Nicolae Pătrascu, secretar general al Miscarii Legionare

CIRCULARÃ

LEGIONARI DIN LÃUNTRUL SI DIN AFARA ÃŽNCHISORILOR

Miscarea Legionară a luat nastere pe pământul românesc si din zbuciumul sufletului românesc de a rezista decadentei morale care zguduia neamul nostru după sfârsitul războiului mondial si a continuat să existe si să se dezvolte ca o necesară înfruntare a crizei morale care a bântuit viata publică a României până în prezent.

Gândul care stăpânea pe făuritorul Miscării Legionare era să redestepte ceea ce se mai găsea bun în fiecare om, pentru ca mai apoi, prin practicarea virtutilor crestine, să ofere neamului un om nou si statului un cetătean corect, care să fie instinctiv refractar egoismului lipsit de frâna morală, ce constituia criteriul de viată, atât în cadrul colectivitătii nationale si statale, cât si în raporturile de la om la om. Această conceptie fundamentală a Miscării Legionare pornea din dragostea fată de neamul românesc si era mânată de dorinta fierbinte de a-i crea o soartă mai bună pe pământul strămosilor nostri.

În luptele si străduintele noastre pentru această lume nouă, mai bună si mai dreaptă, am avut parte de suferinte fără seamăn, pornite atât din parte acelora care s-ar fi aflat în opozitie cu conceptiile si metodele noastre de viată si de luptă, cât si din partea acelora care nu s-au preocupat niciodată să ne cunoască adevărata structură intimă si gândul de curătenie si de idealism care a animat permanent elitele sufletului legionar.

Acelasi egoism si aceeasi neîntelegere, care ne-a urmărit în vremea de pace dintre cele două războaie, ne-a aruncat si în ultima si cea mai prelungită prigoană. Ea a fost opera conducătorilor regimului trecut si a puterii străine, care împreună, au văzut în noi apărătorii independentei Miscării noastre, ceea ce constituia în fond apărarea independentei statului român pe plan politic, economic si spiritual.

Suferintele morale si fizice din temnitele si lagărele din tară si străinătate si totodată sistematica actiune publică de denigrare a credintei noastre si de compromitere a demnitătii luptei legionare, au chinuit sufletele noastre ale tuturor, au miscat si cele mai împietrite inimi românesti si au impus stilul luptei legionare aprecierii oricărui om corect. Aceste suferinte s-au abătut asupra unor luptători care, în tot zbuciumul vietii lor, n-au fost preocupati decât de grija si de binele semenilor si al neamului lor.

Telul final si permanent al actiunii noastre a constat în înfăptuirea unei revolutii morale pentru a crea dintr-un individ izolat si indiferent de soarta altora si uneori, chiar fată de a lui proprie, o fortă omenească în serviciul colectivitătii românesti. Latura politică în lupta legionară a fost o preocupare cu totul secundară fată de primatul educatiei de transformare a omului.

Acum, când poporul român se zbate în lipsuri materiale si morale, lăsate de răsboi, si în sbuciumul de a-si croi un drum de refacere economică si de redresare sufletească, atentia noastră trebuie îndreptată îndeosebi asupra problemei a doua: redresarea sufletească a poporului român.

Cât priveste problema politică a tării noastre, ea rămâne să fie rezolvată de organizatiile politice în actiune, de azi si de mâine, cărora le dorim si le urăm o activitate cât mai rodnică si un suflet cât mai unitar si mai întelegător în rezolvarea problemelor capitale ale României.

Legionarii suferintelor de alaltăieri, de ieri si de azi, suferintele purtate nu pentru interese individuale si egoiste, vin din nou în fata poporului român si a conducătorilor lui precum si în fata popoarelor conducătoare ale lumii, si le înfătisează dorinta si hotărârea lor de pace si întelegere. Voim să punem si noi contributia noastră de muncă sinceră la temelia României de mâine, în măsura în care ne va fi îngăduit de timp si de întelegerea oamenilor.

