A doua zi, la 21 ianuarie, generalul Antonescu dispune înlocuirea tuturor prefectilor si chestorilor legionari, concomitent cu eliberarea din functie a prefectului Capitalei, Radu Mironovici, care asigura ordinea publica, si a lui Alexandru Ghica, seful Directiei generale a Politiei. Antonescu da un ordin general ca armata sa ocupe toate institutiile publice punând în fruntea lor ofiteri, dintre coloneii cei mai în vârsta. În acest fel, normativul legal al numirilor în înaltele functii ale statului a fost ignorat. Noii numiti nu au fost desemnati prin vreun decret semnat de conducatorul statului, decret care sa fi fost publicat în prealabil în Monitorul Oficial. Ofiterii care se prezentau la prefecturi si chesturi nu dispuneau decât de ordine verbale, emanate de la garnizoanele militare locale. Singura lor justificare era forta de care dispuneau, întrucât veneau însotiti de un pluton, o companie sau chiar de un regiment, dupa necesitatile locului si momentului. În plus, pretentia lor de a li se ceda locul se baza exclusiv pe amenintarea ca vor trage în caz de nesupunere.

Ziarul România liberă din 3 septembrie 2003 oferă câteva relatii sub semnătura lui Vladimir Alexe, asupra unor legături secrete între oamenii de prim plan ai regimului Antonescu si Partidul comunist din România. (...) Mărturisim că desi bănuiam contacte, la vremea aceea, între antonescianism si comunism, si cu toate că ea este atestată astăzi în cruda ei realitate, ne vine, totusi, greu să ne împăcăm cu corectitudinea faptului direct, situat deasupra oricăror dubii. Stilul discursiv si patriotard al fostului conducător autoproclamat degrabă "maresal", ne trezea, ce-i drept, anumite suspiciuni, dar ni se părea exagerat să-i atribuim o duplicitate care ar fi condus până la încheierea unor conventii cu comunistii.

Din cele doua declaratii facute de doua personalitati diferite, fata de care avea consideratii diferite, rezulta concluzia ca el a recunoscut in mod indubitabil ca a gresit atunci cand a inlaturat Miscarea Legionara de la putere - la cererile si intrigile camarilei care se instalase in jurul sau si care i-a inselat buna credinta - dar, in singuratate a inteles mai bine faptele si, probabil ajungand la concluzia finala, aceasta l-a obsedat si a marturisit aceasta in doua randuri, pentru ca mai apoi sa ajunga la cunostinta publica.

Nu trebuie insa trecut cu vederea ca misterul Titulescu era o parte dintr-o taina mult mai cuprinzatoare. Cum se explica faptul ca de la Rege pana la ultimul ministru, toti conducatorii unui popor, adanc simtitor, in totalitatea lui, au neglijat groaznica primejdie ce-o reprezenta ravna cotropitoare a vecinului de peste Nistru, cum se poate explica ca acest Rege si acesti ministri au ales sa ramaie orbi la aceasta primejdie si surzi la atatea strigate de alarma, pana in momentul cand Muscalul a ajuns la Chisinau?

În toamna anului 1944, după publicarea unui apel adresat tineretului de a se înscrie în partidul National-Tărănesc, Iuliu Maniu a declarat: "Recunosc că d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în lupta si salvarea tării căi politice; el a ales o cale superioară si anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care, pe căi de înăltare patriotică să dăruiască totul, moral si spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia să creeze mai întâi o elită conducătoare si apoi un partid." În 1945, primind vizita d-nei Codreanu, mama Căpitanului, si fiind rugat de aceasta să-i dea un memoriu lui Petru Groza - în care se cerea eliberarea din lagăr a fiicei si a nurorii sale - Iridenta Mota si Elena Codreanu - că fuseseră sotii de legionari, decedati cu multi ani înainte, ele nefăcând nici un fel de politică, Iuliu Maniu le-a spus: "Nu pot să fac nimic. Astept si eu să fiu arestat. Doamnă, eu nu am avut copii, dar dacă as fi avut, as fi dorit să semene cu fiul d-voastră Corneliu!"

