în memoria neamului său. Imposibil, dle Florian, nu veţi reuşi asta pentru că Dumnezeu s-a întors deja din exil, chiar dacă Institutul pe care îl conduceţi nu a primit o înştiinţare oficială în acest sens... “Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18:27) şi nicio lege impusă prin Ordonanţă de Urgenţă şi niciun Institut străin de neamul nostru (dar plătit din banii noştri), înfiinţat prin Hotărâre de Guvern, nu vor putea schimba asta. Niciodată.

Cezarina Condurache

divider

26 Ianuarie 2016
Scrisoare deschisă

Am primit spre publicare următoarea scrisoare deschisă adresată conducerii Federaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti (FFDPLA):

Domnule Președinte,

Subsemnatul Gheorghe Gheorghiu, fost deținut politic, membru fondator al Federației pe care o conduceți, vă rog să dispuneți radierea mea din cadrul federației care a fost predată lui Șerban Suru, omul care duce o politică corectă atât față de legionarii de azi, cât și față de regimul comunist care încă ne guvernează.

L-am cunoscut pe Suru pe vremea când el nu primise încă ordin de acționare. Calm, modest, nu avea pe atunci nimic din „reacționarul” de mai târziu. Când a primit ordinul, s-a declarat șef al Mișcării Legionare și din poziția asta a încercat să ia contact cu diferite grupări ale foștilor deținuți politici. Avea deja relații cu unii dintre ei. La revenirea în plan social-politic a Mișcării Legionare a lui Șerban Suru, n-a protestat nicio organizație „democrată” sau evreiască și, bineînțeles, nici serviciile de securitate ale statului. Suru, șeful mișcării legionare este primit și în Parlament, dar nicăieri nu pomenește numele vreunui vechi legionar. Nu are voie.

Ar mai fi multe de spus, dar revolta mi s-a transformat în silă.

Cu mâhnire, vă las în mocirlă.

Gelu Gheorghiu

divider

19 Noiembrie 2015
Cărţi anticomuniste la târgul de carte Gaudeamus

Dragi prieteni,

Va asteptam la standul Editurii Evdokimos (stand 381, deasupra intrarii in Targ) cu o intreaga oferta de carti anticomuniste!

Pana la inchiderea Targului Gaudeamus (duminica 22 noiembrie 2015) puteti achizitiona in exclusivitate o serie de carti la pret promotional.

# Eroii anticomunisti si sfintii inchisorilor reincriminati prin Legea 217/2015
Coord. Cezarina Condurache, prefata de Sorin Lavric
Pret targ: 25 ron

 

# Sfintii inchisorilor. 28 de biografii exemplare
Coord. Cezarina Condurache, prefata de Ciprian Voicila
Pret targ: 20 ron

 

# Chipuri ale demnitatii romanesti. Eroi ai neamului si sfinti ai inchisorilor
Autor Cezarina Condurache, prefata de Ciprian Voicila
Pret targ: 15 ron

 

# Cealalta fata a exilului
Autor Erast Calinescu, prefata de Marcel Petrisor
Pret targ: 20 ron

 

# Floarea din asfalt
Autor Alexandra Svet, prefata de Dan Puric, Marcel Petrisor, Pr. Milea Mihail si Ciprian Voicila
Pret targ: 44 ron

Preturile promotionale raman valabile pana pe data de 1 decembrie 2015 pentru comenzile efectuate direct la Editura Evdokimos - edituraevdokimos@gmail.com sau la Fundatia Profesor George Manu - fgmanu@gmail.com.

Doamne ajuta!
Cezarina Condurache

Fundaţia „George Manu”

divider

16 Noiembrie 2015
Lansări de carte Editura Evdokimos şi Fundaţia „George Manu”

Miercuri 18 noiembrie 2015 ora 19 la târgul de carte „Gaudeamus”.

Fundaţia „George Manu”

divider

30 Septembrie 2015
Primăria Majadahonda a decis demolarea Monumentului Moţa Marin

Marţi, 29 septembrie 2015, Consiliul Local al Primăriei Majadahonda, Spania, a hotărât demolarea Monumentului ridicat în memoria eroilor martiri Ionel Moţa şi Vasile Marin.

Potrivit articolelor apărute în presa spaniolă şi a postărilor de pe site-ul Primăriei aflăm că solicitarea demolării Monumentului a fost făcută de către reprezentanţii PSOE (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol), Somos Majadahonda (Suntem Majadahonda) şi Izquierda Unida (Stânga Unită). Reprezentanţii locali ai Partidului Popular aflat încă la guvernare, deşi majoritari în componenţa Consiliului Local, au hotărât să se abţină de la votarea acestei moţiuni. Astfel prin voturile grupărilor de stânga propunerea a fost adoptată.

În textul solicitării se cere demolarea Monumentului în cel mai scurt timp posibil, cel târziu până la finele anului 2015. Totodată se vorbeşte despre construirea unui alt monument sau despre amplasarea unei plăci comemorative închinate „păcii” într-un alt loc, mai potrivit.

Monumentul se află într-o extremitate a oraşului Majadahonda în apropiere de Cimitirul Central. Este amplasat pe un teren privat. Din acest motiv Primăria a declarat că va căuta metodele legale prin care să poată duce la îndeplinire hotărârea de demolare.

În anul 2007 Spania a adoptat celebra Ley de la Memoria Historica (Legea Memoriei Istorice). Acestă lege prevede printre altele demolarea tuturor monumentelor şi simbolurilor franquiste excepţie făcând doar acele monumente care au utilitate privată şi care nu generează acte comemorative publice. Totodată, legea instituie „reparaţii morale şi dreptul la recuperarea memoriei” pentru victimele războiului civil spaniol şi ale „dictaturii franquiste”. Sentinţele date pe criterii politice, ideologice şi religioase în timpul regimului Franco sunt declarate ilegitime şi se revocă iar luptătorilor din brigăzile comuniste internaţionale, care au luptat împotriva lui Franco, li se acordă post mortem cetăţenia spaniolă. Legea incriminează practic integral regimul Generalului Francisco Franco declarându-i eroi şi victime numai pe comuniştii spanioli şi pe cei care au luptat alături de aceştia.

În baza acestei legi s-au dărâmat sau demontat până acum aproape toate monumentele naţionaliste ridicate în timpul regimului Franco. Aşa au dispărut plăcile comemorative, statuile lui Franco, efigiile care îi afişau chipul, monumentul închinat lui Jose Antonio Primo de Rivera etc. Monumentele rămase încă în spatiul public sunt permanent vandalizate şi profanate.

În ultimii ani s-a încercat inclusiv demolarea minunatei Cruci de la Valle de los Caidos. În urma unui proces dificil a fost retrasă sentinţa care prevedea demolarea ei, însă a fost „curăţată” de orice simboluri şi inscripţii legate de franquism. Mai mult, în tot perimetrul Valle de los Caidos, sunt interzise orice acţiuni comemorative de tip naţionalist sau politic.

Propunerea recent votată la Majadahonda vine pe fundalul acestei Ley de la Memoria Historica argumentând faptul că Monumentul Moţa Marin, deşi se află pe teren privat, este de acces public şi serveşte drept loc de pelerinaj şi de comemorare anuală pentru naţionaliştii români şi spanioli. Mai mult stângiştii susţin că spaţiul pe care se află Monumentul s-a transformat într-o groapă de gunoi. Uită să menţioneze faptul că perimetrul în care se află Monumentul este permanent vandalizat şi profanat de comuniştii şi anarhiştii care au distrus şi gardul care împrejmuia Monumentul şi terenul aferent lui.

Monumentul din Majadahonda a fost ridicat în 1970 în memoria lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, comandanţi legionari, căzuţi în timpul războiului civil spaniol la 13 ianuarie 1937, în timp ce luptau în apropierea Madridului împotriva trupelor comuniste.

Cultul celor doi martiri eroi a fost instituit la 13 ianuarie 1941, data primei comemorări făcute la Majadahonda pe locul tranşeei în care au murit Moţa şi Marin. Din 1947 cultul ia amploare şi se instalează prima cruce de piatră în memoria celor doi. La iniţiativa legionarilor din exil şi sub supravegherea Comandantului Horia Sima s-au strâns banii necesari achiziţionării terenului şi demarării construcţiei Monumentului care a fost inaugurat şi sfinţit în data de 13 septembrie 1970. Anual în jurul datei de 13 ianuarie, români şi spanioli, aduc cinstire şi recunoştinţă jertfei date de români în timpul luptei împotriva comunismului din Spania.

Terenul s-a aflat întotdeauna în proprietatea privată a unei Asociaţii Româno-Hispane, iar toţi banii folosiţi în achiziţionarea terenului şi ridicarea Monumentului au provenit exclusiv din donaţii private, statul spaniol franquist neavând nicio contribuţie în acest sens. Teoretic nicio lege nu poate încălca o proprietate privată în niciunul dintre statele europene.

Mai presus de legi şi de oameni este numai Dumnezeu şi nădejdia noastră către El se îndreaptă acum şi întotdeauna.

Pentru detalii suplimentare consultaţi şi:

http://www.europapress.es/madrid/noticia-majadahonda-retirara-monumento-fascista-junto-explanada-cementerio-20150929164328.html
http://leymemoria.mjusticia.gob.es/cs/Satellite/LeyMemoria/es/memoria-historica-522007
http://www.miscarea.net/1-cultul-dela-majadahonda.htm
http://www.valledeloscaidos.es/monumento

Cezarina Condurache

divider

25 Septembrie 2015
A trecut la Domnul Nicolae Purcărea (1923-2015)

Astăzi 25 septembrie 2015 a plecat în lumea celor drepţi Nicolae Purcărea, unul din românii cu caracter de simbol al zbuciumatei istorii a neamului nostru: erou al temniţelor comuniste şi al reeducării de la Piteşti, un caracter desăvârşit şi totodată un spirit înclinat spre arta care revelează frumuseţea şi armonia sufletului românesc, pe care l-a întruchipat la modul deplin.

Născut pe 13 decembrie 1923 la Braşov, este arestat pentru prima dată de regimul antonescian în anul 1942, pentru apartenenţa la Frăţiile de Cruce. Eliberat în 1944, alternează perioadele de libertate cu cele de detenţie, odată cu instaurarea regimului comunist.

Camaradul său de generaţie şi detenţie, Gelu Gheorghiu, îl descria astfel într-un text din anul 2013:

„Intrat de pe băncile şcolii în Frăţiile de Cruce, şcoală de educaţie legionară, Nicolae Purcărea ne spune că „i-a plămădit sufletul” şi a făcut dintr-un copil plăpând und ostaş zdravăn, un erou gata orişicând să lupte să apere Biserica şi Neamul. A luptat şi a suferit ani de zile fratele Nicu Purcărea, frate de sânge …”sânge vărsat pe lespezile Piteştiului care a fost drumul de jertfă adus de generaţia noastră pe altarul patriei”. Au trecut peste Nicu toate ororile, batjocurile şi metodele de tortură practicate de comunişti spre dezumanizarea creştinilor şi desfiinţarea psihică a iubitorilor de neam şi oameni: înfometare, lipsă de tratament medical, folosite ca şantaj, batjocorirea simbolurilor şi sărbătorilor creştine şi ale personalităţilor istorice naţionale, pentru înveninarea sufletului, izolări de luni de zile în celule umede, complet goale, cu raţia redusă şi cu vizite permanente ale ofiţerului politic care îţi schimba condiţiile contra conştiinţei şi demnităţii tale de om, bătăi până când săreau hălci din tine şi tot trupul devenea o masă sângerândă şi multe alte mijloace de tortură fizică şi spirituală cu scopul ca spaima şi suferinţa trupească să moaie cerbicia luptei şi să astupe curăţenia sufletului şi astfel să devii rob al partidului - al satanei. Cam aşa a decurs viaţa lui Nicolae Purcărea timp de 20 de ani, în „centrele de reabilitare” şi „centrele de reeducare” prin care a trecut şi care trebuiau să formeze omul nou comunist: Jilava, Piteşti, Canal, Gherla, Aiud, Calafat. (…) Asta-i frate Nicule, nu înţeleg cei de azi că generaţiile noastre, născute şi crescute în alt climat creştin şi românesc, sunt ca eroul basmelor româneşti cu „tinereţe fără bătrâneţe” şi, chiar dacă trupul nu-i mai poate duce, paloşul spiritului despică prin cuvânt, prin scris sau, la unii prin daltă, până ce Domnul îi ia la odihnă.”

A venit, iată, şi clipa în care Nicolae Purcărea a plecat la odihna cea veşnică, după o viaţă de suferinţă şi luptă, lăsând în urmă nu doar un exemplu de dârzenie şi atitudine pentru generaţiile tinere, ci şi crâmpeie ale spiritului său creator, manifestat în scris şi în dăltuirea în lemn. Cărţile sale ”Urlă haita”, care rememorează periplul său prin închisorile comuniste şi „Țara mea de basm. Rostuirea artei populare” îi vor păstra amintirea pentru posteritate şi pentru generaţiile care nu au apucat să-l cunoască pe acest om de rară bunătate şi modestie, înzestrat totodată cu un har artistic deosebit.

Vrednică de amintire să-i fie pomenirea şi fie ca Dumnezeu să-i odihnească sufletul împreună cu drepţii Săi!

Fundaţia „George Manu”

divider

07 Septembrie 2015
Luări de poziţie în privinţa legii antilegionare

Spiritul civic în acţiune...

Legea „antilegionară” comentată pe articole

Legea antilegionară e la mâna lui Ciorbea

Somnul rațiunii a născut legea 217/2015. Efectele ei scontate

Răzmeriţă comunistă la IICCMER

AFDPR cere abrogarea Legii 217/ 2015

Alexandru Florian la „Secvenţial”. Ce se întâmplă cu Mircea Eliade şi Petre Ţuţea, conform „legii antilegionare” (video)

Legea 217/2015 - Cronica unui atentat la Memoria Națională

Un liberal cere demiterea directorului „Elie Wiesel”. „A adus o gravă jignire poporului român”

Legea 217 şi numele de străzi

Alexandru Florian recunoaşte că vrea să rescrie istoria românilor

Scrisoare din partea Luciei Şiugariu, soţia poetului-erou

Institutul Wiesel îi vînează pe „legionari” prin instituţiile publice

Scrisoare deschisă către elitele României

Interviu cu directorul ICCMER: Legea antilegionară este procomunistă

Criminalizarea gândirii

Ce idei legionare sînt interzise şi de ce?

Directorul Institutului „Elie Wiesel” a fost propagandist al comunismului şi al PCR

Ruşine, domnule Florian!

Despre Holocaust şi Comunism, cu durere, compasiune, dar şi revoltă

Legea Antilegionară. O analiză

Urîţii din umbră

Soţia Poetului-martir Ion Şugaru îi scrie ministrului Bogdan Aurescu: PROTESTEZ! “Atitudinea reprezentanţilor MAE reflectă o permanentă ură în faţa logicii, a înţelegerii şi iubirii între oameni”

Octav Bjoza, liderul AFDPR, critică „legea antilegionară”, pe care o vrea şi anticomunistă

Scrisoare deschisă Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, despre Legea 217

Greşeala Legii Antonescu

Legea antiromânească/ „antilegionară” trebuie abrogată

Legea antiromânească/ „antilegionară”, dezbătută şi de presa locală (video)

Alex. Ştefănescu: „Datorită Legii 217/2015, Stalin a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând“

Radu Preda, preşedinte executiv IICCMER: „Legea antilegionară este de fapt o lege pro-comunistă”

Iată de ce Legea 217/2015, antilegionară, nu condamnă comunismul: Directorul Institutului „Elie Wiesel” este fiul odiosului ideolog stalinist Radu Florian 

Ce controverse aduce „legea antilegionară“. Petre Ţuţea, părintele Iustin Pârvu şi Radu Gyr, în pericol să dispară din memoria naţională

Mărturii pentru cercetări viitoare (I)  

Episcopul Giurgiului ia ATITUDINE şi cere românilor să se ridice faţă de „mai-marii acestei lumi”: Ne-am săturat de obedienţă! Este vremea să vă apăraţi (video)

Institutul Wiesel dictează condamnări în afara legii pe care a clocit-o 

Mica revoluţie culturală a domnului Antonescu

Victimele comunismului şi „Legea Memoriei“ 

Crin Antonescu elogiază un „criminal de război”

Varza de Bruxelles din capul unor oameni “de dreapta” 

Dezbatere naţională pe o lege anti-naţională

Grigore Cartianu, despre legea care interzice cultul lui Ceauşescu (video)

O dezbatere blocată

Despre legea „anti-legionară“: chestiunea evreiască în România începutului de sec. XX şi la începutul sec. XXI - o necesară comparaţie (III)

Scandal pentru Legea „antilegionară” care impune spionarea Internetului

Spre Rromânia… prin promulgarea aşa-zisei Legi Antilegionare

O lege antiromânească şi totodată antisemită (video) 

Bomba cu explozie întârziată a lui Crin, o lege a umilinţei naţionale

Scrisoare adresată Preşedintelui Klaus Iohannis pe tema legii antiromâneşti

Noua inchiziţie

Comisarii pentru „legea memoriei” au început vînătoarea de fascişti. Cu Vulcănescu şi Crainic

Pr. Ciprian-Ioan Staicu: „Mărturisiţi-i pe sfinţii închisorilor!”

Care este miza reală a legii antilegionare? (video)

Despre o masă nu foarte rotundă -  În jurul „legii memoriei“

„De ce a trebuit ca România să interzică negarea Holocaustului de două ori”

Despre promulgata Lege „anti-legionară” - recurs împotriva uitării şi necinstei sufleteşti (II)

Despre Legea „anti-legionară“ – recurs împotriva uitării şi necinstei sufleteşti (I)

Academia Română: Mişcarea Legionară nu a fost “fascistă”

Permanenţe - Ediţie specială

Apel al urmaşilor foştilor deţinuţi politici legionari

_

divider

01 Septembrie 2015
Memoria Holocaustului interzice memoriile concurente

Am citit zilele trecute un text semnat de dl Alexandru Florian în revista Timpul – „O lege pentru o societate civilă nepregătită?”. Din momentul în care legea 217 a început să fie dezbătută şi comentată în media, dl Florian, dar şi domnii Vainer, Cioflâncă, Climescu etc au susţinut că în ciuda scandalului generat în mod gratuit de către legionari, legea 217 nu este una antilegionară, nu este una antiromânească, nu este una procomunistă şi nu este o lege a cenzurii... Cu toate astea dl Florian face o declaraţie profund antidemocratică, ca să nu mai spun lipsită de inspiraţie.

Legea a avut şi are ca obiectiv redarea corectă a memoriei Holocaustului în spaţiul public. Pentru aceasta, având în vedere realitatea, legiuitorul a considerat necesar să prevină şi să limiteze, cum altfel prin interdicţii dacă societatea civilă nu are reacţii?, memoriile concurente. Pe acelea care, direct sau indirect, întinează memoria Holocaustului: negaţionismul, eroizarea lui Ion Antonescu, a simbolurilor sau elitei fasciste etc. În 2015, completările au în vedere: definirea instituţională şi a simbolurilor legionare ca fiind fascismul din România. De asemenea, deşi drama evreilor şi romilor din România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este parte a Holocaustului european, pentru mai multă precizie acum se defineşte Holocaustul din România.”

Aşadar pentru că societatea românească nu doreşte să integreze în memoria sa publică Holocaustul, la un nivel care să convină INSHR, statul român a acţionat în favoarea memoriei Holocaustului prin interzicerea memoriilor concurente. Incredibil, deşi e clar pentru toată lumea că istoria este scrisă de cei aflaţi la putere, nu mă aşteptam să ni se spună în faţă că ni se falsifică istoria după bunul plac al legiuitorului. Memoria publică este de fapt o memorie corectă politic modelată de învingători în funcţie de interesele de moment.

Acestă acţiune profund antidemocratică este identică cu cea impusă de regimul comunist care a rescris istoria României pe calapod sovietic şi a încercat să îi remodeleze memoria publică. Cum au făcut asta? Păi cum o face şi astăzi legea 217, prin interdicţie legiuitorul a eliminat memoriile concurente. Legionarii, membri partidelor istorice, luptătorii anticomunişti, armata română, burghezia şi ţăranii neobedienţi au fost aruncaţi în temniţe sau executaţi în munţi şi pe uliţele satelor. Au fost ponegriţi în fel şi chip din 1944 până în 1989. Au fost scoşi din biblioteci (nu doar din cele publice dar şi din cele personale), le-au fost dărâmate monumentele, au dispărut numele lor din instituţiile publice, le-au fost arestate familiile şi vecinii, le-a fost distorsionată toată viaţa astfel încât oamenii să îi scoată din memoria publică de voie sau mai ales de nevoie.

