(c) Fundatia "George Manu", 2001- 2017

H. Cladovan

separator

Capitulatiile

Istoria neamului nostru a fost - si mai este - un lung sir de lupte pentru apărarea si păstrarea pământului pe care s-a născut si pe care i-a fost sortit să-si desfăsoare existenta. În decursul veacurilor toti străinii au râvnit la tara aceasta, începând cu vecinii, si astfel viata ne-a fost un lung sir de suferinte, dar si de acte eroice.

Să ne amintim spusele lui Nicolae Bălcescu: „Părintii nostri, credinciosi sublimi, îngenuncheau pe câmpul bătăliilor, cerând de la Dumnezeul armatelor laurii biruintelor sau cununa martirilor, si astfel îmbărbătati, ei năvăleau, unul împotriva a zece, prin mijlocul vrăjmasilor; si Dumnezeu le da biruintă, căci El e sprijinitorul pricinilor drepte, căci El a lăsat libertatea pentru popoare, si cei ce se luptă pentru libertate se luptă pentru Dumnezeu”. Aceste lupte cu arma în mână au arătat o parte a însusirilor neamului nostru: dârzenia, curajul, vitejia, dar si dragostea pentru tot ce apartine fiintei sale nationale.

Marile noastre personalităti au avut o deosebită consideratie fată de trecutul istoric al neamului nostru. În acest sens, Eminescu va spune că adevărata iubire de neam este iubirea trecutului. „Cum mergi si te împărtăsesti cu sângele Mântuitorului, astfel împărtăseste-ti sufletul tău cu reamintirea trecutului”.

Această iubire de neam nu înseamnă numai faptele de arme vitejesti si jertfirile în înclestările cu vrăjmasii din trecut, aceasta mai înseamnă apriga luptă si pe tărâmul ideilor, al legăturilor cu alte state, precum si pe cea a diplomatiei. Se stie că diplomatia este desfăsurarea, aplicarea inteligentei si întelepciunii unui popor. Acesta, întru asigurarea continuitătii si viitorului său. Si acesta ca si lupta armată cere gândire clară, dibăcie (tact) si curaj. Or, voievozii din trecutul nostru istoric, au dat dovadă de aceste calităti. „Era grea într-adevăr sarcina unui Domn în zilele vechi, care împreună cu el adeseori toată răspunderea si toată suveranitatea natională, si ei erau prea buni crestini si prea buni patrioti pentru ca mărimea misiunii lor pe pământ să nu le atingă sufletul într-un chip dureros” (Mihai Eminescu).

Gândindu-ne la actele unor conducători contemporani, aducem în fată Capitulatiile pe care Domnitorii nostri le-au încheiat cu Puterea Otomană. Aceste Capitulatii au fost traduse în limba franceză de M. A. Ubicini si publicate la Paris în 1858. Ele au apărut în Magazin istoric nr. 3 (96) Martie 1975 sub semnătura lui N. Copoiu.

Nu vom comenta textele, ele vorbesc singure, dar în fata întelepciunii si patriotismului voievozilor nostri - „minti reci si inimi calde” - care le-au încheiat ne plecăm cu admiratie si veneratie. „Referirea la trecut ca purtător al unor valori superioare si protestul împotriva prezentului în care aceste valori s-au degradat înseamnă afirmare a unei valori pozitive” (Ovidiu Cotrus).


I. Capitulatia de la 1393, încheiată la Nicopole între Mircea cel Bătrân si Baiazid Ilderim

Art. 1. Prin marea noastră clementă consimtim ca principatul nou supus de fortele noastre invincibile să se guverneze după propriile sale legi, iar domnitorul Valahiei să aibă dreptul de a face război si pace si acela de viată si moarte asupra supusilor săi.

Art. 2. Toti crestinii care, îmbrătisând religia lui Mahomed, vor trece din regiunile puterii noastre la Valahia si vor deveni acolo din nou crestini, nu vor putea fi reclamati în nici un fel si atacati.

Art. 3. Toti cei din Valahia care ar merge într-o parte oarecare a posesiunilor noastre vor fi scutiti de haraci si de orice altă contributie.

Art. 4. Domnitorii crestini vor fi alesi de către mitropolit si boieri.