Trecand asupra fondului articolului "Iuliu Maniu" (din "Buna Vestire") tin sa precizez numai atat: Miscarea Legionara nu impartaseste punctul de vedere din acel articol nici cu privire la intentia care i se atribuie D-lui Maniu "de a capta tineretul curat", deoarece socotim ca Dl. Maniu nu ne poate ofensa crezand despre noi, ca putem fi o marfa de captat -si nici cu aprecierile care i i se aduc D-sale.

Peste alte deosebiri noi credem ca Dl. Maniu este un om corect si de tinuta morala, intr-o tara care moare in fiecare zi din lipsa de tinuta morala si de corectitudine interioara. Ca pentru aceasta tinuta in contra sa se unelteste, dupa cum se unelteste ceas cu ceas si in contra tineretului.

Cerem: sa ni se dea macar dreptul de a ne respecta acei cari nefiind din aceleasi tabere de pareri, simtim in carnea noastra sulitele acelorlasi uneltitori.

Pentru noi, un personaj grevat de uciderea în conditii incalificabile a sute si sute de tineri opozanti, care a desfiintat o Constitutie viabilă si a dizolvat democratia parlamentară, care a fost implicat în afaceri financiare oneroase în dauna tării si a prestigiului pozitiei sale de rege, în cedarea de teritorii fără rezistentă militară, în sfârsit, un rege dezonorat pe câmpul de luptă, considerat dezertor si trădător si care pe parcursul a zeci si zeci de ani nu a manifestat nici un gând pentru fosta sa tară, acest rege total descalificat mai poate fi asezat alături de un Carol I sau Ferdinand în incinta unei biserici ce se vrea a deveni panteonul României?

Daca nici una din insusirile ideologiei legionare nu este recunoscuta de adversarii Miscarii, sunt speculate in schimb accidentele care au survenit in viata acesteia, accidente provocate direct sau indirect de cei ce ne acuza. Sintagma "cu crucea intr-o mana si revolverul in cealalta" este adesea intalnita la denigratorii nostri. Auzim azi poate mai mult ca oricand, despre "crimele" comise de legionari, ni se aminteste de Nicolae Iorga, Armand Calinescu, asasinatele de la Jilava, mortii din timpul "rebeliunii", fara sa se faca cel mai mic efort in a patrunde contextul in care au avut loc unele din aceste asasinate, sau (in cazul loviturii de stat a lui Antonescu, "rebeliunea"), daca ele apartin legionarilor (numarul legionarilor ucisi la "rebeliune" il intrece pe cel al evreilor), adversarilor lor sau "scursorilor mahalalei".

Trei echipe legionare de sacrificiu, actionand voluntar, au pus capat la momentul oportun, unei racile vechi si sugrumatoare a obiditului neam romanesc.

Realitatea celor trei momente cruciale in care s-a desfasurat, cu o cutezanta fara de seaman, actiunea de pedepsire a Nicadorilor, Decemvirilor si Razbunatorilor este o evidenta a raului din tara, cand impotriva Neamului si a Miscarii Legionare s-au coalizat forte greu de neutralizat, de combatut sau de pus la respect, prin mijloacele corecte si demne, pe care Conducatorul Miscarii Legionare le practica.

De când e lumea si pamântul nu a existat vreo interdictie asupra lacrimii. Si atunci te întrebi în gând sau cu glas mare: cum au putut legionarii sa interzica plânsul la moartea marelui istoric N. Iorga? Cum au putut legionarii sa înspaimânte o societate întreaga, Forurile ei superioare care o reprezentau? Dar Biserica? Slujitoarea lui Dumnezeu s-a temut mai mult de legionari, decât de Dumnezeu? De ce a tacut si nu si-a manifestat sentimentele fata de gestul asasinilor sau macar piosenia fata de fiul ei cazut victima a dezlantuirii razbunarii acestora?! Sa raspunda fiecare la aceste întrebari dupa logica lucrurilor sau dupa judecata proprie.

Guvernul vazand ca nici prin provocare Legiunea n-a putut fi scoasa din cadrul legilor si presiunea celor fata de care s-a angajat fiind mare, a trecut la fapte. In ultima zi a depunerii listelor, dupa incheierea termenului legal, A DIZOLVAT GARDA DE FIER ANULAND TOATE LISTELE DEPUSE.

Fragmente din replici adresate lui Gabriel Liiceanu, M.S. Mihai I. si Corneliu Coposu in anul 1994.

