(c) Fundatia "George Manu", 2001- 2017

Dan Puric

separator

Dan Puric: Hramul Mânăstirii Petru Vodă, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril

Iubiti credinciosi ai Mănăstirii Petru Vodă, astăzi ne-am adunat să sărbătorim hramul mănăstirii, al Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril. Si vin si întreb: cu ce suflet, popor român, vii la această sărbătoare? Cu un suflet umilit, cu un suflet mutilat, cu un suflet deznădăjduit după 50 de ani de comunism si 18 ani de neocomunism. Cum de nu ai dispărut, popor român? Cum de nu ai îngenunchiat? Ce te-a tinut în viată si ce te mai tine încă? Si-Ti spun, Doamne: credinta, căci nu m-am uitat la mâna biciului care a dat în mine, ci mi-am lăsat sufletul în mâinile Tale. Iar dacă trupul a fost în mâinile călăului, sufletul a fost în mâinile Tale.

După primul război mondial, într-un sat din Oltenia, s-a anuntat că toti copiii si tinerii au fost decimati si atunci părintii au chemat pe preot, au iesit la marginea satului, au făcut slujbă si au îngenunchiat. Si îngenunchind au asteptat ca sufletele lor să se întoarcă acasă. De aceea a spus Petre Tutea că o cărută de tărani români au tinut în loc imperii, pentru că au îngenunchiat în fata lui Dumnezeu, nu în fata dusmanului.

Noi astăzi sărbătorim si pomenim prin îngenunchiere si aplecare în fata Bunului Dumnezeu, această dăinuire a Neamului. Uitati-vă cum a dăinuit acest Sfânt lăcas. Cu sute de ani înainte, aici si-a găsit mângâiere sufletească Petru Rares, când era în restristea sufletului, trădat pentru a nu stiu câta oară în istoria neamului si vândut turcilor. Un schit de călugări l-a primit, l-a mângâiat si l-a întărit. Ce mângâiere a lui Dumnezeu! Cum a tâsnit această mănăstire din suspinele martirilor nostri din puscării! Aici este glasul neauzit al dreptilor nostri, care nici astăzi nu pot vorbi pentru că memoria acestui neam este confiscată. Astăzi este o zi sfântă, 8 noiembrie – Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – cifră cu semnificatie de desăvârsirea Creatiei, dar este si ziua când Biserica Răsăriteană a decis să sărbătorească întregul sobor al îngerilor, oastea nevăzută a Domnului care ne-a tinut. Singura certitudine pe care o avem în această lume este că murim, iar singura dragoste este Dumnezeu. Iar eu vă spun: Dragostea este dincolo de certitudine pentru că învinge moartea.

Noi astăzi i-am pomenit pe eroii nostri care au căzut pe front, pe voievozii nostri. Suntem atât de aproape de ei prin Sfânta Biserică si prin Sfânta Liturghie – liturgos înseamnă lucrare dimpreună. Victoriile lui Stefan cel Mare ne sunt aproape si înfrângerile încă ne dor. Mortii nostri încă ne dor si sunt aproape, aici si acum. În Occident s-a făcut o experientă: un mare om de teatru, în fata a patru mii de spectatori, l-a luat pe unul dintre ei si l-a pus să citească numele mortilor de la o bătălie importantă din perioada medievală, printre care duci, conti etc. Si a zis: Vă impresionează? Si ei au răspuns: Nu ne impresionează pentru că nu-i cunoastem. Atunci - era prin 1950 – a citit o listă cu cei care au murit în lagărele naziste. Fiind mai aproape de momentul istoric au zis: Da, ne impresionează că sunt mai aproape de noi. Dar eu mă gândeam dacă în timpul acela cineva îi dădea o listă cu oamenii care în acea perioada erau martiri în puscăriile comuniste? Ce ne impresionează pe noi? Pentru noi istoria este retrăită, este repomenită. Asta este sfânta minune a lui Dumnezeu, prin Biserică.