Niciunul dintre legionari nu trebuie să se gândească si nu se va gândi nici măcar o clipă, a urmări situatii si interese personale, exploatând propriile lui suferinte, ale camarazilor de azi, si mai mult decât atât, sângele mortilor nostri; căci să nu uităm că fată de tară si de neam nu avem decât datorii. Bucuria, ca si mângâierea noastră, pentru toate câte le-am îndurat, va fi deplină atunci când idealurile pentru care am luptat, vor fi înfăptuite în folosul poporului nostru, chiar dacă noi nu vom putea participa la această muncă.

Ca urmare a acestei atitudini, ce manifestă structura noastră intimă, legionarii vor trebui să păstreze o pozitie de respect si lealitate fată de autoritatea de stat, iar fată de organizatiile politice românesti, vor trebui să respecte în ele ceea ce au si fac bun si folositor pentru viitorul tării noastre. Noi trebuie să fim elemente de pace si bunăcuviintă si ne vom feri cu toată strictetea de a crea sau de a mări animozităti si asa destul de pronuntate si de dăunătoare vietii publice a României.

Atitudinea de acum a legionarilor se întemeiază pe principiul fundamental al doctrinei noastre, în dragostea netărmuită fată de poporul român, care a constituit singurul obiectiv al credintei si practicIi legionare, si pe care îl dorim un neam crestin în raport cu Dumnezeu si cu rostul vietii si un neam corect si leal înlăuntrul său si în raport cu toate celelalte popoare.

Si, totodată, atitudinea de acum se înscrie pe linia de slujire jertfelnică a drumului pe care se orientează Tara Românească, în mersul ei istoric, căci oricine - legionar sau nu, român sau nu - trebuie să recunoască, în chip corect, aportul de liniste pe care noi l-am adus în desfăsurarea evenimentelor petrecute în ultima vreme.

Legionarul este nezdruncinat în credinta sa că idealurile ce au însufletit lupta si atitudinile lui: dragostea de neam, dorul unei lumi mai bune si setea de dreptate, rămân permanent valabile, căci sunt identice cu cele ce au animat pe toti idealistii popoarelor lumii.

6 August 1945, Comandant legionar general - Nicolae Petrascu

Memoriile viitorului

1 August 1945

A venit pe neasteptate. O bombă politică la care nu se astepta nici unul din prietenii mei si, sunt sigur că, nici din lumea politică a tării. Nimic, de nici unde, nu făcea să se întrevadă această bombă. Este vorba de Manifestul Comandamentului Legionar, semnat de Nicolae Pătrascu, care era Comandantul General al acestuia. Acesta rămâne documentul istoric fundamental, din acel August 1945, prin care N. Pătrascu delimitează pozitia si orientarea ideologică a Miscării Legionare fată de toate celelalte formatiuni politice ale tării si fată de poporul român, luat în întregimea lui. Era ultima sansă pe care o avea Miscarea Legionară, date fiind coordonatele politice de atunci, să depună mărturia sa în fata istoriei, care era frământată, dezorientată si plină de toate incertitudinile postbelice.

Acest manifest este expresia ultimă a viziunii globale a credintelor legionare, explicate cu decentă, cu lărgime de vederi si cu o împăcare totală cu rânduiala istoriei lumii: Asa a voit Dumnezeu. Nu era o capitulare, ci o împăcare crestină cu legea cerului, în care credeau legionarii. Dar, era ceva mai mult. Ce anume? Care era rostul si semnificatia acestui manifest, în conjunctura politică de atunci? Căci toată lumea stie ce-i Miscarea Legionară, atât dusma-ii, cât si prietenii. Si, nu era un moment favorabil, în care Pătrascu să le spună comunistilor ceva despre legionari. Momentul politic era defavorabil, peste tot în Europa, miscărilor nationaliste, care erau aproape toate evaluate si tipizate după fascism si national socialism. Si, asta mai ales în România si celelalte tări din Estul european, unde pătrunseseră trupele din Armata Rosie, cu tot arsenalul propagandistic al bolsevismului moscovit.