Pentru a pune la locul lor toate aceste afirmatii necinstite, (sau nu indeajuns de studiate si interpretate just) care urmaresc sa ascunda alte violente, mult mai cutremuratoare, savarsite de diferite guverne ale tarii noastre impotriva Miscarii Legionare s-a alcatuit aceasta relatare cronologica a unor evenimente putin cunoscute de generatiile tinere. E asternuta pe doua coloane paralele (violentele guvernului-violentele legionare) pentru ca cititorul cinstit sa isi poata da seama mai usor de cantitatea si calitatea violentelor savarsite de o parte si de alta.  

"Dar Dumnezeu vede si va rasplati!" Cu aceste cuvinte isi incheie Capitanul "Insemnarile de la Jilava", iar intr-o notita din ziua de 13 martie 1938, asadar cu o luna inainte de arestarea lui, impartasea unui legionar ceea ce va veni. "Dupa fiecare rastignire, urmeaza o Inviere; dupa fiecare Inviere, o cadere a judecatorilor nedrepti".

Dupa doi ani de la uciderea Capitanului in Padurea Tancabesti, la 30 noiembrie 1938, profetia lui s-a adeverit: scoaterii la lumina a osemintelor Capitanului din groapa de la Jilava, ceea ce echivaleaza cu o Inviere, i-a urmat si caderea judecatorilor lui nedrepti. Prin judecatorii nedrepti nu trebuie sa intelegem numai pe acei din Tribunalul Militar, ci toate uneltele de care s-a folosit Carol pentru a nimici Legiunea.

Din continutul acestei scrisori se desprind cateva principii de doctrina legionara referitor la sensul in care se realizeaza, in cazuri extrem de rare, un atentat din partea membrilor miscarii, plecand de la motivarea lui si pana la consumarea lui. Pedepsirea lui Armand Calinescu e un exemplu neintrecut si poate unic in lume al unei raspunderi acceptate pana la ultimele ei consecinte. Legionarul nu considera atentatul o arma de lupta. Terorismul nu intra in doctrina noastra. Nu suntem partizanii violentelor pentru a cuceri puterea. Miscarea e complet straina de metodele sangvinare ale bolsevismului si organizatiile inrudite cu el.
(...)
Dar mai teribila decat moartea, era drumul pana la ea. Chinurile ce-i asteptau pana ce li s-ar fi dat lovitura de gratie. Au fost supusi la niste torturi groaznice. In fata acestei perspective inspaimantatoare, daca nu voiau sa fuga, s-ar fi putut gandi la sinucidere. Raspundeau, se predau, dar isi alegeau singuri moartea, fara a mai trece prin strunga fioroaselor chinuri ale echipelor specializate. Au refuzat si aceasta alternativa. Un legionar nu se sinucide. El moare crestin. Ei se predau vii Domnului, asteptand cu seninatate sa se infrunte si cu furia bestiilor dezlantuite. Nu stim daca au murit de glont sau zdrobiti in batai.

A-ti ajuta aproapele este mult mai mult decat un "comandament" crestin. Pentru ca cel ce-si ajuta aproapele, in afara faptului ca Ii este placut lui Dumnezeu, este placut si oamenilor indiferent carui cult, carei ideologii ii apartine cel ajutat. "Ajutorul aproapelui" exclude "intoleranta", inlatura "xenofobia" cu toate variantele ei etnice ("antisemitismul" de care se face atata caz) sau religioase. Cel ce practica "ajutorarea aproapelui", oricat ar dori dusmanul acestuia sa-l denigreze uzitand de prea cunoscutele calomnii mai sus enumerate ("intolerant", "antisemit", "rasist", "xenofob", etc), este dezarmat in fata purtarii crestine a "denigratului", acuzatorul cazand in derizoriu.

Asupra comportamentului negativ al legionarilor fata de evrei, s-a fabulat si se continua aceeasi marsava atitudine atat din partea unor cercuri sioniste, precum si a unor rau-voitori sau neinformati dintre romani, cu toata documentarea concludenta pusa la indemana colportorilor de minciuni, constand din declaratii, fapte istorice, realitatile de necontestat, conferinte si articole din revistele legionare, etc.