Astăzi biserica este lovită, si din interior, si din afară, si pe fată, si pervers. Stiti cum se secularizează o biserică? Cum se schimbă Sfântul Duh cu ratiunea umană? Atunci când se compromit oamenii bisericii, când se compromite biserica ca institutie. Ce ne-a dat rezistentă? Care a fost liantul acestui neam, dacă nu această pomenire, această îngenunchere permanentă? Ne-a salvat vreo ideologie? Ne va salva vreo doctrină? Nu, ne salvează sfânta biserică. Insist asupra acestui lucru pentru că nu vreau să sărbătorim îngerii în necunoastere de cauză. Spune Dionisie Areopagitul, unul din Sfintii Părinti care s-a ocupat îndeaproape de această chestiune si care a avut această revelatie: Este un pogorământ că îi vedem cu chip uman. Ei sunt nevăzuti, aproape li se spune „vânturi”. Dacă vă uitati dumneavoastră o să vedeti, acum, în viata noastră, că Dumnezeu a creat aceste cete îngeresti pe ierarhii, pe ceea ce tăranul român numeste rânduială, rost.

În biserică, Dumnezeu n-a creat democratie. Lângă el sunt heruvimii, cei care îti dau ochiul duhovnicesc, sunt serafimii, cei care dau dragostea dumnezeiască. Cum să-i percepem? Nu putem – spune Dionisie Areopagitul – cu ochi firesc, cu ratiune umană, ne trebuie ochi peste fire, ne trebuie întelegere tainică. Asta se dăruie. În clipe mari de suferintă, nu vedeti că simtim aripa îngerească? În clipe mari de tragedie este acea fortă invizibilă care ne salvează.

De ce vă spun toate lucrurile acestea? Pentru că poporul român este într-o restriste fundamentală. După părerea mea, este dispus să dispară din istorie, din geografie. Dar dăinuie spiritul. Gânditi-vă dumneavoastră că toti oamenii care au iubit această tară, au murit în puscărie. Cum a tâsnit această mănăstire? Ar fi fost o glumă penibilă să spui satrapilor si călăilor că, peste ani si ani, va tâsni o mănăstire care va pomeni numele lor ca martiri. Ei, care erau „banditi ai poporului”, au devenit sfinti. Asta este forta nevăzută. Ruga noastră nu poate să ajungă la Dumnezeu decât prin îngeri. Dacă vă uitati prin această ierarhie îngerească, o să vedeti că pe treapta cea mai de jos sunt îngerii. Îngerul personal despre care mama îl învată pe copil si-i zice: Înger, îngerasul meu/ Ce mi te-a dat Dumnezeu… El îl apără pe omul bun să nu cadă si pe omul care a căzut îl ajută să se ridice. Pe treapta a opta se află arhanghelii, cei care dezvăluie taina lui Dumnezeu. Ca poveste, ca istorie se stie că înainte să fie creat lumescul, lumea materială, a fost creat nevăzutul, lumea îngerilor, lumea nevăzută. Si dacă omul a fost făcut din cuvântul lui Dumnezeu, îngerul a fost făcut din gândul lui Dumnezeu.  Si iată că Dumnezeu dă încercare îngerilor. Si cel mai frumos, cel mai inteligent dintre ei cade în cel mai mare păcat, al trufiei – Lucifer. Si atunci porneste lupta si ridică sabia de foc Arhanghelul Mihail si zice: Să luăm aminte! Să luăm aminte si s-a oprit căderea. Este un act de rememorare. Acum când cad oamenii, când cad constiintele nationale, când cade ideea de crestinism, vin si spun: Să luăm aminte! Această mănăstire, care este sub acest har al Sfântului Mihail, are această vocatie aproape izolată în care strigă: Să luăm aminte! Să nu cazi, popor român! Si din clipa aceea ei s-au ridicat, n-au mai căzut nici unul. Este un act de aducere aminte, de constientizare, de trezire.