Prima semnificatie care se desprindea din cuprinsul acestui text, pentru orice legionar era acea de sculptare pe răbojul istoriei, în conjunctura de atunci, a semnelor distinctive ale Miscării Legionare. În timp ce toate partidele începuseră să se destrame sub presiunea Moscovei si a agresivitătii comuniste din tară, si în timp ce propaganda bolsevică promitea un paradis rosu, si o bună parte din intelectuali fuseseră ademeniti de sansele de mărire si salvare care li se ofereau, legionarii, prin cuvântul lui Pătrascu, se cuminecau încă odată din învătătura codrenistă, si erau scosi din procesul de destrămare morală si ideologică a multor personalităti românesti.

Miscarea Legionară, o creatie pur românească, spunea Pătrascu „născută pe pământul românesc” de educatie morală, pentru formarea unui om nou, curat si plin de idealism, „care a animat permanent elitele sufletului legionar”, a fost mereu prigonită de adversarii din interior si de ”puterile străine" care au văzut în legionari pe apărătorii independentei statului român, pe plan politic, economic si spiritual.

Suferintele morale si fizice din temnitele si lagărele din tară si străinătate, si totodată sistematica actiune publică, de denigrare si de compromitere a demnitătii luptei legionare, au chinuit sufletele noastre ale tuturor, au miscat si cele mai împietrite inimi românesti si au impus stilul luptei legionare aprecierii oricărui om corect. Aceste suferinte s-au abătut asupra unor luptători care în tot zbuciumul vietii lor n-au fost preocupati decât de grija si de binele semenilor si al neamului lor.

Nu latura politică a fost esentialul, ci problema morală. ÃŽn conditiile de azi de existentă românească, „atentia noastră trebuie îndreptată îndeosebi asupra problemei (nu de refacere economică, ci) … de redresare sufletească a poporului român”.

Si încheierea superbă care investeste cu caracter de permanentă, universalitate si demnitate credintele legionare.

[Sunt] paragrafe, care marchează ceea ce este esential si cuprinde specificul învătăturii legionare. Acestea, toate, prezentate în fata spectacolului de destrămare morală si ideolo-gică în care se găsea comunitatea natională.

Acesta a fost si intentia lui Pătrascu. Cu sentimentul unei răspunderi totale în fata istoriei a tinut să facă în scrisurile de răboj permanent ale cugetului legionar. Nici un cuvânt nu este de prisos, nu există nici o retorică sau subtilitate demagogică, ci actul de puritate al mărturisirii. Poate pentru ultima dezlegare, căci se anuntau furtunile celei mai cumplite prigoa-ne a întregii vieti românesti cu intentii de genocid si de lichidare a ideii românesti, străbune, crestine si de aristocratie voievodală.

Cred, asa cum au crezut toti legionarii, că Pătrascu a avut o intuitie profundă a vremurilor care vor veni si a voit să lase testamentul legitim, în pozitia lui de conducător al destinelor legionare din tară, atunci, în epoca aceea. În ciuda oricăror alterări viitoare, a oricăror denigrări si încercări de dezumanizare, pe care le vor aduce roata istoriei, va rămâne puritatea idealurilor, credintelor, ideilor, cugetului, omeniei, demnitătii, curajului si mărturisirii fără de repros a testamentului pe care l-a scris Pătrascu.

Când am primit Manifestul acesta, nu cu-nosteam nici un fel de alt amănunt decât textul în sine si verificarea că venea dela Pătrascu, căci mi-a fost dat de prietenul meu care venea să mă viziteze din când în când, în izolarea mea rurală. Întrevedeam însă că acest text era legat si de tesătura evenimentelor care aveau loc atunci în România. Dar aceasta aveam s-o aflu mai târziu, când m-am hotărât să plec la Bucuresti, în luna Septembrie, 1945. Voiam să treacă parăzile care se pregăteau cu aniversarea de un an a Actului de la 23 August 1944. Bănuiam că vor fi intensificate cercetările Sigurantei, pe care acum o conduceau comunistii, si vor trebui luate toate măsurile de precautie.