Le-au fost uneori ascunse trupurile executate fără condamnare ca să nu devină loc de închinare şi ascunse au rămas până astăzi când unii istorici, ca Marius Oprea sau Gheorghe Petrov încearcă să le identifice prin munţi sau gropi comune. Altora le-au dezgropat osemintele şi le-au făcut dispărute – cazul lui Ionel Moţa, Vasile Marin, Corneliu Codreanu. Spunea părintele Calciu „se vor lupta cu noi şi morţi”! Şi iată că avea mare dreptate, ieri au făcut-o comuniştii, astăzi o fac democraţii.  

Oponenţii regimului comunist au fost scoşi din memoria publică prin teroare, prin minciună şi prin legislaţia punitivă. Astăzi acceptăm să se reia aceeaşi interdicţie şi mutilare a memoriei publice? Am stat 45 de ani sub întunericul comunist, am bâjbăit 25 de ani în postcomunism încercând să recuperăm câte ceva, răscolind printre minciunile şi resturile lăsate de bolşevici, ca acum să revenim brusc la interdicţie?

Atunci se dorea o memorie publică favorabilă comunismului, astăzi se vrea o memorie publică favorabilă Holocaustului. Cum se face că cei care astăzi trebuie interzişi pentru promovarea memoriei Holocaustului sunt exact aceeaşi oameni care au trebuit interzişi pentru promovarea memoriei bolşevice? Nu vi se pare înspăimântător?

Astăzi se produce o nouă mutilare a memoriei publice prin aceleaşi metode deja testate de comunişti, pe care „democraţii” le îmbracă în forme moderne potrivite secolului XXI. Teroarea nu mai ţine astăzi de duba neagră a Securităţii în care oponenţii regimului dispăreau noaptea fără urmă. Astăzi teroarea se impune prin social media - scrii ceva pe facebook, te vede SRI-ul şi te trezeşti cu dosar penal. Sau se mai poate întâmpla şi aşa: eşti primar la Sighet, primeşti un telefon şi nu îi mai acorzi titlul de cetăţean de onoare lui Aurel Vişovan. Şi ulterior printr-o recomandare corect politică i se dă jos şi placa comemorativă din liceul Dragoş Vodă.

Minciuna s-a tehnologizat şi ea şi se propagă pe internet înveşmântată în ambalaj de adevăr istoric, astfel oricine încearcă să o combată este demascat ca „neolegionar” sau „anticomunist nedemocratic”. Cât priveşte interdicţia, ea nu mai vine în numele socialismului, ci în cel al democraţiei. Interdicţiei i se spune acum „lege a toleranţei”.

Voi face o paranteză. Vreau să vă vorbesc despre un exemplu de minciună acceptată aproape unanim la nivel istoric şi politic. Pe site-ul dedicat Pogromului de la Iaşi (pe care nu îl neg, nu îl contest şi nici nu îl minimalizez în mod evident) există o serie de fotografii ale „făptaşilor”. Această categorie a „făptaşilor” este împărţită în două subunităţi: „decidenţi” şi „agresori”. Subcategoria „agresori” nu conţine nicio imagine, însă cea a „decidenţilor” are numeroase fotografii. Între ele apare şi Horia Sima şi Nicolae Iorga!  Subliniez că vorbim despre un site dedicat strict Pogromului de la Iaşi, nu pogromurilor în general, nu cadrului politico-social premergător acestui pogrom etc. Nu există nicio legendă care să sugereze că fotografiile ar putea reprezenta altceva decât pe „făptaşii decidenţi” ai acestui Pogrom.

Cum puteau Sima şi Iorga să fie decidenţi în cazul Pogromul de la Iaşi care a avut loc la finele lunii iunie 1941?! Horia Sima împreună cu regimul legionar fusese înlăturat de la guvernare de către Generalul Antonescu în ianuarie 1941, legionarii erau fie întemniţaţi, fie vânaţi. O parte din ei părăsiseră ţara, între aceştia şi Horia Sima care se afla în iunie 1941 cu domiciliul obligatoriu în lagărul de la Berkenbrück, Germania. Aşadar, cum putea Horia Sima să fie decident faţă de Pogromul de la Iaşi? (decident = persoană fizică sau juridică înzestrată cu putere de decizie).

Despre Nicolae Iorga ce să mai zic? Era mort încă din 1940, asasinat, aşa cum se ştie, chiar de nişte legionari. Ce caută poza lui Iorga în categoria „făptaşi decidenţi” ai Pogromului de la Iaşi? Şi vedeţi vă rog despre ce poză este vorba! Dintre toate pozele lui Iorga a fost aleasă o fotografie a cadavrului său! Pozele nu sunt însoţite nici de nume şi nici de explicaţii suplimentare. Poate Iorga nu e de fapt Iorga, iar Sima nu e Sima şi interpretăm imaginile subiectiv şi nedemocratic.

Domnule Cioflâncă, dacă aveţi dovezi, legaţi-i pe cei doi de alte pogromuri, asasinate, jafuri, agresiuni etc comise împotriva evreilor, dar faceţi astfel încât să se potrivească şi datele istorice, Sima să fie la putere (sau măcar la locul faptei), iar Iorga să fie în viaţă! Sau dacă vreţi neapărat să îi legaţi de Pogromul de la Iaşi, schimbaţi-le încadrarea, numiţi-i „autori morali” aşa cum Alexandra Sidorovici îi considera pe ziariştii naţionalişti autori morali al crimelor de pe front. Mă mir că nu am găsit pe site-ul Pogromului şi fotografia lui Corneliu Zelea Codreanu (mort din 1938) sau de ce nu, a lui Mihai Eminescu în categoria asta de făptaşi decidenţi. (vedeti aici http://www.pogromuldelaiasi.ro/)

Aceasta este o modalitate clară de a deforma memoria publică. Dar să trecem mai departe. Care sunt memoriile care concurează cu cea a Holocaustului şi de ce trebuie interzise? Legea 217 loveşte în memoria eroilor militari, memoria anticomunistă şi în memoria sfinţilor închisorilor.

Memoria eroilor militari este suprimată în mare măsură prin criminalizarea şi interdicţia cultului persoanelor vinovate de „crime de război” şi „crime împotriva umanităţii”. Păi aşa cum am tot scris, vorbim aici despre elita armatei române! Au fost judecaţi pentru aceste delicte, în procese instrumentate de Tribunalele Poporului, generali, colonei, ofiţeri, soldaţi. Numărul generalilor întemniţaţi de comunişti este uriaş: 107 dintre care 47 au fost exterminaţi în temniţe. Acum pot fi scoşi din memoria publică şi din spaţiul public graţie acestei legi. Avem şcoli, străzi, licee, plăci comemorative, busturi închinate acestor oameni. Le vom arunca la gunoi pentru că românii îi cinstesc drept eroi şi prin asta memoria Holocaustului nu stârneşte reacţiile dorite în societatea civilă?

Memoria anticomunistă este acum condamnată la uitare pentru că cei care au luptat în munţii erau în mare parte legionari sau fraţi de cruce. Singurii luptători anticomunişti admişi sunt cei care nu au fost legionari. Ne va da INSHR opinie competentă în acest sens pentru fiecare partizan în parte? Eroismul şi anticomunismul acestor oameni reprezintă o realitate, au luptat împotriva comunismului, au plătit cu viaţa sau cu mulţi ani de temniţă şi tortură, iar astăzi sunt şi ei „anticomunişti nedemocratici” şi trebuie scoşi din memoria publică ca să facă loc Holocaustului? Să îl decupăm pe Ogoranu, pe Nicolae Ciolacu sau pe Spiru Blănaru din galeria rezistenţei anticomuniste ca să facem loc altor eroi impuşi printr-o lege a unei „alte memorii”?

Memoria sfinţilor din închisori este poate cea mai competitivă. Deşi necanonizaţi sunt una dintre categoriile recente ale sfinţilor români din toate timpurile şi toate locurile. Anual numărul pelerinilor care se apleacă asupra mormintelor lor, care le cinstesc moaştele, icoanele şi mai presus de toate mucenicia, creşte necontenit. Mai mult, în ultimii ani unii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe îi consideră şi numesc public drept „sfinţi” pe aceşti foşti deţinuţi politici. Şi aici realitatea este că marea majoritate a acestora sunt legaţi de Mişcarea Legionară: Valeriu Gafencu, Costache Oprişan, Virgil Maxim, George Manu, Pr Iustin Pârvu, Pr Gheorghe Calciu, Pr Ilie Lăcătuşu – provin din rândurile structurilor legionare. Evident că nu asta i-a făcut sfinţi, dar nici nu s-au dezis de Mişcare. Aşadar reprezintă un pericol uriaş pentru memoria Holocaustului care nu poate concura în faţa societăţii civile cu cei consideraţi a fi sfinţi. Aşadar îi aruncăm şi pe ei la gunoi şi încercăm limitarea cultului de care se bucură ca să facem loc memoriei Holocaustului.

Unde sunt valorile democratice? Unde este libertatea de exprimare, de conştiinţă, de libertate religioasă? Unde sunt toate valorile democraţiei pe care dl Florian susţine că le apără şi pe care susţine că legea 217 le promovează? Unde? În interzicerea memoriilor concurente?

Dl Florian s-a exprimat şi anterior în legătură cu memoria publică dezaprobând promovarea patriotismului şi a eroismului în spaţiul public. Iată câteva citate din „Memoria publică și capcanele actului de justiţie. Schiţă pentru o teorie a spaţiului public în tranziţie” - http://www.sferapoliticii.ro/sfera/180-181/art23-Florian.php

„Construcţia memoriei pe spaţiul public este un act deliberat de asumare și promovare a unor valori prezumate a fi purtătoare de legitimitate, continuitate, exemplaritate. Într-un cuvânt, simbolurile construite în acest spaţiu sunt creatoare de modele. Societatea modernă și cea postmodernă au o „poftă crescută“ pentru mobilarea spaţiului public cu obiecte care să performeze valori precum patriotismul, valorile naţionale, eroismul statului-naţiune, exemplaritatea elitei politice, culturale sau știinţifice etc. De la plăci memoriale la ansambluri monumentale, de la studii și cărţi, la conferinţe sau emisiuni media, indivizii primesc mesaje creatoare de respectabilitate cu referire la o persoană sau alta, apreciate ca având o contribuţie semnificativă la identitatea sau etosul societăţii respective. Se construiește astfel o reţea comunicaţională cu rolul de a promova ceea ce instituţii publice, ong-uri sau persoane private consideră ca fiind naraţiuni eroizante, modelatoare de comportamente.”

Mai mult, a dat şi soluţia prin care aceste valori, despre care întelegem că nu ii sunt pe plac, pot fi eliminate din spaţiul public:

„Există însă perioade în istoria societăţii când mari fracturi generează rescriererea memoriei colective și implicit a celei publice. Revoluţiile, restructurările instituţionale nu răstoarnă numai ierarhii, birocraţii, practici, ci şi valori, mentalităţi sau memorii. Se întâmplă că ceea ce ieri aparţinea memoriei bune astăzi să devină memorie rea și invers.”

Ce face dle Florian legea 217? A existat o mare fractură în societatea româneacă în 2013 când s-a iniţiat acestă modificare legislativă? A existat vreo revoluţie sau vreo restructurare instuţională majoră a statului român care să justifice modificarea radicală a memoriei publice? Ogoranu, Gafencu, Vulcănescu care ieri erau în memoria bună au fost mutaţi cu de-a sila în memoria rea. Legea 217 este o lovitură aplicată statului de drept din România, lovitură pe care dvs. o consideraţi normală şi afirmaţi în scris că este necesar să interzicem unele memorii în favoarea altora! Că unele suferinţe trebuie promovate în detrimentul altora. Asta nu este un atac asupra democraţiei? Asta nu este de fapt o revoluţie prin care încercaţi dărâmarea unei memorii peste care să ridicaţi o alta? E o revoluţie făcută din pix, o asasinare morală a celor deja asasinaţi fizic de comunism.

„În societăţi democrate mature, cu reguli asumate şi funcţionale, memoria expusă pe spaţiul public este, în cea mai mare parte, un discurs care se structurează pe valorile democraţiei: libertatea de expresie, respectul diversităţii şi al principiilor umaniste etc. Cu alte cuvinte, valori sau persoane ce au slujit sub ideologii şi regimuri politice antiumane, arbitrare, totalitare nu îşi găsesc contextualizări triumfaliste pe spaţiul public. În același timp, memoria oficială a statului, cea a grupurilor sociale sau a individului, în expresia lor publică, se rescrie cu fiecare ocazie, impulsionată sau timorată de politic, legislaţie, reglementări sau norme. Dar şi de decizii ale justiţiei.”

Aşadar valorile democraţiei: libertatea de expresie, respectul diversităţii şi al principiilor umaniste sunt valabile doar atâta timp cât respectă o corectitudine politică impusă. Şi dacă oamenii nu sunt suficient de „educaţi” să înţeleagă că nu este corect politic să cultive persoane sau valori dintr-o anumită ideologie îi supunem interdicţiilor legislative. Vi se pare normal şi necesar ca oamenii să fie timoraţi prin politică, legislaţie şi justiţie atâta timp cât memoria Holocaustului îşi poate înlătura concurenţa?

Ceea ce dl Florian pare să nu ştie, sau nu doreşte să ştie, este faptul că au existat evrei în România şi după Holocaust (definit temporal prin lege între anii 1940-1944). Şi că o parte dintre aceştia au suferit cumplit în temniţele comuniste. Aceşti evrei fac parte din memoriile concurente pe care legea 217 le-a înlăturat. De ce alegeţi să îi condamnaţi la uitare pe aceşti evrei şi să îi protejaţi doar pe cei care au suferit strict între 1940 şi 1944? Suferinţa evreilor de după 1944 nu a fost suficient de puternică?

Memoriile considerate astăzi concurente Holocaustului nu i-au eliminat pe foştii deţinuţi politici evrei. Dimpotrivă, numele evreilor exterminaţi de regimul comunist nu au fost şterse de către deţinuţii politici legionari, ţărănişti etc. Aceştia nu judecă după calapodul dvs. dle Florian şi nu doresc să monopolizeze suferinţa eliminând abuziv nişte fraţi cu care au împărţit un turtoi amărât şi un prici de închisoare.

Poate dvs. nu stiaţi că pe inscripţia Troiţei foştilor deţinuţi politici de la Târgu Ocna se află înscris şi numele lui Max Mozes şi că sub lista de nume stau scrise următoarele cuvinte „lor şi tuturor celor împreună cu ei neidentificaţi de noi”. Asta scriau „concurenţii” memoriei Holocaustului în 1991 când au înălţat troiţa. Poate dvs. nu stiaţi că în Aiud au suferit şi Louis Blank, Ovisei Felman sau Samuel Drescher; în Jilava au suferit şi Eduard Kaner, David Bernstein sau Seinhorn Rubi; la Mislea au pătimit şi surorile Annie şi Bopsi Samuelli etc.

Domnule Florian noi ştim aceste nume evreieşti şi multe altele alături de cele menţionate, şi stim că toţi aceşti oameni au suferit enorm de pe urma comunismului şi unii au plătit cu viaţa. Noi ştim asta nu de la INSHR, care nu s-a ocupat de memoria acestor oameni, ci ştim asta de la foştii deţinuţi politici legionari care i-au pomenit cu drag şi admiraţie în cărţile de memorialistică cărora legea 217 doreşte acum să le impună un aparat critic.

Vedeţi ce ironică este situaţia? Dvs. consideraţi că toţi legionari sunt vinovaţi in corpore pentru crimele făcute de câţiva membri ai Mişcării Legionare. La polul opus legionarii îi consideră pe evreii cu care au împărţit celulele comuniste nişte fraţi ai lor, egali în suferinţă. Păi la Piteşti o parte din aceşti legionari au fost torturaţi în chip barbar de evreii Iosif Fuchs şi Ioan Steier. După logica dvs, ca pedeapsă pentru ce au făcut Fuchs şi Steier, legionarii ar fi trebuit să îi şteargă din memoria suferinţei carcerale in corpore pe toţi evreii. Iată că nu au făcut asta şi că îi pomenesc şi le promovează memoria. Şi atunci dle Florian, cine este antidemocrat şi cine duce politici antiumane?

Niciodată nu am văzut la comemorările foştilor deţinuţi politici să participe şi evrei. De ce? Şi ei au avut morţi şi pătimitori în temniţe. De ce nu li se aduce cinstirea cuvenită de către comunitatea din care făceau parte? De ce nu s-au ridicat monumente dedicate memoriei lor? De ce nu participaţi alături de noi anual la comemorările deţinuţilor politici în faţa temniţelor şi a monumentelor închinate lor?

Domnule Florian, eu şi mulţi alţii ca mine „neolegionari şi anticomunişti nedemocratici” demascaţi cu mare pompă de legea 217, noi vă cinstim morţii şi îi comemoram anual în public chiar dacă dvs. uitaţi să o faceţi. Poate că facând şi dvs. acest efort de a străbate ţara şi de a vă pleca genunchi în faţa jertfei pe care au dat-o şi evreii în temniţele comuniste nu aţi mai fi avut nevoie de o lege care să încerce să impună forţat respect pentru memoria Holocaustului. V-aţi gândit vreodată că societatea civilă căreia legea 217 încearcă să îi amputeze memoria ar fi fost mult mai receptivă la suferinţele provocate de Holocaust dacă dvs. şi alţii nu aţi fi încercat să monopolizaţi suferinţa şi dreptul la memorie?

Mă opresc aici. Mai sunt şi alte aspecte interesante în articolul dlui Florian, dar despre ele voi scrie într-un articol ulterior. Tot atunci vom vorbi şi despre posibilităţile dlui Florian de a „impulsiona” ştergerea memoriilor concurente dincolo de actuala literă a legii 217.

Cezarina Condurache

divider

22 August 2015
Ministerul Afacerilor Externe consideră că Institutul Elie Wiesel este în măsură să dea sentinţe ideologice

Abuzul în cazul poetului erou Ion Şiugariu a intrat într-o nouă fază la fel de aberantă ca şi cea iniţială! Revoltaţi de atitudinea pe care Ambasada României la Bratislava a avut-o în cazul Şiugariu, mai mulţi jurnalişti au solicitat Ministerului Afacerilor Externe un punct de vedere asupra situaţiei, amendarea celor vinovaţi de abuz în serviciu şi soluţionarea cazului. Cu toţii au primit acelaşi răspuns din parte MAE, răspuns prin care MAE solicită Institutului Elie Wiesel să emită o sentinţă ideologică asupra căreia nu are competenţă şi nici atribuţii! Să luăm raspunsul MAE paragraf cu paragraf.

„În urma verificărilor a rezultat că Ambasada a acționat fără a avea o documentare adecvată şi fără a consulta şi a avea acordul Centralei MAE cu privire la corespondenţa purtată. Precizăm că o fundamentare a unei decizii pe teme precum cea menţionată poate fi realizată numai de instituţiile care au competenţe pe acest domeniu, MAE având doar rolul de a comunica către parteneri externi, dacă este cazul, opinia instituţiilor de specialitate din ţară.”

Păi staţi aşa că subiectul era altul şi nu avea nevoie de terţi. Primăria Brezno nu a întrebat Ambasada dacă este sau nu de acord cu acordarea numelui Ion Şiuragiu podului peste râul Horn şi nici dacă Şiugariu a fost sau nu fascist şi legionar, ci a invitat reprezentanţii României să participe la manifestările prilejuite de Ziua Insurgenţei Slovace în cadrul căreia va avea loc şi festivitatea de numire a podului. Ambasada cu tot cu centrala MAE trebuia să confirme sau infirme invitaţia de a participa la un eveniment derulat în Brezno. Şi atât. Sigur în privinţa asta aveaţi prerogative.

Evident că Ambasada nu avea competenţă să îl acuze pe Şiugariu de fascism sau legionarism şi cu atât mai puţin să ceară alegerea unui alt nume pentru pod în baza acestor acuzaţii. Păi domnilor, daca aţi stabilit că nu aveaţi acestă competenţă să vă băgaţi în subiectul ăsta, cum se face că brusc vă arogaţi o altă competenţa ilegală, aceea de a solicita opinia unor terţi pentru a o transmite slovacilor? V-aţi pronunţat aiurea într-un subiect asupra căruia nu eraţi întrebaţi, admiteţi că aţi greşit şi continuaţi să mergeţi pe firul ăsta greşit. De fapt dvs. căutaţi opinia unui terţ în speranţa că aceasta va justifica, măcar moral, greşeala pe care aţi făcut-o.