-texte selectate si adnotate-

Cu toate ca la data pogromului de la Iasi din iunie 1941 Miscarea Legionara se afla în plina prigoana antonesciana, membrii acesteia aflându-se fie în afara tarii, fie în temnite, s-a încercat de catre aproape toata lumea aruncarea responsabilitatii acestor fapte oribile si asupra ei. Atât evreii, cât si Antonescu, dar chiar si comunistii au avut tot interesul sa mai arunce înca odata cu noroi în Miscare, pentru a o compromite în fata istoriei. Se pot distinge aici doua tipuri de responsabilitati: una efectiva, de implicare directa a Miscarii în acest pogrom, dar si una morala, Legiunii imputându-i-se crearea si întretinerea de-a lungul anilor unei atmosfere de ostilitate fata de evrei. Respingem cu hotarâre atât ambele capete de acuzare aduse împotriva Legiunii, cât si culpabilizarea poporului român care s-ar face astfel vinovat pentru posteritate de crime antisemite. Nu se poate compara holocaustul antievreiesc comis de regimul nazist la scara continentala (care a inclus si zona Ardealului de Nord cedata Ungariei în 1940) cu unele fapte petrecute pe plan local în România, numai în partea de rasarit a tarii, si numai în contextul starii de razboi împotriva armatelor bolsevice.

Atunci nu am inteles ce avea ministrul de interne Rioseanu, care nu era deloc legionar, ci mason, prieten cu Ica Antonescu si mare anglofil, chiar agent al Intelligence Service-ului in Balcani, ce avea el, zic, cu pradaciunile si focurile din Dudesti. Pe urma insa, am inteles. Antonescu voia cu orice pret compromiterea legionarilor. Cu ce puteau ei fi compromisi? De buna seama cu pradaciuni, cu focuri, cu ucideri de evrei.

Profesorul universitar, Dir. al Abatorului, Radu Ieftimovici, spulberă legenda comunistă privitoare la "pogromul" de la Abator din Ianuarie 1941.

Tribunalul de la Nürnberg, format din judecatori ai tarilor invingatoare in cel de-al doilea razboi mondial (americani, rusi, englezi, francezi), inca din perioada de instructie a procesului, a eliminat orice acuza (crima de razboi, genocid, antisemitism, xenofobie) dorite a fi puse in seama Miscarii Legionare.

“Bogatele” dosare masluite de comunisti, ca si de evrei, au cazut rand pe rand in fata adevarului. Impreuna cu o alta miscare de dreapta din Bulgaria, Miscarea Legionara s-a aflat in afara oricarei acuzatii.

Singurul document al Miscarii Legionare a fost un Memoriu al Guvernului Roman in exil de la Viena, prezentat de Mihail Fotin Enescu, in calitate de delegat al acestuia, Tribunalului de la Nürnberg.

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Alarma comunitatii evreiesti este absolut nefondata, si acuzatiile care sunt semnalate autoritatilor sunt fara obiect (de altfel, se bazeaza pe informatii care au fost actuale in urma cu mai bine de trei ani, cele mai noi fiind din anul 1999; deci nu mai au nici o relevanta in stapanirea situatiei operative la nivelul serviciilor romanesti de informatii, care au a se ocupa de obiective mult mai importante pentru statul romanesc).

Momentul istoric si conjunctura in care se afla lumea romaneasca, ar trebui sa impuna comunitatii evreiesti din Romania o revizuire radicala a atitudinii fata de Legiune. Odata ce Legiunea n-a initiat nici un atac impotriva evreilor si exista atatea manifestari ale ei din care rezulta ca nu respinge, nici macar din principiu, o convietuire pasnica cu cei de alt neam, nu are nici un fel de justificare orice actiune care ar alimenta ideea existentei unei false situatii conflictuale dintre Miscarea Legionara si evrei.

de Pr. Liviu Branzas (fragmente dintr-o scrisoare deschisa catre dr. Serban Milcoveanu, 1998)

Dupa ruptura din 1953, au gasit, in sfarsit, motivul principal pentru care parasisera cu 8 ani mai inainte Miscarea Legionara si, intariti de unele noi iesiri din Miscarea Legionara, au lansat o campanie furibunda si penibila impotriva Miscarii Legionare si Sefului ei, campanie care nu a incetat nici dupa moartea acestuia, incercand sa ne convinga astfel ca unicul motiv al plecarii lor din Miscarea Legionara a fost persoana lui Horia Sima.