Luna Septembrie - Arestarea lui Petrascu

Când am ajuns la Bucuresti, am aflat că cu vreo două zile înainte fusese arestat Petrascu. A fost o lovitură grea dată Miscării si situatia era foarte încărcată de o înaltă tensiune nervoasă. Care, însă, nu a durat multă vreme. În momentul arestării sale, Pătrascu locuia la o mătusă a lui Vică Negulescu, care a fost si el arestat. Dar a doua zi a fost eliberat, căci comunistii se temeau de o reactiune a legionarilor, si i-au cerut lui Vică să potolească starea de spirit din tară, promitând că lui Pătrascu nu i se va întâmpla nimic. Comitetul Central al Partidului Comunist fusese informat imediat de reactiunea dură a legionarilor din întreaga tară si nu se puteau astepta la surprize plăcute, după arestarea comandantilor. Mai cu seamă, că miscarea fusese tinută în frâu de către Pătrascu, pentru a opri orice încercare de tulburări interne, în perioada războiului si nu li se puteau aduce învinuiri că ar fi stânjenit desfăsurarea normală a conflictului armat.

De fapt, la câteva ore după arestarea lui Pătrascu, comandamentul de prigoană Nr. 2, din Bucuresti, a si lansat un manifest către toate unitătile din tară, care era bine închegate si aveau un sistem perfect de comunicatii. S'a verificat acest lucru chiar în legătură cu acest manifest, care a ajuns în toate colturile tării în mai putin de 24 de ore. Partidul comunist si securitatea lui Nicolschi au fost serios impresionati de faptul că manifestul a ajuns în Nordul Moldovei în acelasi timp cu cei ce l-au primit în Banat, Ardealul de Nord si Dobrogea.

De altfel, eliberarea lui Vică Negulescu a ajutat enorm la potolirea grupurilor legionare si el a speculat la maximum această situatie în favoarea lui Pătrascu si a Miscării. Ponderea politică si diplomatică a lui Pătrascu, au legitimat pozitia de intermediar între Vică, ca reprezentant al grupurilor libere si Pătrascu.

Era absolut cert că, la ora aceea, partidul comunist si securitatea se temeau îngrozitor de legionari. Comandamentul legionar dispunea de toate informatiile necesare în această directie. În Securitate se găseau încă elemente din vechea Sigurantă a statului, care erau constiente că prezenta lor era numai temporară, până la punctul că vor fi înlocuiti cu elemente noi. Multi din oamenii Sigurantei vechi, ofereau informatii importante serviciilor de informatii ale Miscării Legionare, sau chiar prietenilor individuali.

Partidul Comunist si Securitatea, pe de altă parte, aveau nevoie de prezenta lui Vică Niculescu. Si poate chiar credeau că vor putea, într-un fel sau altul, la nevoie, să-l întrebuinteze pentru nevoile lor. Dar, Vică era un om de mare credintă legionară si un om de caracter integru si loial. Pentru o asigurare deplină a organelor de partid si a autoritătilor, i s-au făcut propuneri lui Vică si să se găsească o formulă de încredere deplină, si să se alcătuiască o echipă de legionari care să devină osta-tici pentru o perioadă de timp, ca să nu producă represalii fată de arestarea lui Pătrascu. Si au fost indicati vreo 5 insi; îmi amintesc de Radu Mironovici, Nistor Chioreanu, Aurel Călin si încă doi, al căror nume îmi scapă (Puiu Florescu si Serban Secu ?). Vică a reusit să convingă că o asemenea actiune l-ar discredita pe el însusi si nu ar mai avea încrederea necesară si autoritatea morală de a lucra în pozitia în care se găsea si ceea ce ar putea face el, n'ar mai avea nici o eficacitate.