„Ca urmare, precizăm că subiectul la care faceţi referire a fost transmis de urgenţă spre competentă analiză la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR). După ce MAE va primi o opinie fundamentată pe această temă, va face comunicările adecvate.”

Vorbiţi de o analiză dar nu ne spuneţi ce aspecte sunt de analizat în cadrul ei, pe ce criterii şi care este scopul final al analizei. Vreţi să verificaţi dacă a fost sau nu fascist sau legionar Şiugariu? Are MAE competenţe în a cere verificarea apartenenţei ideologice a unui soldat român mort pe front acum 70 de ani luptând împotriva nazismului? În baza cărui considerent a stabilit MAE că cele 2 entităţi menţionate au competenţă de analiză ideologică pe subiectul Şiugariu?

Potrivit legii de funcţionare a CNSAS obiectul acesteia de activiate are legătură cu accesul la dosarele instrumentate de fosta Securitate şi cu stabilirea statutului de colaborator al fostei Securităţi. Mai mult, în preambulul legii citim următoarele: „În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.”

Să vedem ce legătură poate avea CNSAS-ul cu Şiugariu. Ion Şiugariu a murit pe 1 februarie 1945. Deci cu o lună înainte de 6 martie 1945, data începerii guvernării Petru Groza. Dosar de colaborator al Securităţii nu poate avea, că doar îl bănuiţi de legionarism şi fascism. V-aţi gândit probabil că poate aveţi noroc şi găsiţi acolo un dosar de urmărire prin care Siguranţa Statului (despre Securitate putem vorbi oficial abia din 1948) îl urmărea pe motiv de legionarism/facism.

Poate speraţi să găsiţi în acest dosar vreo condamnare la închisoare pe motiv de apartenenţă la Mişcarea Legionară dată pe timpul dictaturilor carlistă sau antonesciană. În acest fel v-aţi gândit că îl puteţi dovedi drept legionar şi îl puteţi băga pe Şiugariu sub incidenţa legii 217/2015. Aşa ceva nu este însă posibil. Pe lângă faptul că nu cred să existe aşa ceva la CNSAS (credeţi că regimul Ceauşescu nu l-a verificat înainte să aprobe înfiinţarea casei sale memoriale?), o sentinţă judecătorescă pe acuzaţia de legionarism nu ajută la nimic.

Legea 217/2015, în litera ei, nu interzice cultul persoanelor „vinovate” de legionarism, ci doar pe cel al persoanelor „vinovate” de „infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război” şi doar dacă există o sentinţă judecătorească în această direcţie. Mai mult, legea 217/2015 nu interzice acordarea numelor de legionari unor spaţii publice de orice fel ci interzice „acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice” dacă aceste persoane au o sentinţă judecătorească în acest sens.

La capitolul simboluri legionare nu îl puteţi include oricât aţi încerca, deci... vă chinuiţi degeaba. Şi dincolo de toate astea, în atribuţiile CNSAS nu intră stabilirea calităţii de fascist sau legionar. De fapt în România anului 2015 nu există nicio instituţie care să aibă în atribuţii stabilirea apartenţei ideologice a unei persoane. Aşa ceva se întâmpla în 1945 în cadrul Tribunalelor Poporului când se dădeau sentinţe ideologice şi politice.

Nu reuşesc să înteleg care este raţiunea pentru care MAE solicitată o analiză competentă în cazul Şiugariu din partea INSHR? Dumnealor nu au nicio atribuţie legală în a da etichete ideologice, în a confirma sau infirma apartenţa cuiva la ceva, în a exprima opinii asupra istoriei armatei romăne etc. Potrivit statutului de funcţionare INSHR se ocupă doar cu aspecte privind studierea Holocaustului. Puteţi citi ce scrie pe site-ul INSHR la obiect de activitate: http://www.inshr-ew.ro/ro/despre-noi/obiect-de-activitate.html.

Cum de MAE s-a gândit la INSHR şi nu s-a gândit la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor sau la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară? Unde e legătura între Şiugariu şi Holocaust? În baza cărui atribut din statutul INSHR solicitaţi o analiză competentă în cazul Şiugariu? Îi recunoaşteţi cumva în mod ilegal pe cei de la INSHR drept o instanţă de etichetare idelogică? Doriţi să induceţi în chip indirect opiniei publice faptul că INSHR ar avea acestă calitate, sau că ar dori să dea sentinţe în privinţa legionarismului?

Am ascultat cu toţii declaraţiile dlui Consilier Prezidenţial Andrei Muraru care spunea că INSHR se va transforma într-un nou Tribunal al Poporului, contribuind la naşterea jurisprudenţei din jurul legii 217/2015 prin acordarea de asistenţă către organele judiciare. Chiar dacă a spus-o dl Muraru, aşa ceva este imposibil de realizat pentru că avem o Constituţie în vigoare, care pe lângă libertate de conştiinţă, de exprimare, de întrunire, de asociere ne garantează că: „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.”

Atâta timp cât Constituţia este în vigoare, solicitarea dvs. către INSHR nu poate fi nici întemeiată şi nici justificată. Poate se doreşte iniţierea unei legi organice care să stabilească faptul că INSHR este instanţa specializată în vânarea legionarilor şi se pregăteşte din timp terenul aruncându-se speculaţii pe piaţă. Să fie ăsta tâlcul?

Până la schimbarea Constituţiei şi până la formarea legală de instanţe specializate, MAE continuă abuzul început de personalul Ambasadei din Bratislava. Mă întreb de ce nu or fi cerut expertiză în cazul Şiugariu şi de la Poşta Română sau de la CFR Calatori. Deşi nici ele nu au prerogative asupra cazului, sigur Şiugariu a folosit la vremea lui serviciile poştale şi cu siguranţă o fi mers şi cu trenul...

„În ceea ce priveşte intenţia autorităţilor locale slovace de a numi podul din localitatea Brezno după numele poetului Ion Soreanu Şiugariu, decizia le aparţine exclusiv acestora, nefiind în competenţa Ambasadei de la Bratislava de a interfera în luarea acestei decizii.”

Păi cum se face că decizia le aparţine autorităţilor slovace? Ambasada României a avertizat Primăria din Brezno că Şiugariu, în ciuda faptului că a fost un poet şi soldat apreciat, e fascist şi legionar. Ambasada României a refuzat din acestă cauză să participe la evenimentul organizat de slovaci motivând că asocierea cu Şiugariu ar fi pericuoasă mai ales în actualele condiţii geopolitice în care mişcarea de extremă dreaptă este în ascensiune în multe ţări europene. Ambasada României i-a speriat pe cei de la Primărie cu expunerea de mai sus şi i-a sfătuit că ar fi potrivit să găsească un alt nume pentru pod. După ce le spuneţi asta cum puteţi spune că decizia le aparţine?

A transmis MAE o informare către partea slovacă prin care îşi retrage afirmaţiile recunoscând că nu avea competenţă să le emită de la început? A reabilitat MAE imaginea lui Ion Şiugariu pe care în mod stupid a şifonat-o în faţa slovacilor? Nici pomeneală!

„Pentru prevenirea unor situaţii care ar implica MAE pe subiecte ce pot excede sfera sa de competenţă, vor fi aplicate cu rigoare procedurile instituţionale interne. În acest sens, au fost transmise instrucţiuni tuturor misiunilor diplomatice ale României privind modul de relaţionare cu autorităţile locale din ţara de reşedinţă şi respectarea procedurilor de lucru misiuni - Centrala MAE. De asemenea, Ambasada României de la Bratislava a primit instrucţiuni şi a fost avertizată să respecte strict procedurile de lucru aplicabile în astfel de situaţii.”

Concret ce înseamnă asta? Că până acum ambasadele, consulatele acţionau de capul lor şi nu ştiau cum trebuie să relaţioneze în raport cu autorităţile locale din ţările de reşedinţă? Că nu ştiau că trebuie să respecte procedurile de lucru? E grav de tot dacă este aşa. Sau vreţi să spuneţi că modalitatea de relaţionare şi procedurile s-au schimbat după cazul Şiugariu? Ce instrucţiuni aţi trimis la Bratislava şi aţi avertizat să fie respectate în situaţii asemănătoare? Au cumva legatură cu o consultare obligatorie a CNSAS sau INSHR în situaţii similare? Pentru fiecare român născut în primele decenii ale secolului trecut se va cere o analiză competentă care să îl încadreze ideologic?

„Totodată, Ambasada României de la Bratislava a fost instructată să comunice Primăriei Brezno că MAE a solicitat punctul de vedere instituţiilor române competente şi că acesta va fi transmis imediat ce va fi primit. De asemenea, Ambasada va comunica Primăriei faptul că nu este în competenţa sa să intervină în procesul decizional al autorităţii locale.”

MAE a transmis Primăriei Brezno şi faptul că a cerut o analiză competentă asupra situaţiei lui Şiugariu (de la INSHR...) şi că o va transmite Primăriei de îndată ce o va primi. Cum puteţi spune domnilor în acelaşi timp că Ambasada nu intervine în deciziile autorităţilor locale? Festivităţile ar fi trebuit să aibă loc în data de 28 august 2015. MAE pretinde că nu intervine în decizia autorităţilor dar îi anunţă că la un moment dat le va trimite o analiză pe tema asta. MAE îi lasă pe slovaci să creadă că Şiugariu este posibil să fie legionar şi fascist până când instituţiile competente nu vor demonstra contrariul!

Şi ce ar trebui să facă între timp autorităţile de la Brezno? Să amâne sărbătoarea naţională a Zilei Insurgenţei Slovace până când CNSAS şi INSHR vor termina analiza? Să numească podul Ion Şiugariu şi apoi să se trezească cu o analiză amănunţită despre fascismul şi antisemismul lui? Să decidă acordarea unui alt nume podului şi să primească ulterior un raport în care Şiugariu este considerat nevinovat şi nelegionar?

Domnule Ministru Bogdan Aurescu, s-a cerut o lămurire în cazul unui abuz şi MAE prin răspuns a continuat să facă alte abuzuri. Nu am înţeles dacă şi cum va fi sancţionat personalul Ambasadei? Şi nu mă refer aici doar la domnul Radu Coantă care a scris corespondenţa. Domnia sa a scris cu acordul superiorilor. Am înţeles din răspunsul dvs. că Ambasada a acţionat de capul ei, dar vă rog să nu aruncaţi toată vina în capul celui care a redactat emailul.

Domnule Ministru, MAE face o mare nedreptate şi INSHR. Introducând numele Institutului în acest răspuns îl implicaţi într-o problemă în care nu are competenţă şi cu care nu aveaţi de ce să îl asociaţi. Creaţi în mod gratuit suspiciune asupra intenţiilor şi prerogativelor INSHR şi insinuaţi că acesta va da o sentinţă în cazul Şiugariu.

Domnule Ministru, nici nu îndrăznesc să vă cer un răspuns la toate întrebările pe care mi le-a ridicat comunicarea făcută de MAE. După răspunsul anterior mă tem că MAE ar raspunde prin alte noi abuzuri. Timp de 70 de ani Ion Şiugariu a fost considerat erou atât de români cât şi de slovaci. Nu este posibil, nu este normal şi nu este moral să îi întinaţi memoria prin solicitarea unei analize competente care să ne spună dacă a fost sau nu legionar, fascist sau dacă poate rămâne pe mai departe un erou al României şi Slovaciei.

Ce urmează Domnule Ministru? Cine urmează Domnule Ministru?

Cezarina Condurache

divider

19 August 2015
DECLARAȚIE DE PRESĂ

primită de la domnul deputat Daniel Gheorghe (Grup PNL)

Ministerul Afacerilor Externe insultă un erou român

Recent am aflat cu stupefacție faptul că Ambasada României la Bratislava a cerut primăriei orașului Brezno din Slovacia respingerea propunerii comunității locale potrivit căreia un pod din oraș va purta numele eroului român din al doilea război mondial, Ion Soreanu Șiugariu, căzut la datorie la 1 februarie 1945.

continuarea aici

_

divider

16 August 2015
Petiţie: Legea 217/2015 nu este constituţională

Domnule Victor Ciorbea,

Vă semnalăm că aveţi datoria legală şi morală de a denunţa neconstituţionalitatea legii 217/2015 (care completează şi modifică OUG nr.31/2002- o normă care era la rîndul său acut neconstituţională). Nu vă puteţi ascunde laş atunci cînd Romania e tratată ca o colonie în care băştinaşii sînt privaţi de libertate, ca o ţară învinsă în 1944 şi ocupată pînă azi.

Dacă vă veţi deroba acum de la responsabilitatea de a apăra libertăţile cetăţeneşti- ce vă revine ca Avocat al Poporului, veţi păcătui fatal faţă de libertatea de conştiinţă a urmaşilor celor care s-au sacrificat, încercînd să-şi apere ţara şi demnitatea de urgia comunistă.

A venit momentul să vă dovediţi buna credinţă sau să vă dezonoraţi iremediabil.

V-aţi clădit cariera pretinzindu-vă un apărător al democraţiei, naţionalismului, creştinismului şi memoriei foştilor deţinuţi politici/ luptători anticomunişti, urcînd spre putere pe „culoarul” PNTcd. Veţi permite acum ca victimele comunismului să fie re-incriminate, întru protecţia călăilor şi moştenitorilor lor, prin impunerea unor legi nocive, paraşutate din afara României?

Vă cerem să faceţi demersurile de rigoare, faţă de toate instituţiile care se pot implica la un moment dat în corectarea situaţiei (în primul rînd Curtea Constituţională, dar şi ICCJ/CSM, parlament, presă etc.).

Deschizînd lista de semnături: Ioan Roşca, cercetător interdiciplinar, purtător de cuvînt al Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului

Semnaturile se pot adauga la adresa:
http://www.petitieonline.com/legea_217_nu_este_constituionala

Ioan Roşca

divider

14 August 2015
Primul abuz și prima victimă a legii "antilegionare": Poetul erou Ion Şiugariu

Deși inițiatorii și susținătorii legii ne tot dau asigurări că legea va fi corect aplicată și că abuzurile sunt vehiculate de „neolegionari și anticomuniști nedemocratici“ pe care legea i-a făcut să se demaște public, iată că apare și prima victimă din noua serie a epurărilor ideologice.

Este vorba de poetul erou Ion Soreanu Șiugariu. Aflăm prin intermediul doamnei Angela Miclea, ziarist și director al Casei de Cultură Tăuţii Măgherăuş că primăria orașului Brezno din Slovacia dorește să acorde podului din localitate numele lui Ion Șiugariu, dar Ambasada Română se opune pe motiv de apartenență la Mișcarea Legionară!

Haideți să luăm povestea de la început. Cine este Şiugariu, de ce-l respectă slovacii și ce are Ambasada României împotriva lui?

Ion Soreanu Şiugariu s-a născut în 1914 la Băița, Maramureș. Urmează școala primară în Valea Borcutului apoi liceul la Oradea. În timpul liceului a fost bursier și mai mult decât atât, a obținut prin concurs o bursă de studii la Universitatea „Oxford„ din Anglia, pe care o refuză preferând să rămână în țară. Sub îndrumarea profesorului său, Octav Şuluţiu, Ion Şiugariu începe să scrie în diverse reviste literare. Din 1937 studiază la București în cadrul Facultății de Litere și Filozofie, specialitatea Filologia Modernă. Din 1939 se alătură colectivului revistei «Meșterul Manole», condusă de Vintilă Horia și scrie, de asemenea, în paginile mai multor reviste naționaliste din epocă. În noiembrie 1941 este ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. În Februarie 1942 susține teza de licență cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” și obține calificativul „magna cum laude". În 1943 se căsătorește cu aleasa inimii și în același an pleacă pe front. Cade la datorie la 1 februarie 1945 în bătălia pentru eliberarea oraşului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub stăpânirea hitleristă și hortystă. În 1946 a primit post-mortem din partea statului român „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară“. În 1956, osemintele i-au fost reînhumate în cimitirul militar român de la Zvolen, lângă Banská Bystrica, Cehoslovacia. În 1983, prin implicarea soției sale, doamna Lucia Soreanu (care trăiește în Aachen, Germania și are 96 ani), statul român înființează la Băița Casa Memorială a poetului Ion Șiugariu.

Să revenim la situația actuală. Primăria Brezno a terminat de curând reabilitarea podului peste râul Horn, aflat în zona Gării Brezno - locul în care a murit sublocotenentul Ion Șiugariu. Primăria a luat decizia de a onora lupta și moartea eroică a lui Șiugariu prin acordarea numelui său podului nou reabilitat. De menționat că anul acesta s-au împlinit 70 ani de la moartea poetului.

Primarul orașului Brezno, Tomas Abel, a adresat o inștiințare oficială catre Ambasada României în care comunică decizia referitoare la denumirea podului, anunțând că festivitățile oficiale vor avea loc în data de 28 august 2015. Totodată, Abel solicita prezența reprezentanților României în timpul festivităților. Ambasada României răspunde prin domnul Radu Coantă că mulțumește pentru invitație, dar atrage atenția că Ion Șiugariu, deși este un soldat și poet apreciat, a aderat în tinerețe la Mișcarea Legionară, organizație de tip fascist ai cărei lideri au fost condamnați pentru crime de război! Din acest motiv Ambasada României nu doreşte să fie asociată cu acest eveniment, mai ales datorită situației geo-politice actuale în care se observă o creștere a mișcărilor de extremă dreaptă în diferite țări din Europa!

Primăria din Brezno răspunde că nu avea cunoștință despre această situație și întreabă dacă ar fi bine să renunțe la acordarea numelui lui Ion Șiugariu din aceste motive. Ambasada Română răspunde că din motivele expuse anterior consideră nepotrivită această acordare de nume aparținând unui simpatizant fascist și recomanadă căutarea unui alt nume de soldat român care să fi căzut în bătălia de la Brezno.

Așadar, iată primul abuz comis de autoritățile statului! A fost Ion Șiugariu legionar cu acte în regulă? A fost doar simpatizant? Nu știm și cu siguranță autoritățile nici nu au investigat. Ceea ce știm sigur este faptul că a scris în presa naționalistă și că în acei ani privea cu dragoste și entuziasm tânăra generație care, peste doar câțiva ani urma să umple până la refuz flămândele pușcării comuniste.

Intră Ion Șiugariu sub incidența legii 217/2015? Cu siguranță nu! Nu a fost criminal de război, nu a comis crime împotriva umanității, nu a comis genocid. Și atunci ce aveti domnilor cu Ion Șiugariu? A murit pe front luptând împotriva NAZIȘTILOR, ce vreți mai mult decât atât? Nici regimul comunist nu l-a incriminat ca fascist sau legionar, din contră, i-a publicat opera și i-a făcut casă memorială.

Scriam ieri un articol despre „Legea demascării - Începutul unei noi reeducări de tip Pitești?”. Iată astăzi confirmarea celor pe care le scriam ieri! Un bandit a fost demascat de legea antilegionară! Chiar dacă a reușit să iși ascundă apartenența „banditească și legionară” în timpul comunismului, astăzi autoritățile statului român îl pun la zid, demascându-l drept legionar și simpatizant fascist! Chiar dacă a murit acum 70 de ani apărând o țară vecină, ce mai contează, bine că l-am demascat!

Un fapt deosebit de interesant este următorul: în data de 5 iunie 2015 domnul deputat Adrian Merka publică un comunicat de presă pe site-ul Camerei Deputaților, în care spunea următoarele: „Românii precum Ion Şiugariu trebuie să dăinuie pe veci în sufletele slovacilor... Poetul-erou și-a jerfit viața pentru un ideal care trebuie să ne unească, noi fiind datori să continuăm ceea ce acesta a început. În calitate de cetăţean român, reprezentant al minorităţii slovace şi cehe în Parlamentul României îmi doresc ca slovacii să nu uite de jertfa românilor, iar aceasta să dăinuie pe veci în sufletele lor. Aceste exemple pozitive ale naţiei române - jertfa pentru aproape, lupta pentru dreptate trebuie să fie cât mai mult promovate, atât în ţară cât şi în străinătate, responsabilitatea fiind a noastră ca acest lucru să se întâmple. Acesta este motivul pentru care vreau sa pun pe viitor bazele unui simbol al recunoștinței față de ceea ce reprezintă aceste valori ale poporului român, militând pentru inaugurarea în memoria poetului-erou Ion Şiugariu a unui bust, a unei străzi şi a unei şcoli care să-i poarte numele, toate în Slovacia, exprimându-ne astfel recunoştinţa şi consideraţia pentru o astfel de personalitate. În acest sens voi cere sprijinul Ambasadei României la Bratislava, Ambasadei Slovaciei la Bucureşti, dar şi ministerelor de Externe român şi slovac…”.