Exista disidente sterile si disidente creatoare. Cand cineva iese de sub o conducere, automat contracteaza obligatia de a demonstra prin propria lui vrednicie cat de just a procedat. Poti parasi un sef, dar idealurile de lupta nu le poti parasi. Aceste idealuri trebuie sa ti le insusesti si sa le duci la realizare cu si mai mare elan. (...) Ei n-au incins o lupta pentru idealurile miscarii, ci o lupta pentru a-l combate pe Horia Sima si pe toti acei care il urmau. Toata viata lor disidentii n-au facut altceva decat sa stea la panda pentru a pune piedici acelora care voiau sa faca ceva. Toata viata lor n-au facut altceva decat sa stea la panda pentru a descoperi in grupul celor ramasi leali noi infirmi sufletesti, noi debili, noi nemultumiti, pe care sa-i poata apoi atrage in jocul lor steril.

Toata actiunea impotriva hoardelor bolsevice cotropitoare a fost initiata, organizata si efectuata de Horia Sima si de cei ce au inteles sa moara pentru a mentine treaza in constiinta neamului nostru si a lumii intregi ideea de jertfa pentru Adevarul dumnezeiesc si national. In timp ce disidentii isi faceau afacerile lor politice de discreditare, punandu-se la dispozitia vrajmasilor, Horia Sima si noi toti din tara suportam consecintele acestui joc murdar.

La Pitesti, la Gherla, la Targsor, la Canal, la Aiud, in munti, pretutindeni in inchisorile si lagarele de munca fortata din tara, legionarii loviti si ucisi erau cei care se mentineau in linia de ascultare fata de Horia Sima. Pe Horia Sima voiau sa-l distruga adversarii. de el voiau sa ne desolidarizam, de el, atat ca persoana, cat si de activitatea lui, stiind ca in acest fel unitatea de lupta va fi anihilata. Iar acesti disidenti luau parte la aceasta actiune direct si indirect, alaturandu-se dusmanului.

Ne-au durut mult loviturile dusmanilor, dar ne-au sfasiat inima cutitele infipte pe la spate ale fostilor frati de credinta. Acum acestia vin fara nici o remuscare, ca si cum ei ar avea dreptul sa judece, sa condamne si sa re-edifice Legiunea. Ei bine, nu putem ingadui asa ceva! Ar insemna sa abdicam de la apararea Adevarului.

Am început de prin anul 1964 să mă ocup de cartea preotului Palaghită. Desi lucrarea era gata mai demult, nu i-am dat drumul în speranta că fie Comandantul Bunei Vestiri, Ilie Gârneată, fie Dl Papanace, se vor îngriji ei însisi să tragă linia despărtitoare între istoria Legiunii si această odioasă înscenare. Cum nu s-a produs nici un gest relevant, care să condamne cartea si pe autorul ei din partea acelora care - se pare - n-au fost străini de publicarea ei, am socotit că nu mai am dreptul să tin în sertar materialul ce-l posed. Nu scriu această brosură pentru a aprinde din nou rugul neîntelegerilor, ci pentru a apăra memoria miilor de camarazi care au luptat si au căzut sub steagul Legiunii si cu încredere în Comandantul ei.

Marea majoritate a acestor fugari, mai ales în primii ani, până la revoluţia maghiară, nu au părăsit ţara numai ca să se salveze. Ei credeau, cum am crezut cu toţii, în valorile Occidentului, ale unui Occident luminat de o civilizaţie şi o cultură pe care o credeam superioară celei a noastre. Au crezut în valorile morale ale acestuia. Au crezut în încleştarea finală a acelor două lumi antagonice: lumea libertăţilor, a demnităţii omului, a respectului pentru destinul său superior şi de cealaltă parte, lumea ce-o părăseau ei, a întunericului, a teroarei, a încălcării tuturor legilor sădite de Dumnezeu în lumea noastră. Ei au plecat, repet, majoritatea lor, pentru a se afla în momentul încăierării în ceata celor aleşi, în ceata celor ce, în înţelegerea lor, întruchipau binele şi legitatea Dumnezeiască, cu aceste gânduri înfruntau primejdiile graniţelor.