Ar fi bine să mentionez că în Manifestul dat după arestarea lui Pătrascu se arăta că în pozitia lui de Comandant Legionar General a fost un om pasnic, care nu a lăsat unitătile din tară să se aventureze la actiuni de distru-gerea podurilor si obiectivelor militare si s'a tinut departe de orice actiune militară de partizanat. În această situatie, Pătrascu nu putea fi incriminat cu nici o acuzatie de actiuni anti-statale. Rămânea doar acuzatia politică, că era seful Miscării din Tară, care însă avea un alt caracter si o altă semnificatie.

Comandamentul legionar (Nistor) atrăgea atentia că partidul comunist se face vinovat de orice nefericire ce i se va întâmpla lui Pătrascu si îsi asumă o mare răspundere. Represaliile legionare vor fi pe măsura faptelor ordonate de partidul comunist.

Lui Pătrascu nu i s'a întâmplat nimic. A fost închis si retinut într'o casă conspirativă a partidului. La câteva ore după arestarea sa, a fost vizitat de un grup de comunisti în frunte cu Teohari Georgescu, care era plin de arogantă initială, când s'a adresat noului arestat: „Va să zică d-ta esti marele dusman al poporului”. Pătrascu s'a ridicat de pe scaun si i-a răspuns prompt cu vocea lui fermă, dar linistită: „Eu nu stiu cine esti d-ta si cum poti să mă acuzi pe mine că sunt dusman al poporului”. Teohari a luat imediat o nouă atitudine, binevoitoare, si l-a anuntat că vor mai sta de vorbă, asigurându-l că nu i se va întâmpla nimic, cât timp se va găsi acolo. Atunci s'a si decis ca Vică Negulescu să fie pus în libertate.

Încă un fapt însemnat. Pătrascu mi-a spus mai târziu că o dată cu arestarea lui si sosirea la casa conspirativă unde avea să stea în stare de arest, seful grupului care l-a arestat pe Pătrascu se chema Gută Petrovici si era din vechea Sigurantă. El ar fi făcut atunci o intrigă, care l-a revoltat pe Vică si a intervenit imediat. Ca urmare a interventiei lui, Petrovici a fost arestat pe loc si eliminat definitiv din cadrele Securitătii comuniste. Mai târziu, am stat în aceeasi celulă, câteva zile, la camera condamnatilor si era utilizat ca informator de către administratia închisorii Jilava (creată de Securitate).

De la Vică, care mergea destul de des să vadă pe Pătrascu, s'a aflat între timp că era anchetat de membri comitetului central. În timpul acela, 19-20 septembrie 1945, nu stiam decât generalităti. Vică însă se îngrijea să nu facă ceva care ar fi încurcat lucrurile. Situatia s'a domolit încetul cu încetul si toti se rugau fără întrerupere lui Dumnezeu să-l scape cu bine pe Comandantul lor.

O veste deosebită a adus Vică, din izolarea lui Pătrascu. Comunistii erau interesati ca Miscarea să intre în lupta generală politică a tării si să-l atace pe Maniu si Partidul National Tărănesc. Pătrascu a refuzat, afirmând că nu doreste să se mai angajeze în politică si, în plus, ca ardelean, stie rolul jucat de Maniu în apărarea intereselor nationale si ardelenesti. Iesind din politica actuală a tării, unde nu mai este loc pentru el, ar fi oribil să atace personalitatea lui Maniu si a partidului său. Virgil Mateias, alt legionar, care a primit această veste de la Vică, nu a spus că i-a transmis, prin legăturile sale, acestea lui Maniu. Maniu i-a răspuns că dacă ar fi vreo sansă să fie eliberat, nu l-ar deranja declaratiile cerute împotriva lui de comunisti. Si, i-a dorit sănătate si eliberare grabnică.

Prin Noiembrie, spre sfârsit, vestile aduse de Vică erau din ce în ce mai optimiste. Când stau si mă gândesc, astăzi, după atâtia ani, îmi vine să cred că pe vremea aceea si Vică Negulescu era supus unui fel de anchete. Care, poate, erau mai degajate, căci îmi vine greu să cred că el avea acces la Pătrascu, în sensul unor discutii directe. Din discutiile lui separate cu cei de la partid, a putut întelege atmosfera generală care domnea acolo si, în felul acesta, îsi dădea seama despre ce este vorba, pe cale intuitivă.