Iată că dorința domnului deputat era cât pe ce să se împlinească, autoritățile slovace nu au uitat jertfa lui Șiugariu și a celorlalți soldați Români, dar se pare că statul român este cel care vrea să îi dea uitării. La fel de interesant este faptul că dl. Merka Adrian a fost prezent la Camera Deputaților în data de 24 iunie 2015 și a votat legea 217/2015, cea care în acest moment încearcă sa îl scoată pe Șiugariu nu doar din istoria României, dar și din cea a Slovaciei. Cu siguranță dl. Merka nici nu a bănuit că Șiugariu ar putea avea vreo legătură cu celebra lege. Asta este marea problemă a celor care au votat-o, nu au știut, nu au înțeles, nu s-au gândit că legea este un atac asupra istoriei naționale, o legitimare a comunismului și că deschide larg de tot poarta abuzurilor datorită ambiguității sale.

Slovacii ne apără și ne cinstesc eroii mai mult decât o facem noi în țara noastră. Rușine! Rușine domnilor de la Ambasadă! Felicitări Slovaciei și Primăriei Brezno care încercând să ințeleagă care-i problema Ambasadei cu Șiugariu, a scris doamnei Angela Miclea, întrebând dacă Șiugariu a fost sau nu fascist! Felicitări polițistului slovac Lubos Nepsinsky care spunea într-un mesaj transmis doamnei Miclea: „Îmi pare rău de ceea ce se întâmplă. Îl voi cinsti întotdeauna pe Șiugariu și pe toți soldații români. Acest adevăr nu-l poate schimba nimeni. Prin sângele său a demonstrat ce gandește și unde aparține. Nu ne-a putut da mai mult decât ne-a dat. Îmi pare foarte rău, dar informația a venit din partea ambasadei române. Ne-a întristat foarte mult acest fapt. Toate lucrurile au fost pregătite, ne ocupăm deja de ultimele detalii. Sunt sigur că totul se va clarifica, iar numele lui Ion Șiugariu va fi curățat.

Așadar, ce facem domnilor politicieni? Curățăm sau nu numele lui Șiugariu? Ce facem domnule Merka, susțineți în continuare eroismul și jertfa lui Șiugariu sau rămâneți de partea corectitudinii politice? Sper să aveți o reacție, o interveniție pe acest subiect. Aceeași reacție o aștept și de la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Ministerul Apărării, Ministerul de Externe etc. și nu în ultimul rând de la Ambasada României din Solvacia.

Oameni buni, legea este activă și a început să producă abuzuri. Ion Șiugariu este prima victimă. Cine urmează?

Informații suplimentare:
Casa de Cultură Tăuţii Măgherăuş - inclusiv corespondenţa între Ambasada României şi Primăria Brezno:
http://casadecultura-tautiimagheraus.blogspot.ro/
Comunicat de presă Adrian Merka:
http://www.cameradeputatilor.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=10146
Ion Șiugariu - Viața Poeziei:
http://www.bjt.ro/bv/ScritoriBanateni/SIUGARIU_Ion/Siugariu.Viata.pdf
Textul „incriminator” pentru Șiugariu - „Destin catedralic”
http://www.miscarea.net/chemarea-vremii-destin-catedralic.htm

Cezarina Condurache

divider

14 August 2015
Despre genocidul contra legionarilor când vorbim?

Săptămîna trecută am încercat să alertez opinia publică privind promulgarea legii 217/2015-un dictat antidemocratic, antilibertar, anticonstituţional, antijustiţiar şi antiromânesc:

http://epochtimes-romania.com/news/statul-captiv-cel-mai-mare-aparat-de-represiune-video---236403

http://epochtimes-romania.com/video/calaii-regimului-comunist-se-plimba-in-libertate-cum-ramane-cu-magistratii-care-au-avut-grija-de-linistea-lor-partea-ii---846

http://www.realitatea.net/jocurideputere.html - in emisiunile din 3 august la 1:39:15 si 5 august la 1:08:30

http://www.certitudinea.ro/articole/emisiuni-tv/view/trezeste-te-gheorghe-trezeste-te-ioane-legea-anti-legionara-cea-ma-stalinista-lege-din-2000-incoace

Am constatat că această acţiune provocatoare a celor care împiedică judecarea genocidului comunist nu întîmpină rezistenţa cuvenită. Se instalează rapid intimidarea urmărită prin această lege, într-un cadru dezolant de degradare, aservire, domesticire, laşitate, dezorientare, lehamite, renunţare.
Reiau pe scurt principalele mele observaţii:

1. Legea nu face precizările necesare pentru evitarea aplicării arbitrare, selective, discriminatorii, abuzive; este lasată la latitudinea fiecărui judecător cumpănirea caracterului penal al „xenofobiei”, „antisemitismului”, „fascismului”, „legionarismului”- prezent în idei, atitudini sau fapte. Rezultatul fiind instalarea unei auto-cenzuri care completează perfid cenzura, fiind fatal încălcată libertatea de conştiinţă, opinie, asociere -garantate de constituţie, obţinute cu jertfe în 1989.

2. Aparent dedicată apărării memoriei victimelor holocaustului , legea are ca efect principal (si deci, prezumabil- ca scop camuflat) evitarea condamnării autorilor genocidului comunist (protejarea moştenitorilor lor). Căci ea proclamă în bloc vinovăţia foştilor deţinuţi politici acuzaţi de „fascism”, „legionarism”, „antisemitism”, „crime de război”- justificînd încarcerarea prin care s-a realizat exterminarea lor. Genocidul comunist s-a comis prin justiţia criminalizată, a operat în numele legii, într-un stat uzurpat. A legitima acea justiţie genocidară este echivalent cu a camufla/justifica acel genocid- adică tocmai păcatul negaţionist care se pretinde a fi combătut prin această lege.

3. Majoritatea celor re-incriminaţi în bloc acum nu au nici o vinovăţie penală/reală, ci dimpotrivă au drept la reparaţie sau chiar meritul de a se fi sacrificat pentru apărarea independenţei şi libertăţii. Dacă membrii PCR nu pot fi pedepsiţi pentru ce au făcut unii dintre liderii lor şi filo-comuniştii actuali au drept la propria viziune, atunci simpla apartenenţă la mişcarea legionară nu poate constitui vreun delict-şi cu atît mai puţin simpatia faţă de un fost legionar. În cazul generaţiilor care s-au înscris în „frăţiile de cruce” după 1944 nu mai poate fi vorba nici măcar de înfierare morală, avînd în vedere în ce a constat activitatea lor: doar rezistenţă anticomunistă. În fine , după 1989, puţinii activişti care s-au declarat „legionari” nu au creat probleme democraţiei. Mulţi dintre ei fiind de altfel pilotaţi securistic (căci după „eliberarea” din 1964, foştii legionari au fost continuu hărţuiţi ca să devină informatori- aşa cum o arată declaraţiile lor de la procuratura militară în dosarul 35/P/2006 (vezi volumele 19-23) : http://www.procesulcomunismului.com/cedo/private/21_29.pdf)

4. Modul cum a fost impusă României, din exterior, o măsură contrară adevărului istoric şi intereselor ei specifice, indică funcţionarea neocolonială a „integrării” şi „partenariatelor strategice”- de foarte rău augur pentru cetăţenii unei ţări satelizate păgubitor. Cei care încearcă să ascundă faptul că al 2-lea război mondial nu s-a terminat cu victoria Binelui asupra Răului ci cu un genocid gigantic comis de ocupanţii sovietici şi girat de Aliaţiii occidentali (Comisia Aliată de Control solicitînd „defascizarea” care a lansat genocidul comunist din România)- nu ar trebui să ne impună agenda capitulării... şi după 70 de ani.

5. Interzicînd „minimalizarea” holocaustului din România, legea paralizează activitatea unor cercetători care ar ajunge la alte concluzii decît comisia/institutul Wiesel privind cauzele şi amploarea represiunii împotriva evreilor din România. Deci, în momentul în care s-ar trece (dacă nu s-a trecut deja, la adăpostul „secretului de stat”) la clasicele despăgubiri, proporţionale cu numărul victimelor, România ar trebui să plătească oricît i-ar cere o grupare de interese, căci cei care ar încerca să demonstreze că cifrele au fost exagerate ar fi vinovaţi de „minimalizare”. O astfel de împiedicare a apărării intereselor populaţiei care ar urma să plătească reparaţiile intră sub incidenţa art. 394 din codul penal, care incriminează trădarea. Să asistăm neputincioşi la măsluirea adevărului privind suferinţele impuse poporului român după 1944, de către urmaşii unor români care au profitat de ele (devenind profitori ai Tranziţiei Criminale) sau a unor evrei care ne impun azi dinspre Washington agenda celor ce au venit ieri dinspre Moscova? Cum putem împiedica monstruoasa coaliţie dintre urmaşii criminalilor securicomunişti (interesaţi în legitimarea regimului genocidar, ca „antifascist”) şi agenţii forţelor exterioare interesate în ascunderea adevărului crunt şi în continuarea aservirii României?

Controlul exercitat de forţe obscure asupra dezbaterii publice este revelat de deturnarea discuţiei spre colaterale de diversiune. Indivizi experţi în simularea preocupărilor civice, care fac de 25 de ani capital din agitaţii premeditat sterile, au ieşit în arenă pentru a da direcţii inofensive unei „dilematici” umile, capitularde. În loc să ne ocupăm de problemele semnalate mai sus: pierderea libertăţilor constituţionale, legitimarea justiţiei comuniste genocidare, nedreptăţirea eroilor anticomunişti, renunţarea la autonomie naţională - sîntem împinşi către teme valide dar totuşi secunde, cum ar fi dreptul de a citi pe Cioran sau Ţuţea sau de a face statuie lui Antonescu sau Voiculescu.

Voi încerca şi prin prezenta explicaţie, să acţionez în sens opus dispersiei şi confuziei diseminate de maşinăria de propagandă a sistemului, punînd punctul pe acel „i” ascuns abil publicului neinformat. Miza supremă a bătăliei din jurul legii 217 este evitarea recunoşterii genocidului comunist din România. Şi asta nu numai datorită „concurenţei” jenante dintre denuţătorii genocidurilor (care determină de exemplu ostilitatea israeliană şi faţă de recunoaşterea genocidului armean). Asta s-ar mai putea depăşi, prin negociere şi înţelegere reciprocă. Ci dintr-un motiv mult mai greu de depăşit: genocidul comunist a avut uneori sens contrar holocaustului şi nu poate fi tratat independent de acesta, căci interferează nefericit- la nivelul actorilor şi motivaţiilor. Aşa cum se întîmplă atunci cînd se cade în logică războinică, răzbunarea unor victime a condus la noi spirale de măcel. A extrage un episod dintr-o cascadă cauzală , eludînd evoluţia longitudinală a fenomenelor înseamnă a face propagandă, nu analiză ştiinţifică, obiectivă.

Cine studiază (ca mine: http://www.procesulcomunismului.com/) documentele (cum ar fi instrucţiunile pentru pentienciare ) şi mărturiile victimelor va constata că legionarii se află printre categoriile vizate explicit de maşina represivă comunistă (ca şi moşierii, chiaburii, politicienii, naziştii, etc). După ce se cere ca deţinuţilor politici să nu li se dea drept la pachet sau vorbitor, se precizează- în numeroase instrucţiuni- că legionarii nu au drept nici la pernă sau îngrijiri medicale. Oricît ar vrea unii, nu se mai poate eluda adevărul că la Piteşti a fost vorba şi de răzbunare contra legionarilor. Cum aceştia au format o „colectivitate” ,exterminarea lor se încadrează în definiţia genocidului din codul penal din 1968, existînd - în cazul grupului lor- şi o evidentă dimensiune etnica, religioasă şi naţională (denunţată din 1948 şi de dreptul internaţional).

Deşi nu mă simt obligat la astfel de precizări (care pot fi percepute ca supunere/cencesie, încercare laşă de delimitare de cei ameninţaţi de această lege scelerată), numai pentru a se înţelege clar de pe ce poziţie justiţiară vorbesc, semnalez că nu sînt simpatizant legionar, aşa cum s-au repezit să mă demaşte unii comentatori ai intervenţiilor mele supărătoare. Sînt însă purtătorul de cuvînt al Comitetului Reprezentare a Victimelor Comunismului şi cercetător interdisciplinar dedicat , de 25 de ani, studiului blocării condamnării genocidului comunist: http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm

Pasiunea pentru adevăr şi dreptate şi expertiza acumulată în această cercetare mă face să afirm răspicat că, în cadrul genocidului comunist există şi un genocid împotriva legionarilor- despre care ar trebui să vorbim fără oprelişti. Încercînd să sugrume acest filon justiţiar, cei care sînt în spatele legii „antilegionare” se fac vinovaţi de obstrucţionare a justiţiei. Ei şi-au definit clar poziţia, suţinînd că în cazul lor justiţia comunistă nu a greşit, cerînd ca legionarii să fie scoşi din albumele cu victime ale comunismului, să nu mai fie onoraţi ca rezistenţi, sau chiar ca să fie exceptaţi de despăgubirile acordate victimelor comunismului prin legea 221/2009. Deci nu se doreşte numai ca aceşti români exterminaţi să nu mai fie consideraţi eroi ai luptei anticomuniste, ci să nu mai fie consideraţi nici victime.

Cui foloseşte?

Putem deduce cît de mare e miza acoperirii genocidului antiromânesc, dacă nici riscurile evidente de a stîrni antisemitism prin recenta agresiune legislativă- nu au au fost luate în consideraţie.

Ioan Roşca

divider

12 August 2015
Legea demascării: Începutul unei noi reeducări de tip Piteşti?

Din ce în ce mai mulţi români se implică în dezbaterea legii „antilegionare” (în fapt o lege profund antiromânească). Incorectitudinea, neconstituţionailtatea ei şi mai ales ambiguitatea voită care poate genera o serie de abuzuri grosolane, este în sfârşit pusă în discuţie pe numeroase canale media. Deşi mutilată aproape 50 de ani de un regim ateist comunist şi bântuită timp de 25 de ani de fantomele lui întrupate în membri clasei politice post decembriste, România nu este gata să îşi steargă istoria sub presiunea corectitudinii politice.

Acest fapt pare să îi deranjeze pe iniţiatorii şi susţinătorii legii care aruncă pe piaţă tot felul de scenarii menite să distragă atenţia opiniei publice de la adevăratul obiect al legii: recunoaşterea sentinţelor politice comuniste, anularea eroismului luptătorilor anticomunişti pe motiv că au fost legionari, incriminarea pe veşnicie a elitelor româneşti interbelice din armată, cultură, biserică etc. şi rescrierea istoriei româneşti după calapod dictat din afară.

După încercarea penibilă şi nereuşită a dlui. Andrei Muraru de a prezenta legea ca fiind una în esenţă anticeauşistă, am citit de curând o nouă ipoteză. Aflu astfel că legea nu trebuia să fie citită în cheia ei punitivă şi că de fapt se urmărea scoaterea la iveală a neolegionarilor şi anticomuniştilor nedemocratici care s-au deconspirat public contestând legea. Afirmaţia (expusă pe larg) aparţine atât dlui. Andrei Cornea cât şi dlui. Adrian Cioflâncă. Deşi în articole distincte, cei doi domni aduc în discuţie fix aceeaşi idee.

Aşadar dl. Cioflâncă ne spune că cei care contestă legea sunt fie legionari fie anticomunişti nedemocratici (sintagma îi aparţine). Vă sună cumva cunoscut? Mie îmi sună groaznic şi dureros de cunoscut. Petre Ţuţea spunea: „La comunişti, dacă nu eşti cu ei, atunci eşti legionar”. Anchetatorul profesorului Teodor M. Popescu (încadrat abuziv în categoria „legionar” de către comunişti) îi spunea: „Eşti legionar pentru că eşti teolog, şi fiind teolog eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar!”. Chiar nu se vede nicio similitudine, domnule Cioflâncă?

Aşadar demascarea legionarilor a fost făcută. Mare dreptate avea dl. Pleşu considerând că vor exista unii care să îl numească un apologet al legionarismului. Iată-l direct neolegionar demascat! Între noi fie vorba, nu înţeleg de ce s-ar fi ascuns toţi aceşti „legionari” până la promulgarea legii în loc să activeze liberi şi au decis, in corpore, să se expună tocmai acum când pot face închisoare pentru asta - dar ce mai contează, important este că bandiţii au ieşit la lumină.

Totuşi, ce urmează după această demascare facută de cei doi domni? După cum am citit în cărţile de memorialistică şi aşa cum ne-au povestit supravieţuitorii satanicului experiment Piteşti (unii încă mai trăiesc), ştim că demascarea exterioară prin care legionarii îşi afirmă faptele şi apartenenţa este doar prima din cele 4 etape ale reeducării. Le voi prezenta sumar: demascarea exterioară - declararea publică a faptelor banditeşti tăinuite la anchetă; demascarea interioară - demascarea celor din jur şi a faptelor făcute de ei; demascarea publică - blasfemierea celor sfinte, denigrarea familiilor; transformarea victimei în călău.

Această demascare exterioară trâmbiţată astăzi de domnii Cornea şi Cioflâncă va continua cu celelalte trei etape? Urmează o nouă etapa de reeducare a poporului român, nu după Makarenko, ci după standardele impuse de Institutul Elie Wiesel? Înlocuim istoria lui Roller cu „Raportul Comisiei Wiesel”? Înlocuim Tribunalul Poporului cu Institutul Elie Wiesel - despre care dl. Andrei Muraru a afirmat public şi oficial că va acorda asistenţă organelor judiciare pentru această lege contribuind la naşterea jurisprudenţei în acest domeniu?

Dl. Cornea este fixat pe aceeaşi idee şi face o întreagă pledoarie a demascării, demnă de un veritabil acuzator public din anii instaurării bolşevismului. Redau un fragment în care, plin de avânt tovărăşesc, înfierează bandiţii legionari ascunşi până mai ieri sub haina de cetăţeni decenţi: „Refuzându-le presupoziţia <>, le spunem negatorilor, tri¬vializatorilor sau edulcoratorilor siste¬matici ai evidenţelor istorice, empirice şi raţionale că demersul lor de a poza în oameni <> şi <> a eşuat. Le arătăm că ştim perfect că ei nu sunt deloc nişte <>, care doar <> sau aşa-zisa <>, fiindcă nu ne scapă că ceea ce ei urmăresc sub pretextul dialogului e nu¬mai dominaţia. Şi cred că este legitim a răspunde printr-o cenzură limitată unor acţiuni masive de dominaţie iraţională, primejdioase pentru o societate de¬mo¬cratică şi liberă”. Nici Alexandra Sidorovici n-ar fi putut scrie atât de proletar, serios cred că ar fi tare invidioasă pe dl. Cornea.

Dl. Cornea scrie la plural („le spunem negatorilor...”, „nu ne scapă ce ei urmăresc...”), care este colectivitatea în numele căreia vorbeşte? În numele cui refuză presupoziţia cercetării oneste? Care sunt acele „acţiuni masive de dominaţie” făcute de legionari în societatea românească de astăzi? Aş vrea să aflu şi eu măcar un singur exemplu de asemenea acţiune. Dumnealui a trăit în România ultimilor 25 de ani? Probabil că nu, din moment ce consideră că „legionarii” ar fi capabili la ora actuală să determine orice tip de acţiuni masive de dominaţie. Care legionari? Cei morţi? Supravieţuitorii temniţelor care sunt trecuţi de 80 sau 90 ani? Cei câţiva tineri care le fac parastase celor plecaţi? Cei care se autointitulează legionari şi fac paradă de formă lipsindu-le fondul?

Dl. Cornea vorbeşte şi despre instituirea cenzurii, e drept că una limitată - oare de către cine să fie instaurată şi cine să stabilească limitelei ei şi în raport cu ce? Constituţia României spune foarte clar că „Cenzura de orice fel este interzisă”. Dnii. Alexandru Florian şi Radu Ioanid ne asigură pe toate căile că legea nu instituie niciun fel de cenzură şi că asta este o găselniţă a legionarilor care contestă legea. Şi atunci, despre care cenzură vorbeşte domnul Cornea? Propune cumva modificarea Constituţiei?