Titlul de mai sus nu reprezintă scorul unei partide de fotbal cum s-ar părea şi nici al unei alte întreceri sportive. El este tristul rezultat al unor încălcări teritoriale dintre două ţări pe care destinul istoric le-au adus în vecinătate: Rusia şi Ţările Româneşti.

Intelligence Digest, revista de politică internaţională, faimoasă prin noncomformismul şi prodigioasa preciziune de informaţii de care dispune (cu şase luni înaintea lui Molotov a anunţat că Rusia posedă bomba atomică) consacră ultimul număr ce ne-a parvenit (No 162, mai 1952, anul 14) un substanţial studiu Republicei Populare Române.(...) Singura mişcare subterană organizată în România este Garda de Fier - o organizaţie fascistă ce recunoaşte şefia lui Horia Sima, actualmente exilat în Germania (sic!). E greu de precizat cum operează. Poţi vedea inscripţiile ei pe ziduri şi pe drumuri. Sunt şterse în fiecare dimineaţă, ca să reapară însă în cursul nopţii. Garda de Fier distribuie de asemenea foi volante, bine scrise, ba chiar bine imprimate, care circulă în toată ţara. Le găseşte pe sub porţi, în cutiuţele de scrisori şi împăturite înăuntrul gazetelor comuniste.

Dar nu poţi fi simist. Actele lui Horia Sima nu mai sunt nici măcar în cadrul principiilor legionare, mi-a spus dl. Colonel. Iar eu i-am răspuns: ba da, sunt chiar şi simist. Pentru că Horia Sima n-a făcut nimic de capul lui. El s-a consultat întotdeauna şi a acţionat permiţându-şi iniţiative numai în cadrul formelor de a acţiona. Fapt care n-a fost în contradicţie cu hotărârile reprezentanţilor Mişcării.

Deci eşti simist? m-a întrebat. Şi i-am răspuns răspicat:Da! Sunt simist!

Acest răspuns al meu, atât de hotărât, l-a cam tulburat pe dl. Colonel care, cred că la început a avut intenţia de a discuta cu mine mult mai mult.

În decursul unor ample cercetări, exponentii Miscării Legionare, asumându-si rolul de reprezentanti ai adevăratei Românii, nu au fost niciodată în postura de arestati, ci doar de factori centrali în discutii edificatoare cu organele de anchetă ale Tribunalului de la Nürnberg. Astfel, Comisia Instructorie a acestui Tribunal a exonerat de orice culpă Miscarea Legionară. Faptul este cu atât mai relevant, cu cât restul organizatiilor nationaliste au fost condamnate pentru crime de război si contra umanitătii si, în special, pentru fascism si colaborationism.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici "al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.

Gândindu-ne la actele unor conducători contemporani, aducem în fată Capitulatiile pe care Domnitorii nostri le-au încheiat cu Puterea Otomană. Aceste Capitulatii au fost traduse în limba franceză de M. A. Ubicini si publicate la Paris în 1858. Ele au apărut în Magazin istoric nr. 3 (96) Martie 1975 sub semnătura lui N. Copoiu.

Nu vom comenta textele, ele vorbesc singure, dar în fata întelepciunii si patriotismului voievozilor nostri - "minti reci si inimi calde" - care le-au încheiat ne plecăm cu admiratie si veneratie. "Referirea la trecut ca purtător al unor valori superioare si protestul împotriva prezentului în care aceste valori s-au degradat înseamnă afirmare a unei valori pozitive" (Ovidiu Cotrus).

Într-o dimineată de mai, pe când se pregătea să plece de acasă la tribunal, primeste un telefon. De la cine? De la Maresalul Antonescu. I se ordonă ca pe detinuta Ana Pauker pe care urma să o judece în acea dimineată, să facă în asa fel si să nu o condamne, desi fusese parasutată de armata bolsevică împreună cu cel ce urma să devină ministrul Bodnăras, în scopuri subversive. Mirat, Lt. Col. Cealîc a căzut pe gânduri întrebându-se ce personaj va fi fiind acea detinută sovietică de a ajuns să stârnească simpatia si protectia a însusi conducătorului tării, fiindcă el nu stia că va avea de judecat în acea zi o astfel de personalitate.