Sfântul Arhanghel Mihail este pedepsitor, este apărător al legii si voievod al ostilor nevăzute ale lui Dumnezeu. M-a întrebat cineva, acum înainte de a pleca din Bucuresti: „Am auzit că vă duceti la Petru Vodă, la părintele Iustin Pârvu, de ce vă duceti?” Si am răspuns: „Păi, unde să mă duc? Spuneti-mi dumneavoastră unde să mă duc în altă parte ca să-mi mântuiesc sufletul. Aici este sigurul om care în ortodoxia română a spus că este inflatie de smerenie si că mai există, totusi, si sabie sfântă. Arhanghelul Mihail are această sabie sfântă. Este pedepsitor.  Si dacă vă aduceti aminte, fără a intra în probleme de istorie, el a dat cele zece pedepse poporului împietrit al lui Faraon, el a dus foc pe Sodoma si Gomora, dar el a fost si ghidul poporului lui Israel cel ales din Egipt în Tara Făgăduintei. El este patronul monahilor, al voievozilor crestini, al ostirilor crestine. El este sabia de foc care apără. Toti marii nostri voievozi au fost sub această domnie a îngerilor. N-au făcut de capul lor. Neamul acesta a fost apărat din har divin pentru că domnitorul încerca să imite constructia dumnezeiască, nu o constructie umană. 
 
De aceea a căzut omul: că a făcut după inima lui si nu după inima lui Dumnezeu. Tu te rogi, dar ruga ta este dusă. Arhanghelul Gavril duce această rugă… se pare că acesti arhangheli sunt primii mijlocitori ai nostri cu Dumnezeu. Ei sunt primii care ne leagă cu Dumnezeu. Arhanghelul Gavril, care înseamnă Bărbat-Dumnezeu, este cel care pronuntă pentru prima oară numele lui Iisus, cel care îl numeste pe Ioan Botezătorul si cel care aduce păstorilor din Betleem vestea uriasă, fără pereche, că va veni Mântuitorul, că se va naste. Este cel care o anuntă pe Fecioara Maria că se întrupează Hristos, cel care îi anuntă pe părintii Fecioarei Maria că se va naste Fecioara Maria si cel care îi spune bătrânului preot Zaharia în templu că sotia lui, la bătrânete, îl va naste pe Ioan Botezătorul, Înainte-Mergătorul. Fiti atenti ce limbă sfintită are poporul român. Zicea părintele Stăniloaie: din cauza faptului că noi am intrat liturghisind cu ea (limba), este sfântă. Se zice Prea-Curata Fecioara Maria. Noi nu avem capacitatea să o vedem. Curat poti să zici la o chestie sanitară, de toaletă. Este Prea-Curata. Ce cuvânt extraordinar! Ce cuvânt învăluitor, ce cuvânt de taină! Este Prea-Curata Fecioară.

Nu lăsati sfintii pe pereti pentru că ei sunt acolo ca să revină, ca să ne aducă aminte. Continuati lucrarea lor. Altfel sărbătoarea aceasta nu e decât un ritual mort. Aceasta este lucrarea cea mai importantă, domnii mei, într-o lume care trebuie să-si păstreze rostul, ierarhia…Uitati-vă la televizor, la această emisiune schizofrenică numită Cel mai mare dintre români. Păi, toti românii ăstia, stiti ce sunt? Sunt niste pietre într-o apă tulbure pe care noi am păsit ca să trecem pe partea ailaltă. Nu putem să facem noi ierarhii. Nu ne este dat nouă. Numai Dumnezeu face ierarhie. Numai omul pierdut de Dumnezeu amestecă valorile. Ati văzut la un moment dat că se votează, se fac electorate. Să vedeti ce clare sunt cetele îngeresti, ce misiuni clare au, ce ferme si ce concrete sunt. Stiti ce înseamnă concret rugă? Vă spun eu că au descoperit ăia de la Discovery: au luat un interviu astronautului care a păsit pe lună si a spus: Am păsit pe lună si, la un moment dat, mi s-a defectat aparatul cu care trebuia să mă întorc acasă. Mi-am dat seama că nu mă mai pot întoarce pe pământ. Stiti ce înseamnă să fiti singuri pe lună? Stiti ce înseamnă să mori pe lună? Este o spaimă de neant. Si zice: … tot am încercat, am dat jos mesajul la sediu si nimeni nu stia nimic, si aparatura aia greoaie… atunci am îngenuncheat. Suntem într-un spatiu total stiintific, într-un spatiu total pozitivist, într-un spatiu, dacă vreti, total tehnocrat, n-are nici o legătură cu Dumnezeu. Numai noi suntem primitivi, poporul român, că rămânem legati de ortodoxie. Numai noi suntem retardati în istorie. Si uitati cum vine lucrarea lui Dumnezeu pentru că astronautul spune: Vă dati seama am îngenunchiat pe lună si m-am rugat cum am stiut si a doua zi aparatul a mers. Si nici acum după 25 de ani nimeni nu stie din ce cauză. El spune si mărturiseste: Nu este important că a plecat omul pe lună, ci este important că s-a coborât Hristos pe pământ. Iată mărturisirea de unde vine. De asta trebuie să ne tinem în rânduială si în rost.