În orice caz, la începutul lui Decembrie Mateias, care avea legătură cu Vică (eu nu-l întâlnisem până atunci), îmi comunică că în curând Pătrascu va fi eliberat si doreste să-l acompaniez eu să meargă la Sibiu, căci cunosc familia si pot s'o pregătesc sufleteste, în prealabil, pentru revederea lor. Fireste, m'am gândit pentru un moment la o cursă a Securitătii, dar Mateias m'a asigurat că Vică are încredere totală în acest aranjament.

M'am dus la întâlnire, si a venit într'adevăr Pătrascu, care m'a rugat să-l însotesc până la Sibiu. Mi-a spus pe drum că i s'a oferit o masină, dar a refuzat-o. Se temea de securitate. Apoi, mi-a relatat câteva detalii initiale, de felul cum a fost arestat si ce s'a întâmplat în timpul detinerii lui din casa conspirativă a partidului comunist.

Cum se ajunsese la arestarea lui Pătrascu?

După terminarea războiului, în Mai 1945, Pătrascu împreună cu sfătuitorii lui din Bucuresti a dezbătut pe larg situatia politică din tară, si conditiilor în care putea supravietui Miscarea Legionară.

În perioadă acestor dezbateri, Vică Negulescu a interceptat o semnalizare prin care era căutat de urgentă Pătrascu, de către Dr. Vasile Noveanu. Acesta cerea cu insistentă pe linia unor cunostinte să intre în contact cu Pătrascu. Atât Vică, cât si Pătrascu au refuzat, la început, o întâlnire cu Noveanu. Acesta era o persoană cu care n'ar fi voit în nici un caz să ia legătură. Era încredintat că este vorba despre o cursă care i se întinde de undeva. Si, Pătrascu îl suspecta de multe lucruri din perioada tratativelor pe care acesta le ducea, în numele Miscării Le-ionare, cu Ministrul de Interne, Ghelmegeanu si recte Palatul regal, în 1939-1940, pentru o destindere politică, după omorârea mai multor sute de legionari.

Dr. Noveanu nu a renuntat, nu a cedat si a continuat să ceară o întâlnire cu Pătrascu, întrucât era vorba de o chestiune vitală pentru Miscare. Vică l-a convins pe Pătrascu să accepte si si-au luat măsuri extraordinare de precautiune, încât nu putea să apară nici un fel de risc.

ÃŽntâlnirea a avut loc si Noveanu spunea că este purtătorul de cuvânt al lui Petru Groza, aducând lui Pătrascu un mesagiu urgent. Aceasta se întâmpla prin Iunie, pe la mijlocul lunii, 1945. Petru Groza îl chemase pe Noveanu să discute cu el despre Miscarea Legionară, si îi spusese că pentru 23 August ‘45, când se va aniversa un an de la lovitura regală din 1944, partidul comunist va organiza mari festivităti pe întreaga tară. Cu această ocazie Comitetul Central al partidului va vota o Motiune prin care se va decide deportarea în Rusia a tuturor fascistilor si nazistilor din România, un număr care se cifra la circa 10.000 de oameni. Petru Groza, din partea lui, îi cerea lui Noveanu să ia legătură imediată cu Pătrascu, să-i comunice acest lucru si să facă, ceea ce l-o „tăia capul”, să prevină o astfel de situatie.

Pătrascu, după ce a auzit acestea si s'a convins că Noveanu este sincer în ceea ce face, i-a multumit si i-a transmis si lui Groza multumirile sale, dar a refuzat să-l mai vadă pe Noveanu, care dorea să continue să fie si mai departe mesagerul dintre părti. Vică, a fost mai diplomat si a stabilit o modalitate cu Noveanu pentru o eventuală întâlnire, dacă va fi nevoie.