Citindu-i cu stupoare pe domnii Cornea şi Cioflâncă mi-am amintit de o altă afirmaţie foarte gravă, în aceeaşi direcţie a demascării legionarilor, de acestă dată poziţionaţi la nivel înalt, făcută în cadrul conferinţei „Extremism, antisemitism, naţionalism - pericolele contemporane ale Europei” de către dl. Radu Ioanid. Domnia sa a afirmat că „Există în România cazuri izolate de instituţii ale statului în care se face propagandă legionară şi aici instituţiile abilitate ale statului român care se ocupă cu siguranţa naţională ar trebui să arunce o privire. Funcţionari înalţi de stat care sub pretexte destul de transparente fac propagandă legionară”. Dl. Ioanid nu a dat nicio lămurire suplimentară, deşi ar fi fost cazul să o facă. Poate că unul dintre ziariştii deja demascaţi drept legionari ar trebui să ceară mai multe detalii.

Citind toate articolele şi afirmaţiile halucinante făcute de domnii Cornea, Cioflâncă, Florian, Ioanid, Muraru etc. am senzaţia că dânşii judecă lucrurile uitându-se la poze din anii ’40, din timpul Statului Naţional Legionar. Nu îmi pot explica altfel existenţa legionarilor şi a propagandei legionare în structurile statului, în instituţiile statului, în media, în rândurile istoricilor, a vectorilor de opinie etc. Cum se face că nimeni nu a reuşit să-i vadă pe toţi aceşti legionari camuflaţi în afara grupului din jurul Institutului Elie Wiesel? Şi dacă i-aţi văzut - dvs. care aveţi drept lozincă „reacţionăm pe spaţiul public” - de ce nu aţi sesizat şi alarmat mai repede opinia publică, instituţiile abilitate ale statului? I-aţi văzut abia acum, pe toţi odată? Ştiaţi că în instituţiile statului se face propagandă legionară şi aţi acceptat situaţia, dar în acelaşi timp v-aţi împiedicat de o amărâtă de placă comemorativă agăţată pe un perete la Sighet? Greu de crezut.

Domnilor, veniţi cu argumente mai serioase şi mai credibile. Citindu-vă încep şi eu să cred că legea asta a venit la timp, pentru că în lipsa ei, odată cu căderea lui Ponta, s-ar fi instaurat la cârma României Marea Biruinţă Legionară condusă de însuşi Comandantul Horia Sima...

PS: Cei care nu au avut şansa să citească textele demascatoare ale celor doi domni, o pot face accesând link-urile de mai jos. Citiţi şi vă cruciţi, dar să o faceţi în privat. Poate că şi semnul crucii va fi definit drept „simbol cu caracter legionar”:

http://www.rfi.ro/societate-80407-au-iesit-la-iveala-neo-legionari-si-anticomunisti-nedemocratici-istoricul-adrian

http://www.revista22.ro/exista-limite-ale-libertatii-de-expresie-58200.html

Cezarina Condurache

divider

07 August 2015
Bătălia demnității românești

Legea anti-legionară, votată și promulgată, stârnește în sfârșit reacții de contestare din partea unui spectru larg al opiniei publice. După 2 ani de tăcere cvasi-absolută, timp în care legea a parcurs nederanjată toate etapele procedurale, poporul român pare a se trezi din “somnul cel de moarte” în ceasul al 13-lea.

Trebuie însă spus că această tăcere nu poate fi imputată 100% pasivității mioritice a românilor sau, mai brutal spus, lașității. Această tăcere a fost urmărită sistematic de autorii legii și aliații lor conjuncturali din clasa politică. Mediatizarea a fost aproape nulă iar anunțurile de pe siteul Parlamentului afișate foarte târziu pentru a face practic imposibilă prezența la ședinte și dezbateri a unor persoane sau asociații interesate, care legal ar fi avut dreptul să-și spună părerea. Într-un articol al meu de anul trecut spuneam că “legea anti-legionară mișună ca o cârtiță prin beciurile Parlamentului”. Așa s-a lucrat până la sfârșit, chiar și votul în plen nu a fost anunțat decât în ziua respectivă ! Au făcut tot posibilul să o țină ascunsă pentru a pune societatea românească în fața faptului împlinit. Acesta e spiritul european, domnilor Florian, Antonescu, Nica, Zgonea, etc? Atât valorează respectul dvs. față de valorile democratice?

Au urmat 3 săptămâni de așteptare în care la președinție au sosit mai multe memorii care cereau șefului statului să nu promulge legea. Le-a citit președintele Iohannis? I-a fost cel puțin semnalată prezența lor? Câte ore (sau minute) din timpul său a alocat președintele studierii legii? Nu vom ști probabil niciodată. La ora asta încă îmi place să cred că domnul Iohannis nu a fost corect și complet informat și că odată lămurit va regreta promulgarea și își va urma glasul conștiinței (de creștin și anticomunist dar și reprezentant legitim al poporului român) și va încerca să repare răul făcut.

Dar legea a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, deci este în vigoare pe deplin. Vânătoarea de legionari poate începe, incluzând și pe foștii, pretinșii sau presupușii adepți sau simpatizanți ai acestei doctrine, alături de fasciști, rasiști, negaționiști, minimaliști, deflectiviști (of, of…mai sunt multi termeni din aștia ?). Domnul Florian a convocat instituțiile statului la o “instrucție de front”, ca să știe de acum că sunt la ordinele domniei sale!

Dar iată …românii tăcuți (sau neatenți) până acum încep să reacționeze. Texte din presa scrisă, foarte multe pe Internet, chiar și câteva emisiuni TV trag semnalul de alarmă! Această lege încalcă flagrant drepturi democratice fundamentale! Această lege validează condamnările politice comuniste! Aceasta lege masacreaza cultura națională! Se vorbește deja insistent despre Eliade, Gyr, Țuțea, Cioran care vor fi cenzurați pentru că au fost legionari dar oare pe Eminescu vom avea voie să-l omagiem - doar a fost și el un “precursor al fascismului” după cum îl catalogase unul din strămoșii ideologici ai domnului Florian?

Faptul că legea este contestată de reputați oameni de cultură, istorici, cunoscuți ziariști dar și militanți ai societății civile, juriști și preoți dar și persoane particulare cu opinii coerente este un semn bun. Nu sunt reacții identice ci dimpotrivă foarte diverse în abordare, fiecare din unghiul sensibilității sale. Pe toți însă îi unește convingerea că merită riscul exprimării publice. Daca nu o fac azi, mâine poate fi prea târziu! Vor fi etichetați și ei drept legionari, fasciști, negaționiști? Probabil că da. Într-o lume coruptă, acesta e prețul (minim) al curajului atitudinii. Alții au plătit un preț mai mare - la Pitești, Gherla, Sighet, Aiud, Canal….

Să fim însă realiști. Presiunea opiniei publice e departe încă de a fi atins o masă critică prentru a face legea inoperabilă și (mai târziu) a determina anularea ei. Deocamdată majoritatea televiziunilor tac, iar cele două care au organizat dezbateri nu e sigur dacă o vor mai face. Presa scrisă poate mult mai mult iar de la Radio România (instituție de o seriozitate respectabilă) așteptăm să fie glasul rațiunii (și al națiunii) dincolo de orice interese politice sau comerciale. Efervescența de pe internet atinge cel mult 1% din populația țării. Politicienii sunt în vacanță, probabil mulți încă n-au aflat ce au votat și, în general, opinia publică e mai relaxată în lunile de vară.

Dacă reacțiile se opresc aici totul se va stinge și ni se vor pune din nou cătușele sclaviei (mai lustruite decât cele staliniste, dar tot cătușe). E nevoie de mai multe dezbateri la ore de maximă audiență dar mai ales e nevoie ca personalitățile culturii și conștiinței românești să iasă în față și să arate marea nedreptate pe care o va aduce această lege, haosul în care va fi aruncată țara. Să vină la dezbateri cei pe care poporul îi cunoaște - scriitori, actori, savanți, militari de elită, înalte fețe bisericești! Să treacă peste frică, calcule sau falsă diplomație, aici se joacă o carte mult mai mare. Se dă o bătălie crucială - bătălia demnității românești!

Preot prof. Marius Vișovan

divider

07 August 2015
Urmaşii foştilor deţinuţi politici legionari cer demiterea consilierului prezidenţial Andrei Muraru

Într-o scrisoare deschisă trimisa astăzi Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, urmaşii foştilor deţinuti politici legionari semnatari ai scrisorii deschise din 17 iulie 2015 (prin care cereau preşedintelui Iohannis să nu promulge legea “antilegionară”) au solicitat demiterea domnului Andrei Muraru din poziţia de consilier prezidenţial.

Domnul Andrei Muraru, în loc să apere istoria şi memoria lupte anticomuniste (mai ales în calitatea sa de istoric şi de fost preşedinte IICCMER) atacă public statul de drept şi încălcând imparţialitatea justitiei, care este garantată de Constituţie, invită Institutul Elie Wiesel să pornească o vânătoare de „infractori” pe tot cuprinsul ţării, dintr-o scrupuloasă grijă „ca legea să se aplice unitar”.

*

Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate Domnule Preşedinte,

După semnarea decretului de promulgare al legii „antilegionare” (mai corect spus antiromâneşti), domnul consilier prezidenţial Andrei Muraru a făcut publice câteva afirmaţii care ne-au surprins şi îngrijorat. Domnia sa a făcut mai multe declaraţii în cadrul conferinţei „Extremism, antisemitism, naţionalism - pericolele contemporane ale Europei”.

Mai întâi domnul Muraru a susţinut că această lege este îndreptată împotriva cultului lui Nicolae Ceauşescu. Nicăieri în lege nu se discută despre comunism - acest fapt constituind unul din marile neajunsuri ale legii. Domnul Muraru a folosit acestă explicaţie slabă şi nepotrivită încercând să distragă atenţia opiniei publice de la adevăratul obiect al legii: înfierarea tovărăşească a legionarilor, generalilor şi ofiţerilor armatei române, marilor intelectuali şi duhovnici ai României interbelice, „sfinţii închisorilor” etc.

În urma acestei afirmaţii ne întrebăm dacă nu cumva domnul consilier Muraru v-a prezentat şi dumnevoastră legea în acest sens, ca fiind o lege împotriva comunismului şi a cultul lui Ceauşescu, fără să vă informeze asupra faptului că legea în fapt recunoaşte valabilitatea sentinţelor comuniste şi reincriminează pe toţi oponentii comunismului.

Mai mult decât atât, domnul Muraru a înştiinţat opinia publică că Serviciul Român de Informaţii monitorizează deja internetul în căutarea de victime cu care să hrănească noua şi flămânda lege. Probabil Serviciul Român de Informaţii a mandatat pe domnul Muraru să facă afirmaţii în numele aceste instituţii.

Ca şi cum acestea nu erau suficiente, tot domnul Muraru a precizat că Institutul Elie Wiesel va acorda asistenţă organelor judiciare pentru implementarea noii legi. Acest fapt s-ar datora faptului că unele parchete s-ar putea dovedi prea îngăduitoare şi nu ar aplica sancţiuni suficient de severe.

Domnule Preşedinte, afirmaţia domnului Andrei Muraru este un atac asupra statului de drept. Imparţialitatea justiţiei este garantată de Constituţia României. Să înţelegem din afirmaţiile domnului consilier prezidenţial că Institutul Elie Wiesel se va ocupa de sesizările penale şi că parchetele vom acţiona la recomandarea acestui Institut care va şi evalua dacă decizia parchetului sau tribunalului este corectă? Că statul român nu are încredere în justiţia acestei ţări şi se teme că ea nu ar acţiona conform legii şi de aceea este rugat Institutul Elie Wiesel să verifice dacă justiţia română îşi face treaba?

Nu este suficient faptul că Institutul Elie Wiesel decide astazi cine poate fi considerat erou anticomunist şi cine e infractor? Nu este suficient că deja solicită deschis demolarea bustului lui Mircea Vulcănescu şi plăcii comemorative închinate lui Nichifor Crainic (aşa cum am avertizat şi noi în nenumărate rânduri, inclusiv în Petiţiile transmise Preşedenţiei)? Acum va decide dacă justiţia româna este sau nu capabilă să decidă singura? Aşa s-a întâmplat şi în cazul celebrelor Tribunalelor Populare care deasupra justiţiei autentice au decis pe criterii politice dictate de bolsevici cine este vinovat politic şi nu juridic.

Domnule Preşedinte, atitudinea domnului Muraru ne îngrozeşte. Domnul Muraru este istoric, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Nu are nicio competenţă de a se pronunţa asupra justiţiei. Din nefericire declaraţiile domniei sale se răsfrâng şi asupra Administraţiei Prezidenţiale din care face parte.

Domnule Preşedinte, din aceste considerente urmaşii foştilor deţinuţi politici din România vă cer demiterea domnului Andrei Muraru din funcţia de consilier prezidenţial.

Vă rugăm să primiţi expresia consideraţiei noastre,

În numele urmaşilor foştilor deţinuţi politic,

Preot Marius Vişovan
Fiul profesorului Aurel Vişovan, deţinut politic timp de 16 ani, trecut prin infernul reeducarilor de la Piteşti

Persoană de contact:
Preot Marius Vişovan
Adresă: Şugău, nr. 46A, Sighetu Marmaţiei, Maramureş
Telefon: 0745.679.205, E-mail: mariusvisovan@yahoo.com

Preot prof. Marius Vișovan

divider

06 August 2015
DREPTUL LA MEMORIE

Avem dreptul şi obligaţia să cunoaştem şi să păstrăm vie memoria neamului nostru. România a avut şi are eroi, martiri, mărturisitori şi sfinţi - exemple minunate de credinţă, moralitate, tărie şi luptă. Aceşti sfinţi şi eroi nu se află doar în calendarele bisericeşti şi în cărţile de istorie. Încă îi mai avem printre noi pe unii supravieţuitori ai temniţelor politice - prezenţa lor între noi, în vremuri atât de întunecate, este o mare binefacere pe care Dumnezeu a dat-o generaţiilor de astăzi. Avem mormintele, monumentele şi locurile de suferinţă în care foştii deţinuţi politici şi luptători anticomunişti au pătimit şi au luptat până s-au înălţat la Domnul.

An de an, împreună cu supravieţuitorii temniţelor, ne strângem în jurul acestor monumente comemorând pe cei plecaţi dintre noi. Acesta este dreptul nostru la memorie şi la istorie. Nedreapta şi neconstituţionala lege „antilegionară” nu ne poate anula acest drept şi nici obligaţia creştinească de a face slujbe de pomenire pentru cei plecaţi dintre noi (chiar dacă nu suntem rude directe ale acestora), dreptul de a ne plânge morţii şi de a vorbi altora despre ei. Prezenţa noastră, a tuturor, la comemorările anuale închinate foştilor deţinuţi politici şi luptători anticomunişti, oglindeşte recunoştinţa şi conştiinţa neamului nostru. Participând la slujba lor de pomenire intrăm în comuniune cu sufletul viu al neamului românesc şi cu Dumnezeu.

Vom continua să organizăm, să co-organizăm sau să participăm la toate aceste comemorări ca şi până acum. Vă chemăm alături de noi pe toţi cei care îi iubiţi şi îi cinstiţi pe sfinţii închisorilor şi pe luptătorii anticomunişti, pe toţi cei care cunoaşteţi istoria şi nu acceptaţi rescrierea ei pe criterii de corectitudine politică. Acum mai mult ca niciodată trebuie să mergem pe urmele sfinţilor şi eroilor, în locurile în care ei au suferit. Pomenirea morţilor se poate face oriunde, în orice biserică, în orice oraş, de către orice preot, însă prezenţa noastră în faţa închisorilor, monumentelor şi a gropilor comune este mai mult decât o pomenire, este o mărturisire de credinţă şi de dragoste. Acesta trebuie să fie răspunsul nostru în faţa corectitudinii politice transformată în lege: prezenţă fizică şi rugăciune.

Ei au murit în temniţe, au fost schingiuiţi, înfometaţi, umiliţi dar au ieşit biruitori. Jertfa pe care noi o facem pentru a ajunge în fiecare an în locurile pătimirii lor este un prinos bineplăcut adus la picioarele sfinţilor din închisori. Aceştia nu au neapărată nevoie de rugăciunile noastre aflându-se de mult în împărăţia Celui Atotputernic, dar noi avem mare nevoie de rugăciunile lor. Rugându-ne pentru ei, ne rugăm pentru noi şi pentru neamul nostru.

Fundaţia „George Manu”

divider

05 August 2015
Mărturii asupra unei epoci controversate. Nicolae Steinhardt- „infractor“?

După Corneliu Coposu, al cărui spirit ludic ar fi considerat astăzi ca având un caracter “infracţional”, pasibil de pedeapsă, iată o nouă personalitate proeminentă a României care ar putea fi condamnată în virtutea noii legislaţii: e vorba de Nicolae Steinhardt. Din fericire pentru amândoi, ei nu au mai apucat să trăiască vremurile de azi şi ne privesc probabil cu detaşare, dintr-o lume sperăm mai bună şi mai dreaptă…

Nicolae Steinhardt - Fragmente din “Jurnalul Fericirii”, Ed. Dacia, 1991

Mai e şi tovarăşul maior Jack Simon, mustăcios şi rece, cu glas cristalin, care-mi pune în vedere că a hotărât, în calitatea mea de ovrei legionar, să mă omoare cu mâna lui. Deocamdată sunt pus pe rangă, soluţie disproporţionată faţă de ameninţare, dar neplăcută şi ea. (p.34)

Pe doamna Băl., atât de prietenoasă cu mine, o uimesc odată închinându-mă în poarta cimitirului legionar de la intrarea în Predeal, când vii dinspre Azuga şi Buşteni. (p.40-41)

La Jilava, pe secţia întâi, în celula numărul nouă, vreme îndelungată cu un macedonean, Anatolie Hagi-Beca. El, macedonean şi legionar; eu, evreu botezat şi naţionalist român: ne împrietenim numaidecât. (Mă însoţeşte şi faima mea de ovrei care a refuzat să fie martor al acuzării în procesul intelectualilor mistico-legionari). Ajungem curând la concluzii care ne bucură pe amândoi. Lucrul de care ne dăm seama şi el şi eu este că ne aflăm deopotrivă îndrăgostiţi de ceea ce găsim cu cale să numim “fenomenul românesc”. (…) Socotim că suntem deosebit de îndrituiţi să iubim în deplină cunoaştere, deoarece suntem, fiecare în felul său, pe jumătate în cuprinsul românismului şi pe jumătate în afara lui, într-o situaţie cum mai prielnică nu poate fi pentru a prinde, a pricepe şi a suferi. Român prin sânge, Hagi-Beca a venit totuşi pe teritoriul ţării la douăzeci de ani, din străinătate; la rândul meu, născut şi crescut aici, sunt străin de sânge. Laolaltă alcătuim, cine ştie, un ins întreg, ca acel personagiu din Napoleon of Notting Hill al lui Chesterton, real numai prin contopirea minţilor celor doi eroi ai cărţii. Venit din afară unul, făurit înăuntru dar din altă plămadă celălalt, ne descoperim în aceeaşi măsură de încântaţi si îndrăgostiţi de tot ce este românesc. (p.49)

Am fost pus într-o despărţitură, o adâncitură, o carceră, cu Sandu L., fost legionar. Abia înghesuiţi, mi-a şi vorbit. Îmi spune că-i pare sincer rău că a fost legionar, îmi cere iertare; mi-o fi foarte nesuferit să stau cu el, şi atât de strânşi unul în altul. Nu mi-e groază? Nici n-a apucat să termine că plafonul dubei s-a şi deschis; s-a deschis şi albastrul cerului. Îi răspund că nu văd de ce îmi pomeneşte de iertare, că dacă-i vorba aşa îi cer şi eu iertare pentru că sunt evreu şi trebuie să stea lipit de mine, că în ce priveşte vinovăţia, vinovaţi suntem cu toţii, deopotrivă, laolaltă. Îi propun, acum că ne-am cerut reciproc iertare, să ne împăcăm, să ne îmbrăţişăm, să ne spunem pe nume. (p.57)

În camera 44 de la Gherla, cameră de infimierie, cunosc atmosfera exact opusă celei din tunelul 34 de la Reduit. (…) În camera 44 e o lume sincopată, o lume amoniacală. Neîncrederea şi bănuiala au pustiit totul, ca vipiile vântului de stepă, dogoritor. Nu numai că oamenii nu-şi mai vorbesc după cuviinţă, nu numai că un-şi mai vorbesc deloc, dar nici nu-şi mai adresează injurii. Norii apăsători ai electricităţii mâniei se izbesc de norii puhavi ai electricităţii oţărârii. O pâclă grea, uneori tulburată de zvâcnirile harţei spontane. (…) E faza de mlaştină de care vorbeşte Cărticica şefului de cuib. (p.96-97)

La Târgu-Ocna, spital t.b.c. al deţinuţilor politici până în 1956 (căci după aceea n-au mai existat spitale pentru deţinuţii politici), Filipescu îşi proclamase convingerile socialiste şi atee într-o cameră de tineret legionar. (…) I-a fost din ce în ce mai rău -boala evolua repede- şi a pătimit (răsuflarea devenise chinuitoare) până la moarte. Într-atâta s-au purtat tinerii legionari de frumos, de atent, de plin de abnegaţie şi drag cu el şi atât adânc respect i-au vădit celui mai vârstnic dintre ei încât până la urmă i-au înmuiat inima. Înainte de a-şi da sufletul -cu greu, fiindcă orice respiraţie ajunsese un spasm-, Filipescu l-a îmbrăţişat pe cel care îndeosebi i se devotase, apoi pe toţi ceilalţi, s-a putut spovedi părintelui Todea şi s-a stins împărtăşit. După câteva săptămâni a încetat din viaţă şi băiatul care-l îngrijise filial. De la Ioan Ianolide aflu că a fost însuşi Valeriu Gafencu, unul din “sfinţii închisorilor”. (p.133)

Septembrie 1940. Citesc cu stranii simţăminte de satisfacţie (numai Casandra a ştiut cât e de dureros să vezi că ai avut dreptate), lipite pe ziduri şi stâlpi, manifestele mişcării legionare împotriva lui Carol al II-lea. E un drept la critică pe care autorii manifestelor l-au câştigat prin suferinţă. Dar, peste câteva zile, anumite declaraţii şi articole duhnesc a răzbunare şi prea multă pricepere în arta folosirii părţii de unde bate vântul. Copleşitor titlu al unui scurt articol de Iorga: Să nu fim mojici. (p.138)

La moartea lui N. Iorga, Constantin Noica a vrut să trimită din Germania următoarea telegramă lui Horia Sima: “Am cerut să fiu înscris în legiune în ziua asasinării lui Codreanu, cer să plec din legiune în ziua omorârii lui Nicolae Iorga.” Dar n-a făcut-o, din smerenie. (p.153)

În camera 18 nu toţi au ştiut că m-am botezat. Altfel, fostul şef al Frăţiilor de Cruce nu m-ar fi poftit să iau loc lângă el pe unica băncuţă şi nu mi-ar fi spus: ei acum să stăm de vorbă în contradictoriu, legionarul şi evreul, după cuviinţă. Vrei?