-din arhivele fostei Securitati-

Astfel Anatol Guma, Eprov V., Mihu Gr., Bodetchii V., Cotun A., Dobanda D., Cozma O. si Grajdieanu M. au fost condamnati pentru "organizarea si savarsirea crimelor impotriva regimului sovietic" la pedeapsa capitala prin impuscare. Executia s-a petrecut imediat dupa proces. Au fost ucisi pentru credinta lor romaneasca si au murit cu moarte de martir. Ceilalti au fost condamnati la pedeapsa la privatiunea de libertate intre 10 si 25 de ani. Au fost incarcati in trenuri marfare care i-au dus in pustiurile albe ale Siberiei... Tinerii ramasi in inchisoarea din Orhei au fost arsi de vii, penetenciarul fiind incendiat de trupele Armatei Rosii aflate in agonia retragerii. Abia dupa sosirea ostasilor romani in oras, au fost scoase de sub ruine cadavrele martirilor "Majadahondei". Acest fragment de istorie a fost scris cu sangele basarabenilor care au cazut aparand cauza romanismului basarabean. Istoria i-a osandit la nemurire caci fapta lor nu va fi uitata niciodata!

Dar asa, v-ati purtat mai rău decât cei mai răi dusmani ai acestei tări si pentru simple opinii care acum nu mai coincideau cu ale voastre, desi până mai ieri, voi ne-ati convins de aceste opinii, pe care noi, peste noapte, n-am fost în stare să ni le schimbăm si pentru un cântec care până mai ieri îl ascultati cu entuziasm si îl cântati si voi sau pentru o carte pe care voi ne-ati pus-o în mâini, acum nu v-ati multumit să ne pedepsiti ca pe niste copii, în asa fel, încât să nu ne afecteze scoala si viitorul, ci ati căutat pur si simplu să ne distrugeti, să ne ucideti. Ce fel de părinti sunt aceia care îsi omoară proprii copii? Si încă pe cei mai buni?!  (...) Colonelul Petrescu, directorul general al penitenciarelor, Ică Antonescu si toată camarila din jurul lui, dirijati de forte oculte, care au condus si vor conduce mereu destinele multor tări, erau împotriva eliberărilor. Majoritatea legionarilor - dintre care cea mai mare parte erau tineri nevinovati, străini de politică si de toate mizeriile ei - au rămas după gratii, iar regimul antonescian i-a predat noilor uzurpatori, care au continuat prigoana si exterminarea.

Este semnificativ că printre primele obiecte găsite de legionari a fost geamantanul Căpitanului si o cărticică de rugăciuni care îi apartinuse tot lui. Corpurile martirilor erau asezate cu fata în jos, unul lângă altul, unele chiar suprapuse. Din cauza imensei cantităti de acid sulfuric turnat în groapă, corpurile martirilor sunt aproape negre, însă toate, bine conservate. Datorită plăcii de beton turnate deasupra nu s-a permis pătrunderea aerului si a apei în groapă. Îmbrăcămintea si încăltămintea, în special, au fost găsite în bună stare. Toti martirii purtau hainele vărgate ale ocnasilor, iar în picioare, ghete sau bocanci.

În cele ce urmează voi încerca să pun în evidenţă anumite erori în exegeza sa, care au la bază mai degrabă insuficientul acces la literatura legionară de limbă română, precum şi “îngheţarea” timpului la nivelul anului 1941, fără a-şi mai confrunta teza cu evoluţiile ulterioare, în ce măsură ele mai justifică –şi dacă da, în ce grad- clasificarea legionarismului în categoria fascismelor.

Mircea Dimitriu in dialog cu Liviu Valenas

A venit pe neasteptate. O bombă politică la care nu se astepta nici unul din prietenii mei si, sunt sigur că, nici din lumea politică a tării. Nimic, de nici unde, nu făcea să se întrevadă această bombă. Este vorba de Manifestul Comandamentului Legionar, semnat de Nicolae Pătrascu, care era Comandantul General al acestuia. Acesta rămâne documentul istoric fundamental, din acel August 1945, prin care N. Pătrascu delimitează pozitia si orientarea ideologică a Miscării Legionare fată de toate celelalte formatiuni politice ale tării si fată de poporul român, luat în întregimea lui. Era ultima sansă pe care o avea Miscarea Legionară, date fiind coordonatele politice de atunci, să depună mărturia sa în fata istoriei, care era frământată, dezorientată si plină de toate incertitudinile postbelice.