Aici este superbia acestui centru de lumină duhovnicească si credincioasă. Dumneavoastră sunteti lumânările de credintă. Părintii sunt cărămizile vii, iar părintele Iustin este crucea încă mărturisitoare. Realizati că tot poporul român vine aicea să-si odihnească sufletul la părintele Iustin. Dar părintele Iustin unde îsi odihneste sufletul? Pe cruce. Pentru că un crestin este întotdeauna crucificat. Noi ce facem? Ne dezicem. Eu vă vorbesc sufletelor dumneavoastră pentru că România este într-o situatie de cumpănă. Este cum a fost Petru Rares în acest loc sfânt într-o situatie de restriste si o mână de monahi l-au aranjat în rost. Credinta adevărată este ca ruga cea mai bună: să te rogi în suferintă lui Dumnezeu. Gânditi-vă la Stefan cel Mare. El a construit mănăstire si când a fost înfrânt si a zis: Aici este voia ta, Doamne! Noi ca el să fim înfrânti.

Ne gândim la toate lucrurile astea, pentru că trăim într-o lume în care se creează confuzii. Tineretul nostru nu mai are repere. Amestecă „ei” reperele. M-am dus la un liceu de arte plastice si un pusti mi-a zis: „Nenea nu e bun concursul acesta de la televizor.” „De ce pustiule?” „Fiecare are culoarul lui si competenta lui. De ce îi amestecă?” – auziti ce vorbe la un copil. Ati văzut cum stau la televizor cu picioarele pe harta României? Pe harta aia care încă sângerează? Stau acolo cu picioarele pe ea si nu au nici un fel de probleme. Sunt simboluri. Si pe lună au pus drapelul american. Să ne iubim simbolurile, să ne iubim neamul si să întelegem, pentru că de-asta vorbim aici. Arhanghelul Gavril, se spune, este cel care a dat piatra aia imensă de pe mormântul Mântuitorului. Parcă pe sufletul poporului român a fost asezată o piatră imensă ca să nu mai respirăm. Suntem tot timpul descalificati, tot timpul umiliti, tot timpul intrăm cu umerii în jos. Dar verticalitatea ti-o dă Bunul Dumnezeu. Eu nu vorbesc de trufie. 