Îi arăt că nu avem ce discuta în contradictoriu pentru că unde ne aflăm toţi credem acelaşi lucru. Şi-ar fi să dăm prea lesne câştig de cauză planului cusut cu aţă albă al administraţiei de a isca discuţii şi certuri, aşezând în aceeaşi încăpere oameni cu apartenenţe politice, sociale sau etnice diferite.

Întâmplarea vrea ca după câteva clipe să fie scos din celulă. Îl duc până la uşă şi-l sărut pe amândoi obrajii. Gestul meu e oarecum teatral, dar sincer. Simt că aşa trebuie să procedez. Nimeni nu-mi ia gestul în râs. Dimpotrivă, se creează o atmosferă gravă. Omul care pleacă este şi el mişcat. Ne părăseşte cu un zâmbet de bucurie pe faţă, rostind: urmele revolverului legionar… (p.164)

… legionarii aceştia care-şi dau bucăţica de pâine bolnavilor, tinerii aceştia care au trăit ca fiarele ani de-a rândul în munţi, copii aceştia care au înjghebat o Ligă Revoluţionară Română şi au meşterit o bombă (îi lipseau numai declanşatorul, materialul exploziv şi posibilitatea de a funcţiona) (…) iată oamenii pe care mi-i doream (inconştient poate). (p.183)

Jilava, ianuarie 1962. Vis fulgerător: e o noapte de iarnă, cu vifor şi nămeţi, cumplită şi străveche. Pe străzile troienite şi pustii ale Bucureştilor umblă disperat un om fugărit, ros de întrebarea: unde să se ascundă? Poliţia e pe urmele lui, cu ordinul de a-l împuşca. Urmăritul se uită încoace şi încolo, neştiind cărei uşi (gangurile, curţile n-ar fi sigure) să-şi încredinţeze soarta. Omul acesta încotoşmănat şi hăituit e Căpitanul. El face la întâmplare câţiva paşi, sună la o oarecare uşă, fie ce-o fi. E pe strada Armenească. A sunat la mine. Eu locuiesc acolo. Îi deschid, îl poftesc înăuntru, nu-l întreb cine e (ştiu). Îl ajut să-şi scoată şuba. În cameră e o vatră şi-n vatră focul arde cu flăcări înalte. Deîndată pun de ceai, aduc rom, mă agit, îl omenesc. Îi pun la dispoziţie a doua odaie - locuinţa are două camere, taman cât trebuie. El stă încruntat, norii năpastei îi înconjoară fruntea înaltă; bucuros de căldură şi de hrană, dar şi bănuitor, ager şi neînduplecat. Nu-i gata să creadă orice, e şeful, e luptătorul care cercetează terenul când, atent la orice detaliu, înaintează în necunoscut. Îmi spune cine este, îi spun cum mă cheamă şi se înfioară, se crede vândut. Dar iată că izbutesc să-l conving să nu plece în viforniţă şi la pieire, să treacă în camera cealaltă; e însă neconvins, se pleacă doar de nevoie ursitei. Când dau să deschid uşa spre a mă înapoia în camera întâi flăcările din vatră par a cuprinde toată casa … (p.215-216)

Gherla, 1961. Foarte mulţi îşi reneagă trecutul, dezmint până şi lucruri notorii. “N-am fost!” Exemplu de cinste şi sinceritate dă colonelul C.I., care după ce se recomandă adaugă - spre ştiinţă şi bună regulă: am fost prefect legionar de Oradea şi senator legionar. (p. 306)

1964. Una din primele griji, la Bucureşti, este să-i scriu lui Ionel Trăil(escu). Cu adevărat pot spune că mi-e “un prieten de când lumea”. (…) Zilele rebeliunii le-am petrecut în casa generalului Trăil(escu), în camera lui Ionel (plecat în provincie), sub portretul Căpitanului (căci Ionel devenise legionar). Generalul era ostil simpatiilor politice ale fiului său -şi cât am stat la el în zilele acelea de ianuarie i-am putut citi pe faţă durerea în clipele când soarta părea să-i favorizeze pe legionari şi uşurarea când biruinţa a rămas de partea cealaltă. (p. 324-325)

Niţică dreptate au toţi. Până şi sectanţii scot la iveală unele lipsuri ale marilor culte, nu spun numai copilării. Până şi social-democraţii rostesc uneori înţelepciuni. Până şi … Uite, bunăoară, Iorga. Asasinat mişeleşte, apostolul neamului, savantul, scriitorul, marele ziarist, muncitorul fenomenal, geniul. A fost filmată expunerea leşurilor legionare pe caldarâmul Cotrocenilor după omorârea lui Armand Călinescu. Pelicula îi arată pe Iorga şi Argetoianu veniţi la spectacol. Cu vârful ghetei Iorga împinge un cadavru. Aşa cel puţin îmi povestesc legionarii. Mai sunt şi vindictele lui împotriva oricui îl criticase, darea afară din slujbă, scoaterea din pâine… Purtarea lui neiertătoare până la sfârşit faţă de E. Lovinescu şi Mircea Eliade, care formulaseră observaţii moderate, respectuoase.

Dar niciodată turpitudinea victimei nu scuză pe ucigaş. Nu încape deci scuză pentru cele petrecute în pădurea de la Stâlpnicul (sic), ci numai - pentru noi, nu pentru ucigaş- încredinţarea că dreptul şi nedreptul, lumina şi întunericul, binele şi răul sunt distribuite într-un mod mai pestriţ decât bănuiam.

Lui Iorga, dealtfel, i se aplică întocmai vorbele lui Bossuet despre abatele de Rancé: “E atât de mare, încât nu poţi avea dreptate împotriva lui”. (p.387)

Ce ştiu?

Ştiu ca toată lumea că mareşalul Antonescu a refuzat să execute programul de exterminare a populaţiei evreieşti, prescris cu străşnicie de stăpânul de atunci al Europei. Mareşalului Antonescu nu i-a lipsit curajul de a spune nu - şi îndoială nu încape că nu-i va fi fost uşor şi că refuzul acesta a însemnat şi asumarea unor riscuri imense.

Era vremea, dacă nu mă înşel, când dintre şefii statelor europene ocupate numai regele Danemarcei a cutezat şi el să nu se plece.

Mai ştiu, din gura lui Radu Lecca, împuternicitul guvernului Antonescu pentru problema evreiască, pe care am avut prilejul să-l cunosc în împrejurări cu totul excepţionale, petrecând timp îndelungat împreună şi împrietenindu-ne, că mareşalul Antonescu era ferm hotărât să nu omoare pe nimeni, ci numai să ceară contribuţii băneşti, îmbrăcăminte şi muncă obligatorie, tratament care atunci când sute de mii de ostaşi români luptau în cele mai grele condiţii în adâncurile Rusiei şi piereau cu miile putea să pară vexatoriu, dar se situa la o distanţă uriaşă de ce se întâmpla în alte ţări unde evreii au fost exterminaţi cu zel şi maximă conştiinciozitate.

Purtarea aceasta mărinimoasă a poporului român -căci nu a fost o bravadă personală a lui Ion Antonescu, ci expresia unei opinii publice şi a unui sentiment naţional- era de altfel conformă cu politica dintotdeauna a României care în 1939 a refuzat să accepte propunerea de a ocupa teritorii ale republicii cehoslovace ori ale Poloniei, iar în 1968 nu va interveni în treburile interne ale unei alte ţări şi nu-şi va trimite trupele în acea ţară prietenă şi vecină.

Mai ştiu de asemenea că Biserica Ortodoxă Română a consimţit -punând duhul mai presus de literă şi dragostea mai presus de orice - să elibereze certificate de botez unor evrei care socoteau că astfel vor putea să fie feriţi de deportări şi alte consecinţe grave ale condiţiei lor.

Procedând aşa, Biserica Ortodoxă Română a dat dovadă că între diversele culte care proslăvesc pe Dumnezeu pot fi deosebiri dogmatice şi că fiecare comunitate e îndreptăţită să-şi păstreze neştirbită credinţa dar că aceasta nu împiedică într-ajutorarea, mila şi solidaritatea în prezenţa nedreptăţilor, silniciei şi pornirilor sălbatice. Poporul român şi Biserica Ortodoxă au vădit mereu -şi mai ales şi din plin între 1940 şi 1944 - mărinimie, toleranţă şi repulsie, silă, scârbă faţă de orice formă de asuprire, împilare şi maltratare a celor lipsiţi de apărare.

Nu o singură dată au ieşit gospodinele din casă purtând tăvi cu ţoiuri de ţuică fiartă ori pahare de ceai fierbinte spre a-i omeni pe evreii care, în Bucureşti şi-n oraşele de provincie, efectuau pe străzi munca la zăpadă, şi parcă verbul a omeni nu şi-a aflat nicicând un înţeles mai precis.

Lucrurile acestea le ştiu pentru că le-am fost martor şi le-am trăit zi de zi, fiinţând între experienţa mea existenţială (cea implicată în „evenimente“ şi cea spirituală) pe de o parte, şi cursul istoriei, pe de alta, relaţii fireşti de interacţiune. Într-un fel, patetic, le-am privit parcurgându-le durata, în altul, neimplicat, în perspectiva retrospectivă şi lămuritoare a depărtării. Mărturisesc că, purtând caldă iubire neamului românesc, am aşteptat -nu fără emoţie şi îngrijorare - să văd cum va reacţiona în dezvăluitoarele de suflete şi caractere împrejurări ale anilor acelora. Mare mi-a fost bucuria şi mult mi s-a liniştit cugetul constatând că speranţele mele nu au fost spulberate. Sfântul Antonie cel Mare proorocise vremurile în care toţi oamenii vor înnebuni: fiecare va crede că toţi ceilalţi care nu sunt întocmai ca el sunt nebuni (şi deci buni de stârpit). Românii au demonstrat că nu intră sub incidenţa acestei amarnice prevestiri, ei au crezut şi continuă să creadă că tot insul e liber să fie el însuşi.

Dinamica timpului ne îngăduie să sintetizăm şi să desprindem vectorii şi liniile de forţă ale modului în care un popor, o societate, o instituţie primesc şi „prelucrează“ impactul unei anume perioade a istoriei. Ni se vădeşte acum lămurit că reacţia colectivă a poporului român şi a Bisericii covârşitoarei majorităţi a componenţilor săi în anii de încercare 1940-1944 şi-a aflat temeiurile în simţăminte de compătimire pentru suferinţă şi în refuzul de a se împărtăşi din potirul urii şi al prigoanei.

fragment din volumul „Primejdia mărturisirii“, Ed. Dacia, 1993, p. 183-184

_

divider

04 August 2015
Paradoxuri româneşti

Legea antilegionară a început deja să-şi arate efectele. Primul şi cel mai vizibil dintre acestea este însă unul de bumerang. Dintr-o dată se vorbeşte mai mult ca niciodată despre legionari, pe toate canalele media şi în presa centrală. Şi nu pentru a fi înjuraţi, cum era până acum de bonton. Momentul impune o altă atitudine, iar nuanţările rămân pe altădată.

Articlieri prolifici, care abordează o tematică de o amploare deconcertantă pentru mulţi, nu puteau rata tocmai ei acest subiect. De la Corneliu Vadim Tudor la Iulian Capsali şi până la Andrei Pleşu (înşiruire care nu sugerează, Doamne fereşte, vreo linie de afinitate, ci dimpotrivă, o exotică diversitate!) - toţi îşi dau acum cu părerea. Fără excepţie, în mod critic la adresa legii.

Micul bulgăre de zăpadă al protestelor iniţiale, pornit pe site-uri fără prea mare audienţă, a devenit acum o adevărată avalanşă mediatică. Care, în orice caz, e pe cale să-i îngroape, cel puţin pe planul imaginii publice, pe autorii şi promotorii controversatei legi, una care riscă să sugrume libertatea de conştiinţă şi de exprimare a românilor.

Românii se dovedesc a fi şi acum, ca şi în alte momente istorice, un neam paradoxal, ilustrat de minune prin explozia mămăligii. Câtă vreme legea era încă în dezbatere publică şi în comisiile parlamentare, au vegetat într-o apatie totală, întreruptă cel mult de o reţinere prudentă. Nimeni nu a avut curajul de a se alătura protestelor constante, dar răzleţe, care au fost lansate în permanenţă către publicul românesc. Acesta a continuat să zacă în propria-i indiferenţă sau să se revendice de la tradiţionalul şi mioriticul fatalism, anesteziat de ideea inutilităţii oricărei atitudini active.

Şi acum, iată paradoxul: odată cu promulgarea legii, ne-am transformat peste noapte într-un neam de viteji! Acum, cu ameninţarea concretă deasupra capului, toată prudenţa a fost dată deoparte (desigur, mai puţin aceea firească de a nu încălca în mod grosolan o lege cu caracter penal, fie ea nedreaptă şi absurdă). Tot românul patriot, iubitor de neam şi care nu şi-a pus singur hamurile corectitudinii politice care i-ar stingheri acum puternic libertatea, ia atitudine cu demnitate în faţa a ceea ce consideră a fi o insultă la adresa capacităţii sale de discernământ şi a valorilor sale culturale. Adică, în cele din urmă, la adresa a aceea ce simte el că face parte din identitatea sa.

Chiar dacă mulţi au grijă să se delimiteze profilactic, scoţând în evidenţă, după măsura subiectivă a fiecăruia, faptul că generaţia „elitei interbelice” ar fi dat dovadă deopotrivă de lumini şi umbre: faptul că ea reprezintă totuşi un reper fundamental pentru ideea de a fi român nu poate fi contestat decât de cei de o habotnică rea credinţă. Fără aceşti oameni am fi pauperi pe plan cultural şi o turmă informă pe cel social. Chiar şi cei care evocă acum în bemol, cu o prudenţă strategică, şi „umbrele” acestei generaţii, toţi aceştia s-au aruncat pe baricadele criticilor la adresa unei anomalii legislative tocmai în numele „luminilor” de netăgăduit ale acesteia. Căci nu este posibil ca ele să fie îngropate pentru a doua oară! Prima tentativă a aparţinut comuniştilor, iar cea de acum îi calcă vârtos pe urme. Tocmai această similitudine i-a trezit pe mulţi la realitate şi i-a chemat la un gest de conştiinţă. Indiferent ce reprezintă şi ce au făcut în rest: această picătură de patriotism şi de solidarizare în jurul reperelor noastre naţionale merită recunoscută şi apreciată ca atare.

Cât a fost „lumină” şi cât a fost „umbră” în controversata generaţie legionară, supusă acum pentru a nu ştim câta oară unei noi tentative de incriminare şi demonizare, trebuie să decidă puterea de discernământ a fiecăruia şi o judecată limpede, produsă în deplină libertate.

Faptul că acum românii dau dovadă de o reacţie „sănătoasă” în faţa unei încercări abuzive de impunere a unei opinii grevată de tare ideologice, nu denotă decât o realitate îmbucurătoare: aceea că şi-au păstrat intact simţul moral şi simţul valorilor. Şi că vor şti ei singuri să judece în mod corect o generaţie unică a neamului lor, fără să aibă nevoie de „ajutor” prin „dictare” din altă parte.

Numai că o asemenea evaluare nu poate avea loc decât într-o atmosferă de libertate şi totodată de adevăr.

Bogdan Munteanu

divider

02 August 2015
O întâlnire cu “cântec”. Corneliu Coposu – “infractor”?

În mai 1994, m-am dus la Simpozionul “Exilul românesc: identitate şi conştiinţă istorică”, organizat la Paris de Aureliu Răuţă, cu proaspătul număr pe luna mai al Punctelor cardinale, în care, pe ultima pagină, cu titlul foarte vizibil, se afla şi textul de mai sus [articolul “Pentru cine bat clopotele, domnule Coposu?”, n.n.]. Bătrânii cu trecut legionar (printre care şi organizatorul şi sponsorul simpozionului) erau foarte rău impresionaţi de spusele lui Corneliu Coposu şi socoteau de o “ţărănie” impardonabilă mai ales afirmaţiile privitoare la “fetele” din Legiune (unele dintre ele doamne venerabile încă în viaţă, câteva chiar prezente la simpozion - şi deloc “urâte” şi “complexate”, chiar la 80 de ani). “Seniorul” - venit în împrejurarea aceea la Paris, cu surorile şi cu anturajul, pe bani “legionari”- era cam mofluz şi a fost curios să mă cunoască (“tinerelul acela cu Punctele cardinale…”), întinzându-mi o mână rece şi privindu-mă suspicios (cum recunosc că era şi firesc în condiţiile date). O Roxana Iordache, ca o “fată de casă”, a fost trimisă să mă certe. Se crease o anume tensiune, care ameninţa să strice atmosfera de “unitate” pe care se mizase (Octavian Paler o botezase chiar “nuntă românească”).

Şi iată că a doua zi, dis-de-dimineaţă, s-a petrecut ceva cu totul neaşteptat şi aproape incredibil, care a “reechilibrat” într-o oarecare măsură lucrurile. Hotelul mai degrabă modest în care fusesem instalaţi avea restaurantul la subsol. Lumea începuse să coboare pentru micul dejun. Era deja acolo un mic grup de “legionari”, care comentau nu ştiu ce inepţie despre simpozion apărută în presa din ţară, iar la câţiva paşi eu cu Octavian Paler, care voia să nu mai primească Punctele cardinale la Redacţia României libere, ca până atunci, ci direct acasă (nu din comoditate, desigur!), lucru pentru care trebuia să-mi dea adresa poştală. M-a surprins că nu avea cărţi de vizită (sau poate le epuizase, fiind extrem de popular), astfel că s-a apucat să-mi scrie adresa pe o filă de agendă. Nici nu începuse bine când sus, în capul scărilor, apare Corneliu Coposu, în cămaşă şi cu mânecile suflecate, afişând un aer de bună dispoziţie şi coborând treptele cu surprinzătoare zvelteţe.