Art. 5. Dar din cauza acestei înalte clemente si deoarece noi am înscris pe domnitor în lista celorlalti supusi ai nostri, el va fi obligat de asemenea să plătească anual, tezaurului nostru imperial, 3000 piastri rosii ai tării sau 500 piastri de argint în moneda noastră.


II. Capitulatia de la 1460 semnată la Adrianopol între Vlad Voievod Tepes si Mahomed II Cuceritorul

Art. 1. Sultanul consimte si se angajează, pentru el însusi si pentru urmasii săi, să protejeze Valahia si s-o apere contra oricărui inamic, fără a pretinde altceva decât suprematia asupra suveranitătii acestui principat, ai cărui voievozi vor fi obligati să plătească Sublimei Porti un tribut de 10.000 piastri.

Art. 2. Sublima Poartă nu va avea nici un amestec în administratia locală a zisului principat si nu va fi permis nici unui turc să meargă în Valahia fără un motiv evident.

Art. 3. În fiecare an, un trimis al Sublimei Porti va pleca în Valahia pentru a primi tributul si la întoarcerea sa va fi însotit de către un reprezentant al voievodului până la Giurgiu, pe Dunăre, unde va fi numărată încă o dată suma predată si se va da a doua chitantă; iar după ce va fi transportată pe celălalt mal al Dunării, Valahia nu va mai fi responsabilă, orice accident s-ar putea produce.

Art. 4. Voievozii vor continua să fie alesi de Arhiepiscop, episcopi si boieri, iar alegerea va fi recunoscută de Poartă.

Art. 5. Natia valahă va continua să se bucure de libera exercitare a propriilor sale legi, iar voievozii vor avea dreptul de viată si moarte asupra supusilor lor, ca si acela de a face pace sau război, fără a fi supusi la nici o responsabilitate fată de Sublima Poartă.

Art. 6. Toti crestinii care, îmbrătisând o dată credinta musulmană, s-ar duce în Valahia si ar reveni acolo la religia crestină, nu vor putea fi reclamati de către nici o autoritate otomană.

Art. 7. Supusii valahi care ar avea ocazie să meargă prin ce parte a posesiunilor otomane nu vor putea fi fortati să plătească haraciul sau taxa ce capitatie la care sunt supusi locuitorii crestini.

Art. 8. Dacă vreun turc are un proces în Valahia cu un supus al acestei tări, cauza va fi ascultată si judecată de către Divanul valah, în conformitate cu legile locale.

Art. 9. Toti negustorii turci, plecati în acest principat pentru a vinde sau cumpăra acolo mărfuri, vor trebui să aducă la cunostinta autoritătilor locale timpul ce trebuie să stea acolo si vor trebui să plece la expirarea timpului.

Art. 10. Nici un otoman nu este autorizat să ducă cu el unul sau mai multi servitori născuti în Valahia, de orice sex ar fi ei; si nu va exista niciodată nici o moschee în nici o parte a teritoriului valah.

Art. 11. Sublima Poartă promite să nu elibereze niciodată un firman la cererea unui supus valah, pentru afacerile sale din Valahia, de orice natură ar putea fi ele, si nu-si arogă niciodată dreptul de a chema un supus valah la Constantinopol sau în orice parte a posesiunilor otomane, sub orice pretext ar putea să fie.



III. Capitulatia de la 1511 între Bogdan cel Orb si Baiazid II

Art. 1.Poarta recunoaste Moldova ca tară liberă si necucerită.

Art. 2. Religia crestină, profesată în Moldova, nu va fi niciodată oprimată nici tulburată, iar natiunea sa va avea liberă dispozitie de bisericile sale, ca si în trecut.

Art. 3. Poarta se angajează să apere Moldova contra oricărei agresiuni eventuale si s-o mentină în starea în care se găsea mai înainte, fără să i se facă nici ce mai mică nedreptate si fără a suferi nici cea mai mică stirbire a teritoriului ei.

Art. 4. Moldova va fi condusă si guvernată după propriile ei legi, fără ca Poarta să se amestece în aceasta în nici un fel.

Art. 5. Domnitorii săi vor fi alesi pe viată de natie si confirmati de Sublima Poartă.