Aseară am meditat, nu puteam să dorm, si-am zis: în ce constă forta acestei mânăstiri? În ce constă forta credintei românesti? Doamne, ce paradox dumnezeiesc: păi, cea mai mare minune a lui Hristos, a Mântuitorului, n-a fost să meargă pe ape, n-a fost să-L aducă din morti si să-L învieze pe cel care era trecut dincolo, n-a fost să vindece bolnavii, cea mai mare minune a lui a fost că s-a predat, vulnerabil, slab si om, în fata legiunilor romane fără să facă nici un fel de minune. Atunci s-a creat un culoar de credintă care tine de mii de ani pentru că, uitati, putea să-i dea sabia de foc a Arhanghelului Mihail. Dumnezeu a zis: Vă dau Copilul meu, vi-l dau în datele voastre. V-am arătat minunea. Si oamenii au reactionat cum au reactionat. Păi, într-o lume neanentizată ca asta, într-o lume fărâmitată, într-o lume atomizată, într-o lume secularizată, care este puterea acestei mânăstiri? Care este puterea credintei ortodoxe în România? Este această vulnerabilitate, această crucificare extraordinară. Dar să nu uite cei care ne obligă să renuntăm la asa ceva, că Dumnezeu are sabie de foc. Iată cum actionează Dumnezeu: Ce sansă, ce nădejde aveau acei tineri, care erau multi de vârsta celor care-i văd pe aicea, care au fost luati în dube si dusi? S-au rugat la zidurile Securitătii. Uitati-vă la poeziile lui Radu Gyr. Radu Gyr n-are poezie, are rugă. S-au spart peretii si peste ani de zile a tâsnit această minune. Vă spun toate acestea gândindu-mă că neamul românesc acum trebuie să trăiască crestin.

Alt paradox: Ceausescu a dărâmat biserici si s-a întărit credinta. Multi oameni politici au construit biserici, au făcut inflatie de biserici si credinta s-a transformat într-un ritual, într-un nume, într-un electorat. Dumnezeu n-are electorat, Dumnezeu  are suflete care mărturisesc si suflete care se jertfesc. Tara asta n-a fost pe electorat, tara asta a fost tot timpul pe jertfă, precum tăranii ăia care au alergat la Oituz si au zis: Pe aici nu se trece!

Eu nu scot din ecuatie orice influentă bună a civilizatiei. Am si spus: occidentul ne civilizează, dar noi îl si spiritualizăm. Am spus toate lucrurile astea pentru ca crestinismul să nu intre într-un formalism, care mă doare; mă doare să văd lumea asta care se încolonează până si în ritual. Dar dincolo de biserică, nimeni nu-si duce trăirea crestină, nimeni nu poate să mărturisească, nimeni nu poate să relationeze crestin cu celălalt. Acum câtiva ani, eram deznădăjduit si am fost la noaptea de Înviere si am văzut lume multă: si crestini, si oameni cu suflet curat, dar si paiate, securisti cu jeep-uri, cu telefoane mobile, cu casetofoane date la maximum, într-o împietate totală. Multi, enorm de multi, în turma asta în care erau si trăitorii. A iesit un părinte bătrân, iar eu întâmplător eram acolo în fată, strivit de multime. Si a trecut pe aproape. Eu eram foarte deznădăjduit. Atunci Dumnezeu mi-a vorbit în nădejdea crestină. Acest părinte bătrân, avea aici cusut cu acul, un pantof dezlipit, sărac, fragil, ca o lumânare aproape stinsă si fără microfon si-a îndreptat privirea la multimea aia care era acolo amestecată, la compotul acela, cu crestini si cu necrestini, si a zis: Se dă lumină! Si în clipa aia, ca printr-o minune, au tăcut toti. N-a avut nevoie de amplificare. Dar mai stiti ceva, nădejdea crestină alungă si puterea mortii. Si în clipa aia eu am simtit. De ce? Omul acela, care a făcut 30 de ani de puscărie, nu că n-a pierdut nădejdea, dar ne vorbea despre nădejde – nu despre sperantă, mare atentie, sperantă au ateii. Ateii zic baftă, crestinul zice Doamne-ajută!. Pe mine m-a încrestinat un tăran la tară: eu i-am zis Să trăiti, tovarăse! având sechele comuniste, iar el bătând la coasă mi-a zis: Doamne-ajută! Eu veneam de la Gheorghiu-Dej, iar el venea de la Iisus Hristos. Ne-am întâlnit pe o potecă în România si în clipa aia m-am luminat. M-am luminat că milă mare are Dumnezeu cu noi când ne dă posibilitatea să vedem. Nu orice suferintă îl duce pe om la mântuire, ci numai ruga si credinta crestină. Suferinta este poartă, este fereastră către Dumnezeu. N-ati văzut, chiar în viata de zi cu zi, că sunt oameni, chiar cu boli terminale, si unii, printr-un miracol, printr-o minune, se vindecă. Sunt oameni răi, si devin mai răi decât înainte. Numai omul bun devine mai bun. Spunea Părintele Galeriu de îngerul mortii: la un moment dat un om trăgea să moară – e o poveste extraordinar de frumoasă luată din Sfintii Părinti – si Dumnezeu îl trimite pe îngerul care are pe aripi foarte multi ochi si la un moment dat el hotărăste ca el să trăiască si zice: „Întoarce-te!” Dar îngerul înainte să plece de lângă muribund îsi ia un ochi de pe aripă si il lipeste lui. Din clipa aia, omul acela vede mai mult. Acela este ochiul duhovnicesc. Acest dat, acest ochi duhovnicesc, această heruvime – vorbim pe sărite că nu vreau să fac tratat de dogmatică, ci mai degrabă să lucrăm, să avem arme lucrătoare în neam – sunt cei cu multi ochi. Treci printr-o nenorocire, treci prin ceva si începi să vezi mai bine, nu mai esti un bezmetic, nu mai alergi. E o lume, iubiti credinciosi, care se grăbeste. Dumnezeu nu s-a grăbit. De asta se spune un lucru extraordinar pe care tăranul român l-a descoperit si, deopotrivă, Mihai Eminescu: Ceasul bate, timpul trece/ Vremea stă si vremuieste. Iar Eminescu mai spune: Timpul mort îsi întinde trupul si se asterne în vesnicie.