–Tânăr, tânăr, domnule Coposu! - i-a zis, zâmbind, unul dintre “legionari” (Ioan Halmaghi, parcă).
–Păi da! Cum e cântecul? … Sfântă …

Şi, coborând scara, “Seniorul” a început să fredoneze imnul … “Sfântă tinereţe legionară”! Mărturisesc că am rămas eu însumi cu gura căscată. După primul şoc, “legionarii” s-au grăbit să-i ţină isonul. Octavian Paler înlemnise aplecat deasupra filei de agendă, făcându-se că tot scria la adresa aceea; nu îndrăznea nici să ridice capul, nici să tragă cu ochiul în dreapta sau în stânga! “N-am văzut, n-am auzit!” … Ajuns “Seniorul” jos- strângeri de mâini, îmbrăţişări, ba chiar şi o pupătură…

Om politic abil, Corneliu Coposu prinsese momentul, evaluase rapid situaţia (un “beci” la Paris, lume puţină, niciun risc major…) şi recâştigase spontan o bunăvoinţă pierdută, dezamorsând -măcar în parte- tensiunea care se crease în ajun.

Cineva a şi fotografiat momentul, dar fotografia … nu cântă.

Octavian Paler, alb ca varul, mi-a întins adresa, dar ocolindu-mi privirea. Cred că a fost abonat până la moarte la o revistă pe care n-a citit-o niciodată…

– fragment din volumul “Cartea mărturisitorilor”. Ed. Rost & Fundaţia Sfinţii Închisorilor, 2014, pag. 433-434 de

Răzvan Codrescu

divider

31 Iulie 2015
Scrisoare adresată Preşedintelui Klaus Iohannis pe tema legii antiromâneşti

Facem publică pe această cale în premieră o scrisoare adresată domnului Klaus Iohannis, Preşedintele României, în data de 4 iulie 2015. În ea se aduc o serie de argumente împotriva promulgării Legii 217/2015. Menţionăm că avem confirmarea citirii acestui text de către mai mulţi consilieri prezidenţiali. Am primit şi un răspuns oficial, în care se specifică faptul că scrisoarea noastră a fost luată în considerare spre analiză, dar că în final decizia luată a fost alta decât cea solicitată de noi. Textul de faţă rămâne de-acum înainte un document cu caracter istoric, pe care îl supunem pe această cale dezbaterii publice.

Domnului Klaus Iohannis Preşedintele României

Stimate Domnule Preşedinte,

Săptămâna trecută Parlamentul României a votat scoaterea din spaţiul public şi condamnarea la uitare a elitei intelectuale interbelice deja sacrificate de regimul comunist şi a generalilor armatei române care au luptat în Războaiele Balcanice şi în cele două Războaie Mondiale. Printr-o lege neclară, nedreaptă şi interpretabilă se consideră infracţiune promovarea lui Nicolae Paulescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Nicolae Steinhardt etc, iar nouă celor care îi aducem în spaţiul public prin discursuri, scrieri, parastase şi ridicări de monumente ni se interzice dreptul la liberă exprimare şi la libertate de conştiinţă.

Joi 24 iunie 2015 Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legislativ 193/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002. În acest moment legea se află la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor pentru eventuale contestări urmând să ajungă în scurt timp la dumneavoastră pentru promulgare.

Despre această nouă lege s-a scris destul de puţin în presă şi ce s-a scris vizează aproape în mod unilateral punctul de vedere al unor organizaţii şi oameni de dreapta, nationalişti, legionari sau autonumiţi legionari, prea puţin cunoscuţi publicului şi societăţii pentru a putea schimba ceva în procesul legislativ.

Faptul că această lege a fost numită neoficial pe canalele media „legea antilegionară” a facut ca ea să treacă neobservată de majoritata cetăţenilor (care evident nu erau interesaţi de un subiect legionar) şi să stârnească revoltă sau reacţie doar în anumite tabere răzleţe.

Această lege nu este însă una „antilegionară”, ci una antiromânească ce recunoaşte în mod ostentativ sentinţele date de regimul comunist împotriva adversarilor săi politici şi ideologici. Îndrăznim să spunem acest lucru întrucât ea afectează largi categorii de români care au fost deja culpabilizate pe nedrept în timpul regimului comunist.

La 25 de ani de la căderea comunismului am reuşit să recuperăm prea puţin din istoria care ne-a fost interzisă atâtea decenii. Am reuşit să recuperăm prea puţină informaţie şi să readucem în atenţia societăţii prea puţine personalităţi cenzurate de comunism.

Noua lege interzice printr-un nou tip de cenzură mare parte din aceleaşi fapte, ideologii şi persoane care au făcut obiectul condamnărilor politice acum 70 de ani! Legionarii sunt condamnaţi in corpore, la fel şi criminalii de război. Aşa ceva nu poate fi nici corect, nici moral şi nici democratic. Statul român acordă indemnizaţii şi le recunoaşte acestor oameni statutul de „foşti deţinuţi politici” (legea 118/1990 cu toate completările ulterioare), le-a acordat multora dintre ei statutul de cetăţean de onoare, le-a conferit prin instituţiile sale diverse distincţii şi decoraţiuni, a dat numele lor unor străzi, unor unităţi culturale şi militare. Cum este posibil să existe o lege care să îi scoată forţat din spaţiul public? Ce va urma?

Legea spune că un „criminal de război” sau un „vinovat de crime împotriva umanităţii” este o persoană care a fost condamnată ca atare de o instanţă din ţară sau străinătate. Înseamnă că legea recunoaşte şi sentinţele date de regimul comunist deţinuţilor politici din România. Totodată înseamnă că şi sentinţele date de U.R.S.S. împotriva românilor din Basarabia sunt recunoscute de noua formă a legii.

Toţi generalii, coloneii, ofiţerii armatei române condamnaţi de regimul comunist drept criminali de război şi vinovaţi de crime împotriva umanităţii sunt din nou vinovaţi în faţa legii? Au fost peste 100 de generali în această situaţie. Nu vom mai putea vorbi despre generalii Leonard Mociulschi, Aurel Aldea, Ioan Arbore, Dumitru Coroamă, Gheorghe Avramescu, Nicolae Macici etc fără să intrăm sub incidenţa legii? Ce se va întâmpla cu străzile care le poartă numele, cu busturile şi statuile lor? Conform legii toate vor trebui înlăturate din spaţiul public.

Nichifor Crainic, Romulus Dianu, Radu Gyr etc au fost condamnaţi în procesul „ziariştilor naţionalişti” din 1945 pentru crime de război. Vina lor? Au scris articole împotriva bolşevicilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Profesorul Mircea Vulcănescu a fost condamnat de comunişti pentru „crime de război” din cauza funcţiei de Subsecretar de Stat deţinută în timpul guvernării Antonescu. A murit ca un martir în temniţa Aiud. Ce se va întâmpla acum cu bustul lui Mircea Vulcănescu amplasat în sectorul 2 al Capitalei, cu liceul care îi poartă numele, cu strada care îi poartă numele? Conform legii Mircea Vulcănescu trebuie scos din spaţiul public.

Au fost zeci de mii de legionari încarceraţi în temniţele carliste, antonesciene şi comuniste. Ce mai au de plătit astăzi legionarii? Au trecut prin reeducarea de la Piteşti (şi din toată ţara - în interiorul şi exteriorul închisorilor), au fost maltrataţi fizic şi psihic, le-au fost distruse familiile, şi-au pierdut copii prin orfelinatele statului, au fost înlăturaţi din viaţa profesională şi publică. Ce vină mai pot avea acum cand 90% la dintre ei sunt de mult trecuţi la Domnul? Au fost condamnaţi pe viaţă mulţi dintre ei, nu-i putem recondamna astăzi pe veşnicie. Pentru care vină? Că au crezut şi activat în Mişcarea Legionară? Că au făcut crime pentru care deja au răspuns în justiţie? Câţi dintre ei au făcut crime rămase încă nepedepsite de justiţia română fie ea carlistă, antonesciană, comunistă sau postcomunistă? Ne poate răspunde cineva cu date concrete (nume de persoane vinovate, nume de victime)? Şi dacă un număr de legionari au făcut crime acum 70, 80 de ani (şi pentru asta au fost executaţi sau condamnaţi la închisoare) condamnăm astăzi zeci de mii de oameni prin asociere doar pentru că erau şi ei legionari sau simpatizanţi? Dacă un român comite o crimă îi scoatem pe toţi românii în afara legii in corpore?

Care este pericolul legionar pentru societatea de astăzi? După 1990 interesul societăţii româneşti pentru acest subiect a fost mai mult decât modest. Cele câteva grupări distincte (şi antagonice) ce se revendică de la ideile legionare nu totalizează nici împreună un număr decent de adepţi. Sunt practic invizibili în spaţiul public şi prin mesajul exagerat legionar practicat de cele mai multe dintre aceste grupări în societatea de astăzi au reuşit să compromită în mare măsură şi ce rămăsese necompromis de regimul comunist. Nu poţi veni în societatea de astăzi cu o soluţie social politică valabilă acum 80 de ani şi să o livrezi ca atare. Cei câţiva entuziaşti care aplică această metodă excentrică intră în categoria ridicolului, nu a infracţionalităţii. Însă până la urmă şi ei au dreptul la liberă exprimare.

Mişcarea Legionară în formele şi cadrele ei interbelice este irepetabilă din toate punctele de vedere. Este însă inacceptabil să o scoatem cu totul din istorie doar pentru că la un moment dat, cândva, cumva ar putea să devină un pericol. Avem acolo o serie de personalităţi ocultate politic de comunism pe care suntem obligaţi să le redăm spaţiului public, generaţiilor viitoare. Prinţesa Ioana Cantacuzino prima femeie din ţara noastră care a obţinut un brevet de pilot şi a condus o şcoală de aviaţie a fost legionară. Smaranda Brăescu prima femeie din ţara noastră cu brevet de paraşutist a fost legionară. Valer Florea supranumit „părintele emailului românesc” a fost şi legionar şi cumnat cu Horia Sima. Nicolae Paulescu descoperitorul insulinei a fost legionar. Soprana Valentina Creţoiu Tassian a fost legionară. Chiar şi compozitorul Nelu Ionescu autorul celebrelor cântece pentru copii „Melc, melc codobelc” şi „Nea Alecu” a fost legionar. Exemplele pot continua.

Cum poate Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor să dea o sentinţă ideologică în loc de una juridică? Ce s-ar întâmpla dacă mâine istoricii ar da sentinţe juridice? Comisia Juridică a hotărât că Mişcarea Legionară a fost fascistă şi preşedintele acestei Comisii a declarat că decizia s-a luat în urma studierii Dicţionarului Explicativ al Limbii Române şi a manualului de Istorie pentru clasa a XII-a! Domnii deputaţi de la Comisia Juridică au consultat însă DEX-ul din 1998 care definea legionarul ca membru al unei mişcări fasciste. Dacă biblioteca Comisiei Juridice ar fi deţinut varianta DEX-ului din 2009 ar fi văzut că definiţia legionarului nu mai face nicio referire la termenul fascist. Ce mai putem spune în acestă situaţie? Ne bucurăm că nu au avut la îndemână „Istoria Republicii Populare România” scrisă de Mihai Roller sau un DEX din anii 50.

Îi condamnăm pe toţi legionarii la uitare fără deosebire cum au făcut şi comuniştii? Ce facem cu Traian Brăileanu, Ernest Bernea, Nicolae Steinhardt, Constantin Gane, George Manu, Traian Herseni, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Iustin Pârvu, Valeriu Gafencu etc? Îi mai putem cinsti pe cei pe care din ce în ce mai mulţi români (inclusiv Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române) îi numesc „sfinţii închisorilor” chiar dacă au făcut parte din Mişcarea Legionară?

Din noua lege a fost eliminat în întregime articolul Art.4 aliniatul (3) care menţiona că nu constituie infracţiune nicio acţiune dedicată acestor oameni dacă este făcută în interesul artei, ştiinţei, educaţiei etc. Înseamnă ca orice referire pozitivă la viaţa, opera sau suferinţa acestor oameni poate fi catalogată drept infracţiune.

Ce vor face IICCMER-ul şi alte instituţii ale statului care desfăşoară activitate de cercetare a istoriei recente? Cum îşi vor mai putea desfăşura activitatea sub noua lege? Nu înţelegem cum şefii acestor instituţii nu au avut o reacţie publică împotriva acestei legi.

Ce se va întâmpla cu toate comemorările ţinute pe tot cuprinsul ţării în memoria foştilor deţinuţi politici? Vom putea pomeni şi evoca doar pe cei nelegionari şi doar pe cei care nu au fost considerati de catre comunisti nici criminali de război şi nici vinovaţi pentru crime împotriva umanităţii?

Ce se întâmplă cu dreptul de liberă exprimare, cu libertatea gândirii, a opiniilor şi a conştiinţei, libertatea creaţiilor, accesul la cultură, libertatea de a accede la valorile culturii naţionale, libertatea întrunirilor, dreptul la liberă asociere? Această lege ne afectează toate aceste drepturi.

Domnule Preşedinte, va rugăm să NU promulgaţi legea. Nu vrem să ne întoarcem cu 70 de ani în urmă şi să fim condamnaţi pentru deţinerea unui volum de versuri „interzise”, pentru recitarea unei poezii în public sau pentru dragostea sau admiraţia pe care ne-o exprimăm pentru o persoană sau un grup de persoane. Aşa au crescut părinţii noştri în comunism sub spectrul fricii, vrem să dăm şansa copiilor noştri să aibă acces liber la informaţie şi să înveţe să îi cinstească pe eroii neamului nostru dincolo de etichetările făcute de o lege nedreaptă.

Pentru cei ce au murit şi au pătimit luptând împotriva comunismului ce i-a condamnat ca legionari şi criminali, pentru libertatea de conştiinţă a copiilor noştri vă rugăm să nu promulgaţi această lege. Nu vă puteţi lega numele de această nedreptate făcută în primul rând asupra unor morţi ce nu se mai pot apăra. Nu-i sprijiniţi pe cei ce astăzi sub umbrela democraţiei decupează adevarul istoric după model comunist.

Vă rugăm să primiţi expresia consideraţiei noastre.

Cu deosebit respect,

Cezarina Condurache, Pr. Marius Vişovan

divider

24 Iulie 2015
Urmaşii foştilor deţinuţi politici legionari îi scriu Preşedintelui Klaus Iohannis “cu durere şi mare dezamăgire”

Stimate Domnule Preşedinte,

Cu durere şi mare dezamăgire constatăm că aţi promulgat modificările la OUG 31/2002. Mesajul nostru - izvorât din adâncul unor suflete sincere care au cunoscut faţa îngrozitoare a regimului comunist în calitate de fii ai unora dintre cei ce s-au jertfit pentru libertatea ţării, pentru valorile credinţei creştine şi identităţii naţionale - a rămas ca un strigăt fără ecou.

Nu ştim ce interese sau calcule politice sunt în joc şi continuăm să credem că nu aţi fost pe deplin informat de nedreptatea pe care această lege o consfinţeşte. Am sperat însă până în ultimul moment că spiritul dumneavoastră democratic şi european nu se va regăsi într-o propunere de lege bazată pe falsuri istorice şi absurdităţi juridice. Chiar fără să vă pronunţaţi pe fondul problemei, ne aşteptam să o retrimiteţi la Parlament pentru a obţine mai multe clarificări asupra aplicării legii, fără de care prezenta lege va deveni sursa unor nesfârşite abuzuri.

În fine, am mai sperat că dumneavoastră, care susţineţi înfiinţarea unui Muzeu al ororilor comuniste, care v-aţi început mandatul cu gestul simbolic de recunoaştere a suferinţelor luptătorilor anticomunişti (decorarea dlui. Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici), veţi fi mai sensibil la glasul celor care au fost prigoniţi de regimul comunist. Situaţia părinţilor noştri este atât de similiară celei a etnicilor germani care au cunoscut deportări în masă şi alte abuzuri fiind acuzaţi de nazism fără discernământ şi fără nicio şansă de apărare. Părinţii noştri au suferit alături de sute de mii de români pentru că s-au opus, de cele mai multe ori doar cu arma cuvântului, unui regim oficial recunoscut azi ca „ilegitim şi criminal”.

Domnule Preşedinte, sunteţi Preşedintele tuturor românilor, deci şi al nostru, al „fiilor de bandiţi”. Nădăjduim că, deşi aţi promulgat această lege, nu veţi rămâne indiferent dacă aplicarea ei se va face în mod abuziv.

Va rugăm să primiţi expresia consideraţiei noastre.

În numele urmaşilor foştilor deţinuţi politici legionari,
Cu multă tristeţe,

Preot Marius Vişovan

divider

15 Mai 2015
Documentar despre „Fenomenul Piteşti“

Emisiunea „România te iubesc“ difuzată pe postul PRO-TV în data de 10 mai a.c. a fost dedicată “Fenomenului Piteşti”. Interviurile luate ultimilor supravieţuitori -printre care şi dl. Gelu Gheorghiu, preşedinte al Fundaţiei “George Manu”- rememorează cu emoţie aspectele cumplite ale barbariei de neînchipuit cunoscută sub denumirea de “reeducare prin tortură”. Prin aceasta comuniştii încercau să transforme tineretul animat de idealurile naţionale şi creştine, în marea lor majoritate legionari sau fraţi de cruce, într-o turmă dezumanizată de supuşi docili, cu valorile smulse din suflet, capabili să devină la rândul lor unelte zeloase ale acestei maşinării infernale a reeducării.

Mărturiile cutremurătoare ale acestor ultimi supravieţuitori vin astfel să întregească într-un mod viu şi realist infernul prin care a trecut generaţia lor, care a scris şi la Piteşti o filă eroică de istorie românească prin obolul de suferinţă adus pe altarul neamului şi al credinţei în Hristos.


Aceste simboluri vii ale demnităţii româneşti şi creştine merită cu prisosinţă recunoştinţa posterităţii, prin urmare nu putem decât să ne exprimăm aprecierea la adresa realizatorilor documentarului de faţă. Filmul lor aduce o contribuţie esenţială în această direcţie, prin aducerea unui asemenea capitol de istorie la cunoştinţa publicului larg, care are mare nevoie de astfel de repere morale.

Fundaţia “George Manu”

divider

17 Februarie 2015
Emisiune la TV Litoral despre sfinţirea troiţei de la Poarta Albă

Mai jos poate fi urmărită prezentarea evenimentului sfinţirii troiţei de la Poarta Albă într-o emisiune la TV Litoral realizată de Codruţ Burdujan, care îi are ca invitaţi pe foştii deţinuţi politici Vlad Nicolau şi Mirel Stănescu.

_

divider

24 Octombrie 2014
Părintele Paulin Clapon decorat de Armata Română

Marţi, 21 Octombrie 2014, Părintele Paulin Clapon, veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, a fost decorat de către colonelul dr. Doru Constantin Tocilă, comandantul Batalionului 630 Parașutiști «Smaranda Brăescu» de la Bacău, pentru meritele sale militare.

Monahul Paulin (Gheorghe) Clapon a fost combatant activ pe frontul de Răsărit în al doilea război mondial, luînd parte la o sumă de acţiuni de mare vitejie ale paraşutiştilor militari, o tînără armă de elită înfiinţată în 1941, cu cîteva zile înainte de intrarea României în războiul de dezrobire a Basarabiei. După întoarcerea de pe front a fost arestat şi a stat în temniţele comuniste vreme de 19 ani, pînă la eliberarea din anul 1964, fiind printre ultimii deţinuţi politici eliberaţi de regimul comunist. În închisorile prin care a trecut, în special închisoarea Aiud, Gheorghe Clapon a fost un model de demnitate, integritate şi dîrzenie. După săvîrşirea întru Domnul a soţiei sale, în anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost tuns în monahism de Părintele Justin Pârvu. Reamintim că şi Părintele Justin Pârvu a fost militar în cadrul trupelor de vînători de munte, Divizia a 4-a, pe acelaşi front de Răsărit.

Evenimentul de ieri este unic în istoria post-decembristă a României şi face o mare cinste Armatei Române, pentru care Sfînta Biserică Ortodoxă se roagă la toate slujbele sale.