După aceea, au început conciliabulele dintre cei apropiati lui Pătrascu si s'au formulat tot felul de pozitii, de orientări, de atitudini si de planuri. (Pătrascu dispunea de mijloace bune ca să poată trece frontiera si să plece din tară. Dar, a respins categoric această optiune.)

În fata circumstantelor istorice de atunci, Pătrascu a început să extindă cercul celor cu care a început consultările sale asupra unui proiect politic. În afara celor care erau permanent în jurul său, a chemat si a stat de vorbă cu prof. George Manu, Bolintineanu, Titi Cristescu, Ionescu Remontu, pe care mi-i amintesc. Si până la urmă, Pătrascu a redactat Manifestul, pe care urma să-l lanseze înainte de 23 August 1945. Toti cei consultati, inclusiv cei care aveau anumite reticente despre Pătrascu, au acceptat pozitia si hotărârea lui, o singură obiectie s'a făcut în legătură cu un cuvânt din text, si Pătrascu a acceptat să fie înlocuit acel cuvânt. Nu mi l-a spus, si nici eu nu l-am întrebat niciodată. Asa că, nu-l cunosc. Dar nu are nici un fel de importantă. Important că absolut toti cei consultati au fost de acord asupra textului si asupra intentiei de a fi lansat.

În dezbaterile dintre fruntasii legionari, a prelevat până la urmă teza lui Pătrascu: că o încercare de a deturna atentia comunistilor de la ideea de deportare, nu putea strica. Dacă, în acest sens, un manifest ar fi lansat si comunistii ar dori să beneficieze de pe urma unei retrageri legionare din politica tării, oprind o actiune de prigonire, orice răgaz de respiratie pentru legionari ar fi bine venit. Nu-si făcea Pătrascu nici un fel de iluzie, dar avea datoria si dreptul de a încerca o domolire a fanatismului anti-legionar al comunistilor care, totusi, stiau că Miscarea este cea mai închegată si mai puternică fortă politică din tară. Si se temeau de ea.

Fiindcă Vică păstrase o subtire legătură cu Noveanu, i-a spus si lui Pătrascu si acesta s'a mai întâlnit cu No-veanu de câteva ori. Vroia să vadă si reactiunea lui Groza.

La una din aceste întâlniri cu Noveanu, Pătru l-a întrebat dacă a interceptat vreun fel de urmărire. Noveanu a răspuns că n-a sesizat nimic. Însă, tocmai în seara aceea, după ce Vică si Pătrascu au revenit acasă, la mătusa lui Vică, au fost arestati.

Din tot ce a înteles Pătrascu din mesajul lui Petru Groza, cel mai mult îl interesa să calculeze beneficiile si avantajele Miscării pe care le putea obtine dintr'o iesire publică de genul acesta al Manifestului. Nimeni, în fond, nu poate pricepe care erau obiectivele sau interesele lui Groza de a-l avertiza pe Pătrascu despre Motiunea de deportare a legionarilor în Siberia, pe care o pregătea Lucretiu Pătrăscanu.

Groza avea o simpatie pentru legionari, pe care nu si-o ascundea. Apoi, în vremea puterii lui politice, până târziu de tot, doi dintre prietenii lui intimi si sfătuitori din cabinetul de taină erau legionari, de care nu s'a despărtit niciodată. Era imposibil ca partidul comunist să nu stie cu precizie această situatie. Nu este exclus ca acesti doi “consilieri” ai lui Groza să fi initiat ei trimiterea mesajului lui Groza către Pătrascu, după ce-au aflat ei de la Groza informatia respectivă.

Fireste, avertismentul lui Groza era să pună în gardă pe Pătrascu. Si dorinta lui Liviu Stan si Spiridon Cândea, cei doi “consilieri” legionari, era ca Pătrascu să facă ceva. Nici Dr. Vasile Noveanu nu putea rămâne străin de o astfel de înclinatie, căci în 1939- 40 s'a dovedit un foarte abil diplomat în negocierile pe care le-a purtat cu Ministerul de interne al lui Ghelmegeanu si cu Palatul regal, în vederea unei destinderi politice cu Miscarea Legionară.