Dumnezeu e raportul, nu cu istoria, este raportul cu vesnicia. Ori crezi în viata vesnică si te manifesti ca atare, ori esti pe o chestie strict ritualistă de, cum să spun, de asa de formă. Am fost în Canada si am văzut mari biserici transformate în hoteluri, în birouri, în teatre. Si mi-am zis: Doamne Dumnezeule, mare milă ai avut de noi aici. Ce-nseamnă lucrul ăsta? Noi n-avem fabrici, n-avem economie înfloritoare, clasa politică e derutată, nu mai stie ce face – fără educatie crestină – rugati-vă pentru ei Suntem dimpreună în Biserică, nu suntem indivizi, ci persoane responsabile în fata lui Dumnezeu. Pe ei nu îi interesează. N-avem mai nimic, dar avem biserici, avem credintă mărturisitoare. D-aia trebuie să tinem de ce ne-a dat Dumnezeu. Numai dacă te duci în afară poti să vezi această diferentă. Să vezi cum aicea, totusi, în noaptea de Pasti bisericile sunt pline. Să zicem că 70 % sunt credinciosi, iar restul vine ca să fugă pe urmă să mănânce ca animalele. Dar 70% sunt pline. Această pârghie între casa ta si biserică să nu o părăsiti. Asta este arma invizibilă a arhanghelilor. Asta este vestea cea bună. Să nu uităm că Arhanghelul Mihail – vă spun tot asa pe sărite ce îmi vine în minte si în duh – va suna din trâmbită si va reveni Domnul pe pământ si îi va învia pe morti si va chema limbile la judecată. Nu cheamă Comunitatea Europeană. Cheamă neamurile. Asa cum suntem responsabili fiecare. N-am nimic împotriva Comunitătii Europene, este o organizatie administrativă. Dar sufletul meu cui îl dau când închid ochii? Si de ce să îl dau numai când închid ochii si să nu mă pregătesc dinainte? Să mă pregătesc, să trăiesc firesc…

Am vrut cât am putut eu să vă spun că este o sărbătoare lucrătoare, că acest hram este de o importantă vitală pentru neamul românesc pentru că el presupune deopotrivă acel “Luati aminte!” Este poate cel mai lucrător în situatia actuală.… Înainte cădeau îngerii, acum cad oamenii. Să fim ca îngerii aceia care s-au ridicat si să ajutăm să împingem piatra aceasta care este asezată pe sufletul acestui neam. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român!

 

"Permanente" Nr. 4/2008


Cuvânt rostit la Mânăstirea Petru Vodă, 8 Noiembrie 2007