Întru mulţi ani, Părinte Paulin!

sursa:

manastirea.petru-voda.ro

divider

30 Iunie 2014
Înştiinţare cu privire la susţinerea demersurilor de canonizare a Părintelui Gheorghe Calciu

Noi, Mănăstirea Petru Vodă, mărturisim, împreună cu Prea Cucernicul Părinte Gheorghe Calciu, următoarele:

Ca mulţi credincioşi din întreaga lume ortodoxă, credem că Părintele Gheorghe a fost un vas ales al Duhului Sfânt, din următoarele raţiuni:

– prezenţa Duhului Sfânt în chip evident, permanent şi crescător în viaţa sa, cunoscută atât din propriile sale cuvinte şi fapte, cât şi din mărturiile tuturor celor ce l-au cunoscut, ale celor ce i-au fost fraţi de suferinţă şi ale celor ce i-au fost ucenici;

– preoţia de înaltă trăire, demonstrată şi prin activitatea misionară, de zidire duhovnicească, de cateheză şi de duhovnic;

– activitatea apologetică - mărturisirea curată şi însutit roditoare a credinţei ortodoxe, profunzimea şi sfinţenia scrierilor sale, ce consună cu toată literatura Duhului Sfânt prin substanţa celor propovăduite, şi aportul său personal la patristica ortodoxă;

– pătimirile vreme de 22 de ani în temniţe - chinurile duhovniceşti, sufleteşti şi trupeşti îndurate pentru mărturisirea credinţei ortodoxe şi asumarea lor ca jertfă de bunăvoie pentru dragostea de Hristos;

– impactul asupra întregii lumi creştine şi importanţa Părintelui Gheorghe ca mărturisire apostolică şi simbol al demnităţii umane;

– prezenţa Duhului Sfânt (manifestat prin pacea harică, buna mireasmă, revelaţii, vindecări trupeşti, despătimiri, exorcizări) întru pomenirea numelui său şi întru sfintele sale moaşte, arătat prin ajutorul dumnezeiesc grabnic pe care îl primesc oamenii care se i roagă, fie la mormânt, fie de departe;

Din aceste considerente, împreună cu mulţimea de credincioşi din ţară şi de peste hotare, încă din clipa mutării sale la Domnul l-am cinstit, săvârşind în fiecare zi parastase şi rugăciuni la mormântul său şi în sfânta biserică, cu tămâieri, cântări şi închinare ortodoxă, ca unui sfânt părinte, cu înţelegerea mărturisită mai sus: „cinstim pe sfinţi prin viu grai, prin scris, în gândire, în jertfe duhovniceşti, în biserică, în sfintele icoane” (Sinodiconul Ortodoxiei).

Oricine doreşte să participe cu mărturisirea sa la întocmirea unui dosar de canonizare este rugat să trimită materialul său pe adresa Mănăstirii Petru Vodă[1].

2. a. Una dintre cele mai concludente dovezi pentru canonizare este testamentul Părintelui Gheorghe, care conţine câteva prorocii care s-au împlinit punct cu punct, demonstrând astfel sfinţenia, darul prorocirii fiind o dovadă evanghelică a sfinţeniei.

Dată fiind amploarea pe care o are evenimentul în conştiinţa întregii lumi, este de datoria Mănăstirii noastre să-l lămurim aici.

În noiembrie 2006 testamentul părintelui Gheorghe a fost validat, acceptat şi respectat de Prea Fericirea Sa Patriarhul Teoctist, de Prea Fericirea Sa Patriarhul Daniel - pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei -, de Prea Sfințitul Episcop Vicar Irineu de la Washington, de Prea Sfințitul Episcop Vicar Varsanufie, apoi, în contextul evenimentelor din ultimul an, şi de Înalt-Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, de comunitatea preoţilor şi a mirenilor parohi din Washington, de preoteasa Adriana Calciu şi de avocatul Andrei Calciu, de egumenul Gherasim cu obştea Mănăstirii Platina - California, de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu cu obştea Mănăstirii Petru Vodă, de Schimonahia Justina cu obştea Mănăstirii Paltin-Petru Vodă, de Monahia Evloghia cu obştea Mănăstirii Diaconeşti şi cu Părintele Protosinghel Amfilohie Brânză, de Preotul Prof. Dr. Mihai Valică şi Dr. Pavel Chirilă, de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, de scriitorul Răzvan Codrescu, şi de toţi fiii duhovniceşti ai Părintelui Gheorghe din întreaga lume.

Pe lângă acestea, autenticitatea actului testamentar este susţinută de însuşi faptul împlinirii prorociilor din text.

b. Conform Ortodoxiei, singurul criteriu sine qua non pentru certificarea sfinţeniei moaştelor este sfinţenia vieţii şi mărturisirii sfântului căruia îi aparţin. Având în vedere că în antropologia ortodoxă, pe om îl reprezintă mai mult expresia raţiunii (adică credinţa, faptele şi învăţătura) decât aspectul trupului, Biserica crede că sfinţenia este dovedită în primul rând de aceasta, precum în cazul Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Trei Ierarhi şi a tuturor Sfinţilor din veac, pentru care nu neputrezirea a fost criteriul de canonizare, ci sfinţenia vieţii, a cuvintelor şi a faptelor, care sunt mijloacele de perihoreză prin care se sfinţeşte şi trupul. De aceea, indiferent de starea de după moarte a rămăşiţelor unui sfânt, fie că se desfac din cele în care au fost alcătuite, fie că nu, acest aspect nu afectează în nici un fel sfinţenia sa.

Viaţa Părintelui Gheorghe l-a arătat Bisericii că este purtător de Duh Sfânt şi lucrător întru El.

Am socotit să dăm ascultare unui preot sfânt, la fel cum au primit ascultare în literă rugăminţile testamentare ale altor mari Sfinţi, începând cu însăşi Prea-curata Stăpâna noastră şi de Dumnezeu Născătoarea, a cărei dorinţă a fost să fie îngropată, şi ale tuturor Sfinţilor care au cerut în mod expres să fie îngropaţi şi niciodată dezgropaţi (Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Pahomie cel Mare, Sfântul Pavel cel Simplu, Sfânta Maria Egipteanca şi mulţi alţii). Sfinţii ale căror sfinte moaşte au fost dezgropate şi puse la închinarea credincioşilor nu au dat instrucţiuni prealabile clare că nu binecuvântează lucrul. Sfinţii, trăind în Adevăr nu s-au contrazis niciodată pe sine, nici în timpul vieţii, nici după moarte. Cu credinţă şi supunere ne-am plecat şi noi, împreună cu soborul Bisericii, voii Părintelui Gheorghe Calciu.

c. Afirmând sfinţenia sufletului, se afirmă implicit şi sfinţenia trupului, iar contestând sfinţenia cuvintelor testamentare ale sfântului, implicit se neagă şi sfinţenia persoanei sale ca întreg. În istoria Bisericii, contestarea scrierilor unui sfânt este sinonimă cu contestarea sfinţeniei lui, după cum zice Sfântul Paisie de la Neamţ.

d. Înainte de a se fi parcurs etapele unei contestări canonice, cu argumente dogmatice şi dezbătute soborniceşte, testamentul a fost încălcat în noiembrie 2013, fiind ad-hoc considerat metaforic şi interpretat neortodox, iar trupul părintelui a fost dezhumat în secret de către două persoane, vieţuitori ai Mănăstirii noastre, motivând că ar fi mânaţi de o evlavie descrisă de unul dintre ei ca „simţirea unui sentiment aparte”[2]. Sinaxele noastre au respins şi interpretarea lor, şi fapta aferentă, şi mediatizarea, care a constituit o a doua încălcare a testamentului.

Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei a constatat canonicitatea Sinaxei, a validat hotărârile ei, a re-confirmat autoritatea testamentului, iar făptaşii au fost iertaţi, primind cel mai uşor canon posibil - să vieţuiască 30 de zile la un schit. După acea perioadă, o persoană s-a reîntors în Mănăstire şi continuă să susţină public că nu a greşit, ci toată Biserica greşeşte în acest caz, iar cea de a doua persoană a renunţat la viaţa monahală şi ne acuză în continuare prin presă.

Atitudinea celor ce contestă cuvintele testamentare ale Părintelui Gheorghe Calciu, exprimându-se de acord cu faptele amintite mai sus, afirmă o concepţie ateo-materialistă asupra trupului său şi neagă astfel sfinţenia sa, pretinzând că o apără. Întrucât aceştia nu primesc argumentele ortodoxe care li s-au prezentat, atunci conform poruncii Mântuitorului (Matei 18:15-18) lăsăm lămurirea lor în seama soborului Bisericii, revenindu-ne datoria sfântă de a ne ruga unii pentru alţii, cu dragoste.

e. Rugăm comunitatea internaţională a ortodocşilor cinstitori ai Părintelui Gheorghe Calciu ca acum şi în generaţiile viitoare să mărturisească sfinţenia sufletului şi a trupului lui, în egală măsură şi egală cinstire, nu apărând doar pe una în timp ce o neagă pe cealaltă, ci pe amândouă mărturisindu-le ca fiind pătrunse de Duhul Sfânt din timpul vieţii şi în veşnicie, întru biruinţa Ortodoxiei.

Dumnezeu să binecuvânteze pe românii de pretutindeni, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor Săi. Amin.

Întru Hristos,

Protosinghel Hariton Negrea

împreună cu obştea Mănăstirii Petru Vodă

[1] Aceeaşi rugăminte vă adresăm şi cu privire la toţi ceilalţi Sfinţi înmormântaţi în Mănăstirea noastră.

[2] De ce Biserica nu consideră drept argument simţirile nevalidate soborniceşte, vezi cateheza Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie:
https://soundcloud.com/m-n-stirea-petru-vod/parintele-cleopa-despre-vise-si-vedenii

*

Relatări din presă

Manastirea Petru Voda din Neamt anunta inceperea demersurilor de canonizare a Parintelui Gheorghe Calciu, fost detinut politic in regimul comunist

Manastirea Petru Voda din Neamt anunta inceperea demersurilor de canonizare a Parintelui Gheorghe Calciu, care a suferit doua condamnari in timpul regimului comunist (in total peste 21 de ani de inchisoare) pentru apartenenta la Miscarea Legionara.

continuarea la http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17583580-manastirea-petru-voda-din-neamt-anunta-inceperea-demersurilor-canonizare-parintelui-gheorghe-calciu-fost-detinut-politic-regimul-comunist.htm

Patriarhia se delimiteaza de discursul unui calugar de la Manastirea Petru Voda care afirma ca Miscarea Legionara a fost lucrarea Duhului Sfant: Pot afecta pelerinajele credinciosilor la Locurile Sfinte

continuarea la http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17583338-patriarhia-delimiteaza-discursul-unui-calugar-manastirea-petru-voda-care-afirma-miscarea-legionara-fost-lucrarea-duhului-sfant-pot-afecta-pelerinajele-credinciosilor-locurile-sfinte.htm

Notă: Aşa cum Patriarhia a găsit de cuviinţă să se delimiteze de un act de încalcare a disciplinei bisericeşti, nădăjduim ca în cazul demersurilor de canonizare ale Părintelui Gheorghe Calciu va şti să dea dovadă de înţelepciune şi de curajul de a nu accepta imixtiuni exterioare în luarea unei hotârâri pentru care trebuie să primeze exclusiv Duhul Adevărului şi nu interese lumeşti, indiferent ale cui ar fi acestea.

Fundaţia George Manu

divider

15 Aprilie 2014
Tendinţe de cucerire

Titlul descrie cum nu se poate mai bine situaţia politică internaţională din prima parte a lunii aprilie a anului 2014. Şi totuşi, el e vechi exact de … 136 de ani! Mai precis, din aprilie 1878. E titlul unui articol genial al lui Mihai Eminescu, având ca temă - ce altceva decât politica imperială rusă? De atunci, ca şi de acum, când Ucraina de est e destabilizată de aşa-zise revolte populare şi proclamaţii de independenţă orchestrate de la Moscova, în vreme ce la graniţă stau masate diviziile de tancuri ruseşti gata să intervină la nevoie pentru a aduce “libertatea” în alte ţări “surori” , la fel ca în 1940, 1944, 1956 sau 1968.

Unii spun că aceste evenimente se petrec în sfera de influenţă a Rusiei, acolo unde aceasta are interese legitime. Rusia s-ar afla într-o permanentă defensivă în faţa unui Occident expansiv, care i-ar fi încălcat teritoriul. Dacă urmăm această logică, atunci să o facem până la capăt şi să-i vedem consecinţele. Se spune că tulburările de acum din Ucraina au loc tocmai într-o aşa-zisă “zonă gri”, sau “zonă-tampon”, unde Rusia nu acceptă să-i fie încălcate interesele de securitate. Orice reacţie a sa ar fi în consecinţă una în “legitimă apărare”. La o privire mai atentă, observăm însă că această zonă-tampon este aceea unde pe lângă ruşi, mai trăiesc şi alte naţiuni. Acestea nu au la rândul lor drepturi fireşti? Suveranitate, autodeterminare? Nu ne referim doar la Ucraina. Această zonă-tampon este definită ca întinzându-se peste tot acolo unde există picior de rus. Ea cuprinde atât Ţările Baltice, cât şi teritoriul românesc al Basarabiei. Are oare Rusia dreptul a a intra cu tancurile în aceste ţări, numai sub motivul de a-şi apăra interesele? Cum rămâne atunci cu interesele celorlalte popoare? Ţările Baltice, spre norocul lor, fac parte din NATO, încât problema nu se pune atât de iminent, dar spectrul ameninţării rămâne permanent. Pentru noi românii, esenţială este ameninţarea constantă care planează asupra fraţilor de peste Prut. Rusia consideră Republica Moldova ca făcând parte din sfera sa de influenţă. Ba poate chiar mai mult: Moldova întreagă, mare, până la Carpaţi.

În aceste condiţii, linia românească nu poate fi decât aceea a lui Eminescu, ale cărui cuvinte îşi păstrează şi azi o deplină actualitate.

Fundaţia George Manu

Situaţia persistă a rămâne nehotărâtă, cu toate acestea noi credem că limba cumpenei înclină spre război. Într-adevăr dacă Rusia ar face concesiunile cerute de Anglia, dacă ar supune deliberării Europei tratatul de la San-Stefano în întregul lui, ar renunţa la foloasele materiale, în a căror prevedere a declarat război. Căci cine va mai lua acum în serios declaraţiile diplomatice, făcute înaintea trecerii Prutului. Erau declaraţii îmbunătoare, de care noi credem că nimeni n-a fost înşelat, decât acel ce a voit să fie.

Aceasta o spunem despre guverne, nu despre popoare. Guvernele au fost în stare să cunoască foarte bine politica rusească şi ţintele ce ea le urmăreşte de-o sută şi mai bine de ani. Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrâurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind-o de mlădioşie şi dându-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreţie, Rusia e în mod egal muma mândriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despotismului. Frumosul e înlocuit prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi a ţărilor apusene sunt acolo înlocuite prin şesuri fără de capăt.

În tendinţele de cucerire, în aşa-numitele misiuni istorice care-şi caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decât pur şi simplu neştiinţa şi gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipseşte în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat, sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generaţii dedate la lucru.

Căci stă oare destoinicia unei naţii în vrun raport cu întinderea teritoriului pe care ea îl ocupă?

Mica Veneţie era odată o putere mare europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocraţiei ei. Dar toate aceste condiţii de mărire erau câştigate prin muncă îndelungată - deprinderea şi priceperea se moştenea apoi din neam în neam, încât chiar astăzi ciceronii veneţieni au păstrat mai mult gust în judecarea tablourilor de cum au mulţi profesori de estetică.

Un rol analog l-a avut Olanda în istorie şi astăzi încă sunt state mici, care se bucură de-o înflorire extraordinară; pe un pământ de mică întindere se află mai multe averi decât în Rusia întreagă. Astfel suntem aproape siguri că în cumpăna economică Rusia, câtu-i de mare, trage mai uşor decât mica Belgie.

De aceea, ni se pare că, din nefericire, ruşii sunt sub dominarea unui deşert sufletesc, a unui urât, care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l umple prin muncă şi cultură, îl sumuţă contra Europei pe care o numesc îmbătrânită şi enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominaţie rusească.

Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanţul la apariţiunea unui neam asemenea mongolic, a turcilor. În locul civilizaţiei greceşti, înflorit-a în Bizanţ o cultură turcească? Deloc. Tocmai aşa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse ruşilor, pentru că lipseşte rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi. În Rusia chiar miezul culturii e în Ingermanland şi în cele trei provincii baltice, în mâinile şi capetele a poate două sute de mii de oameni de origine germană, pe când populaţiile străvechi a acelor provincii, leţii, levii, crevinii şi cum îi mai cheamă nu se vor fi aflând cu mult mai sus, de cum îi va fi găsit episcopul Albrecht la anul 1200.

Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-şi are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac şi mănuşi, a unui deşert care de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple. Si Dunărea şi Carpaţii şi Adrianopol, să ia Roma veche, precum ameninţă pe cea nouă, pot să presure Europa întreagă cu cenuşă şi cadavre, nu se va naşte din milioanele de oameni nici un Rafael, nici un Beethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adâncă înţelepciune şi de un adânc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acelui gol sufletesc, care-şi caută compensaţie în glorii sângeroase şi în cuceriri.

De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace ţinta cuceririlor ruseşti sunt ţările răsăritene ale Europei.

Nu mai vorbim despre cuvântul lui Aksakof, care vede întinzându-se panslavismul în miezul Europei, în ţările coroanei habsburgice până la Marea Adriatică. C-un cuvânt, în loc de-a desfăşura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sunt pironiţi cu flămângiune asupra apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir până sub zidurile Veneţiei şi apoi mai departe… tot mai departe. Şi această misiune tainică o împlinesc apoi diplomaţii şi baionetele.

Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători, care dau tonul în Rusia. Războiul a fost declarat Porţii pentru a elibera pe creştini - în formă - în fond însă pentru a cuceri întreg imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghiţit mai de voie, mai de nevoie de Europa.

După Turcia urmează imperiul habsburgic, după dânsul cine mai ştie cine. Scopul fictiv al războiului şi scopul adevărat sunt diametral opuse. Astfel se dăruieşte un regat splendid celui mai neînsemnat popor din Peninsula Balcanică, bulgarilor.

Se stabileşte în tratatul de Ia San-Stefano independenţa României şi c-un rând după aceea se stabileşte c-un al treilea, fără de noi, dreptul de a-şi trece trupele prin ţara noastră, de a o ocupa cu alte cuvinte doi ani de zile. Doi ani - văzând şi făcând - s-ar preface apoi în zece şi-n o sută, pentru că splendidul regat bulgar e plăsmuit aşa de frumos pentru ca să rămână proprietate ohavnică rusească. Se stabileşte principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială - ceea ce presupune că suntem în drept de a o ceda sau de a n-o ceda. Ne hotărâm de a n-o ceda şi Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin. În fine, susţinând dreptul nostru, vedem ivindu-se colţii prieteşugului. Bucureştii sunt împresuraţi de trupe, în Vlaşca cazacii îşi bat joc de populaţie, dând oamenii afară din case, trenurile noastre cu muniţiuni sunt oprite în drum, c-un cuvânt Rusia a început a întrebuinţa mijloacele ei civilizatrice pentru a ne intimida. Nu deprindem frica şi pace bună.

Teamă ne e numai ca imperiul habsburgic să nu cadă la învoială cu Rusia, căci despre Anglia nu e vorbă. Ea este în stare a ţine războiul, până ce Rusia-şi va fi zvârlit în vânt cea din urmă rublă metalică. Dar contele Andrassy a făcut propuneri de împărţeală şi aceste propuneri prefac înţelegerea în complicitate şi complicitatea cu Rusia e totdeauna fatală.

N-avem nevoie a pomeni exemplul nostru. Oamenii fără simţ istoric, liberalii cosmopoliţi c-un foarte incolor sentiment de patrie s-au dat în apele Rusiei şi au declarat un război care ne-a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane şi poate o provincie. Zicem poate, pentru că Europa e interesată ca şi noi în chestiune. Se poate ca Rusiei să i se întâmple soarta, pe care ne-o pregăteşte nouă.

Guvernul a ales o politică, pe care o aprobăm ca directivă, deşi-l găsim foarte inapt pentru a o executa. Guvernul liberal a intrat în iţele Rusiei şi e prea angajat, încât vecinii se găsesc în drept de a se rosti nediplomatic faţă cu cei ce reprezintă ţara, coroana ei, şi pe augustul purtător. Aducem aminte convorbirile dintre Principele Gorciacof şi generalul Ioan Ghica, care convorbiri aveau un aer deja neînmânuşat. Nu mai vorbim de altele şi mai rele, dar destul că, în momentul în care Gorciacof se răsteşte, cazacul pradă în Vlaşca. Răstirile diplomatului se traduc în acte de brutalitate, când ajung în rândurile din urmă.

Deşi nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranţă că ne aşteaptă vremi grele.

Despre biruinţa cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că oricare ar fi curentul ce se mişcă în contra civilizaţiei, el trebuie să fie nimicit cu vremea. Dar acea vreme e adesea foarte departe.

Deviza noastră este: a nu spera nimic şi a nu ne teme de nimic. Nesperând nimic, n-avem nevoie de a ne mai încrede în alţii precum ne-am încrezut, ci numai în noi înşine şi în aceia care sunt nevoiţi să ţie cu noi; netemându-ne de nimic, n-avem nevoie de a implora generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică.

Timpul, 7 aprilie 1878

Mihai Eminescu

divider



divider