Art. 6. Stăpânirea domnitorilor se va extinde peste întregul teritoriu moldovenesc; ei vor putea întretine în solda lor o trupă înarmată până la un efectiv de 20.000 de oameni, autohtoni sau străini.

Art. 7. Moldovenii vor putea întretine si cumpăra o casă la Constantinopol ca resedintă a agentului lor. Ei vor putea avea acolo de asemenea si o biserică.

Art. 8. Turcii nu vor putea avea, nici să cumpere, pământuri în Moldova; nu vor putea nici să construiască acolo moscheie, nici să se stabilească acolo în vreun fel.

Art. 9. Ca semn al supunerii, domnitorul, împreună cu natia, va avea grijă să trimită Portii în fiecare an, prin doi boieri din Moldova, 4.000 ducati turcesti, adică 11.000 piastri, 40 soimi si 40 iepe gestante, totul sub titlul de dar.

Art. 10. În caz de înarmare pentru război, domnitorul Moldovei va furniza armatei imperiale contingentul ce i se va cere.



IV. Capitulatia de la 1529 între Petru Rares si Soliman II Legislatorul

Art. 1. Sultanul recunoaste că Moldova a oferit de bună voie si fără rezistentă făgăduială de supunere fată de Imperiul otoman.

Art. 2. Natia moldovenească se va bucura, la fel ca în vechime, de toate libertătile, fără nici o molestare si fără ca Poarta otomană să poată pune nici o piedică în această privintă. Legile, datinile si obiceiurile, drepturile si prerogativele acestei tări vor fi în veci inviolabile.

Art. 3. Domnitorii vor exercita liber stăpânirea lor asupra tării, ca în trecut, fără ca Poarta să se poată amesteca în aceasta în nici un fel, direct sau indirect.

Art. 4. Poarta nu se va amesteca, de asemenea, în nici o cauză sau diferend între particulari, ci domnitorul, cu adunarea sa, va fi cel care va trebui să judece; în nici un caz Poarta nu va putea pune în această privintă vreo piedică oarecare, fie ea directă sau indirectă.

Art. 5. Hotarele Moldovei vor fi păstrate intacte în întreagă lor întindere.

Art. 6. Exercitarea cultului musulman este interzisă pe întregul teritoriu moldovenesc.

Art. 7. Nici un musulman nu va putea avea în Moldova, cu titlu de proprietate, nici pământ, nici casă, nici prăvălie; el nu va putea nici să stea în tară pentru afaceri negustoresti decât atâta timp cât va fi autorizat de către domn.

Art. 8. Comertul Moldovei va fi deschis tuturor natiilor comerciale. Totusi turcii vor avea preferintă asupra tuturor natiilor pentru cumpărarea produselor tării, pe care le vor negocia prin bună învoială în porturile de la Galati, Ismail si Chilia; dar ei nu vor putea pătrunde mai departe în interiorul tării, fără o autorizatie expresă din partea domnitorului.

Art. 9. Moldovei i se păstrează titlul de tară independentă; el va fi reprodus în toate actele scrise ce-i va adresa Poarta otomană domnitorului.

Art. 10. Turcii pe care îi va trimite Poarta cu hârtii pe adresa domnitorului nu vor trece Dunărea; ei se vor opri pe malul opus al fluviului, transmitând depesele lor guvernatorului de la Galati, care va face să parvină domnitorului si va transmite la fel răspunsurile acestuia curierului Sublimei Porti.

Art. 11. Domnitorii Moldovei vor fi alesi de către diferite clase ale populatiei tării. Alegerea va fi recunoscută de către Poartă fără ca ea să se poată amesteca în aceasta, să numească un domn, să ridice cea mai neînsemnată greutate sau cea mai mică piedică în această privintă.

Art. 12. Tara va fi apărată de către Poarta otomană în orice împrejurare în care natia moldovenească ar cere sprijinul sau ajutorul ei.

Art. 13. În schimbul tuturor acestor avantaje, natia moldovenească nu va da Portii otomane decât un dar anual de 4.000 ducati.



De-asa vremi se-vredniciră cronicarii si rapsozii:

Veacul nostru îl umplură saltimbancii si irozii?


"Permanente" Nr. 8/2003