Astăzi, prin “document” se înteleg procesele verbale de anchetă si din justitia de ieri, care, de fapt, constituie niste însăilări de minciuni odioase, răspunzătoare de născocirea lor fiind exclusiv securitatea. Pe lângă menirea lor de a conduce la obtinerea unor condamnări samavolnice, rostul le era si de inducere în eroare a viitorilor istorici (această ‘ante-scriere’ a istoriei reprezentând ceva de tipul ‘spălării banilor’ în lumea mafiotă!). (...)

Care este rezultatul final al directivelor date aluziv participantilor, în interventia mentionată? Să se adauge tuturor murdăriilor azvârlite în ani asupra luptătorilor din munti si aceea că au fost niste lasi amărâti, îngroziti de absenta de perspective ale existentei lor! Adică nu niste luptători pentru libertatea si dezrobirea Neamului si a Patriei, ci niste disperati...

Am ascultat la televizor un istoric cunoscut, vorbind într-un cerc de istorici, care spunea că nu are încă date, dar a auzit - metodă de lucru rusinoasă pentru un istoric - că echipe de legionari au sprijinit venirea guvernului Groza! Tot la televizor si tot de la un istoric am aflat că Dumitru Groza - sef al Corpului muncitorilor legionari - a fost în URSS, unde si-a făcut pregătirea pentru organizarea muncitorilor legionari! (...) Si astăzi istoricii cunoscuti pomenesc în unele articole această absurditate a sprijinului legionar dat uneltelor diavolului. Oare dânsii n-au citit în Cartea albă a Securitătii (vol. I si II) care au fost în realitate "legăturile" dintre legionari si comunisti; n-au aflat de noaptea de 14/15 mai 1948, noaptea încercării comuniste de sugrumare din fasă a rezistentei românesti? Acum le punem noi documentele la dispozitie.

Este evident că si toate documentele românesti despre Miscarea Legionara sunt opera acestor guvernanti si a organelor lor statale, astfel că ele nu pot reda decât o relatare influentată, chiar si involuntar, de aversiunea lor. Mai rău, unele servicii speciale (E. Cristescu, Securitate), în ura lor fată de Miscarea Legionară - afirmată deschis si repetat - nu s-au oprit de la falsificări în documentele aflate în păstrarea lor. De aceea, toate aceste documente chiar si atunci când ele nu ascund sau falsifică adevărul în mod grosolan, nu pot fi luate în consideratie fără un grad de rezervă, în functie de problema la care se referă. Această situatie anormală face imposibil oricărui istoric să intervină cu metode obisnuite de cercetare pentru un studiu obiectiv despre Miscarea Legionară.

Încă din capul locului suntem nevoiti să ne impunem rezerve asupra unei cărti ca aceasta, construită pe baza unor note informative ale Corpului de detectivi si care, în final, este lipsită de minima detasare, absolut necesară care i se impune când emite pretentia de a judeca un fenomen politic, pe care-l tratează, în cel mai fericit caz, cronologic. Telul cărtii este, după ce se străduieste să demonstreze incapacitatea celui care a înfiintat Miscarea Legionară, să conteste si calitatea de continuator a aceluia care găseste chiar în impasul Miscarii Legionare, rudimentele unei organizatii făcute să înfrunte tribulatiile vremii si reaua credintă a adversarilor ei.

Urmărind cu atentie filmul istoric derulat în sutele de pagini ale lucrării Istoria loviturilor de stat din România – Cele trei dictaturi de Alex Mihai Stoenescu, nu poti să nu fii izbit de un fapt: dintre toti actorii prezenti în acest joc, autorul nu-i prezintă pe fiecare cu cele bune si rele ale lor, afară de unul singur: Horia Sima. Este declarat scurt si nedocumentat „omul lui Moruzov” si nu a putut căpăta nici un alt calificativ decât acela de „terorist”. Acuza se extinde si asupra celor condusi de el, după cât se pare abuziv si necompetent. Insistenta cu care ne este prezentat în mod atât de întunecat acest fost profesor de liceu m-a făcut să intitulez părtile din lucrare care tratează despre Horia Sima si Miscarea Legionară a fi o adevărată „obsesie legionară”.