În fata situatiei în care se găsea, destul de complicată în circumstantele de atunci, optiunile lui Pătrascu în orizontul politic erau destul de reduse. O apropiere de partidele democrate nu oferea nici un fel de apărare si imunitate. Nici ele nu se puteau apăra. Tratativele cu partidul comunist erau o aberatie, pentru că se disloca întreagă structura legionarismului - care dăduse primul semnal de alarmă împotriva comunismului, imediat după primul război mondial - si o pactizare cu comunismul ar fi însemnat desfiintarea Miscării Legionare, cu întreaga ei conceptie crestină de viată.

În cel mai curat spirit legionar, Pătrascu a adunat sfătuitori cu care să stabilească un plan de actiune. Deci, ce putea face Pătrascu în conditiile istorice ale momentului? Ceea ce era în natura însăsi a faptului de a fi legionar. Si, se pare că intuitia lui a fost foarte clară în această privintă. În fata spectacolului de destrămare ideologică si politică pe care-l dădea Europa întreagă, cu Occidentul întreg si cu România din cap până'n picioare, Pătrascu a ales calea cugetului legionar. Echilibru, răspundere morală si demnitate natională.

De la venirea lui din Germania a reorganizat toate unitătile Miscării Legionare; garnizoanele judetene si Regionalele de pe întreaga tară, Corpul Studentesc legionar, Corpul cetătuilor de femei, Corpul Muncitoresc, Corpul Răzletilor si Corpul Frătiilor de cruce si a creat, astfel, o fortă extraordinară morală si politică. Nu a făcut nimic împotriva statului, ci a asteptat doar o eventuală desfăsurare favorabilă a conflictului militar, cu speranta că tara ar fi salvată.

Desigur, sfârsitul războiului cu o victorie totală a bolsevismului moscovit a fost o mare dezamăgire, dar legionarii erau gata să înfrunte orice prigoană, căci acesta era destinul lor istoric. Si nu puteau abandona pozitia natională si morală pe care o adoptaseră, căci aveau jurăminte sfinte si multe jertfe peste care nu puteau trece cu o atitudine de compromis si oscilare.

La ora aceea, Pătrascu întruchipa forma supremă a existentei legionare si era constient de misiunea lui. În fata istoriei a privit drept, pătrunzător, cu gravitate si netemător. În acest fel cred eu că a conceput Manifestul, din necesitatea imperativă de a defini conceptia Miscării Legionare, ca să rămână o mărturie peste veacuri. Că în momentele istoriei din 1945 de desfigurare politică, de decadentă morală, de înjosire si absentă a oricărei demnităti, de miopie politică, de cameleonism politic, de îngenuncheri neîngăduite si de confuzie a liniilor de directie ale istoriei, a existat o Miscare Legionară care a stiut ce vrea si a întruchipat ideea românească în toată puritatea ei. În felul acesta, si prietenii si dusmanii stiau bine cu cine au de a face, pentru orice socoteală. Aceasta era ratiunea de a fi a Manifestului. Ratiunea primordială. Pătrascu era convins, după felul cum l-am înteles eu atunci, din ceea ce spunea el, că prin acest Manifest va oferi un soc puternic partidului comunist, care nu se astepta la asa ceva, la o retragere imperioasă, asemenea aceleia pe care a hotărât-o Corneliu Codreanu în campania electorală din Ianuarie 1938 sub guvernul Goga-Cuza, pentru a evita luptele fratricide, însângerate. Pătrascu trebuia să-si apere trupele legionare si să încerce o câstigare de timp, dacă va fi posibilă.

La ora aceea, nu era posibilă o bătălie politică în tară, în care să se angajeze Miscarea Legionară. Nici comunistii nu aveau curajul să participe la o astfel de confruntare de forte cu legionarii. Erau peste cap de învălmăsiti căci întreagă, tara era în permanentă stare de ostilitate, de frământări interne si pline de contradictii.