(c) Fundatia "George Manu", 2001- 2017

Sebastian Mocanu

separator

Popas în curgerea vremii

De fapt, este vorba de a închina un timp oarecare unui anumit moment memorabil, deoarece, cu sau fără constatarea cu caracter de certitudine a lui Heraclit, timpul curge continuu si orice încercare de a-l opri frizează, în final, absurdul. De altfel, si poporul nostru, în filosofia-i „simplă”, nu face altceva decât panthareism, desi nu a stiut si probabil că nici nu stie ceva despre existenta lui Heraclit, atunci când constată o realitate ineluctabilă: vremea tace si trece. Un adevăr simplu, de necombătut. O constatare, asa cum ai constata că afară e senin ori, dimpotrivă, că plouă.

Nu e însă tot atât de simplu cu evenimentele din timp. Acestea au o firească tendintă spre perenizare. În ele mai intervine si spiritul omenesc, care îsi caută repere în trecut pentru a se îndruma spre viitor. Evenimentele în timp sunt deci elementele care formează obiectul istoriei. Aceasta le descoperă si le dă un sens si o ratiune de existentă care înseamnă tocmai iesirea din timp, din perenitate chiar, pentru a trece în eternitate. Dar tot din istorie fac parte si evenimentele create pentru a devia istoria din mersul ei firesc spre obtine-rea nemuririi, a mântuirii si, deci, a eternitătii din care s-a rupt prin păcatul originar.

Asemenea consideratii de elementară viziune asupra vietii omului si a telului ei stârneste aparitia tratatului de teorie a comunitătii omenesti, al de mult răposatului în temnita Aiudului profesor de sociologie, etică si politică Traian Brăileanu, de la Universitatea din Cernăuti, transferat apoi la Bucuresti, în urma furtului regiunii noastre de bastină statală, Bucovina, de data aceasta de către un alt imperiu oprimant, cel sovietic, sinonim al crimei si siluirii constiintei omenesti si nationale. În Capitală a mutat cu el tot spiritul curat al Bucovinei integrate în unitatea românească spirituală si teritorială.

Fără să îsi piardă specificul local, profesorul Traian Brăileanu a fost si rămâne unul dintre cei mai de seamă promotori ai spiritualitătii românesti, pe care o vede si o trăieste integral în cultura universală. Asa l-am înteles noi, studentii lui, când îi audiam cursurile si conferintele, clasice, sau participam la seminariile, socratice, rămase toate adânc imprimate în structura intelectuală si morală a generatiilor de studenti cernăuteni interbelici.

Si asa-i rămâne, nepieritoare, amintirea.

Figura-i ascetică, vârsta, modestia cu care îsi făcea expunerile, precum si sinceritatea si solicitudinea ce-i radiau din fată în convorbirile particulare l-au impus si făcut iubit în societatea vremii, cu exceptia celor corupti de spiritul politicianist.

În asteptarea unei monografii Traian Brăileanu, de care sunt sigur că se va învrednici vreun tânăr bucovinean - fiindcă profesorul a înteles si iubit atât de mult tineretul românesc, încât nu mă îndoiesc că un tânăr îi va aduce această meritată răsplată -, să ne oprim stăruitor la evenimentul editorial de acum, care-i onorează în primul rând pe cei care l-au realizat, fiindcă azi publicarea unei asemenea lucrări poate fi oricum înteleasă, numai rentabilă financiar nu. Cinste lor, deci.

Aparitia Teoriei comunitătii omenesti este, în acelasi timp, o dovadă că încă nu trebuie să disperăm pentru viitorul neamului nostru în fata marasmului moral - adevărată mlastină a deznădejdii - în care ne-au adâncit, până la tăierea respiratiei, dusmani ai neamului si politicieni, dacă nu cumva acestia din urmă mai mult decât cei dintâi. Fiindcă sunt extrem de rare în istoria politică a neamurilor cazurile în care o clasă politică se sinucide, prin uciderea propriilor urmasi...

Rostul acestor rânduri nu este însă diatribă politică, ci de modest, meritat si pios omagiu adus celui care si-a consfintit si pecetluit cu propria soartă conceptia despre lume si viată, insuflând-o firesc si generos atâtor generatii mai tinere. Comunistilor în nici un caz nu li se poate reprosa că nu au stiut pe cine încearcă să scoată din luptă când l-au vârât în Aiud pe profesorul Traian Brăileanu...

De unde nu a mai iesit, fizic, rămânând doar spiritul din cărtile lui, dintre care Teoria comunitătilor omenesti ocupă un loc de cinste în istoria sociologiei din întreaga lume, făcând să pătrundă în ea, temeinic, si ethosul românesc. Pentru că aici se găseste, magistrală, fundamentarea metafizică a sociologiei si aici se găseste, pură ca nicăieri altundeva, năzuinta spre absolut a unui neam, fiintă originară, oropsită, trădată si vândută la ea acasă, si totusi cu ochii sufletului mereu atintiti spre steaua statornică a eternitătii.

De data aceasta, exprimarea acestui alean, dor sau a acestei nostalgii după origini si integrare, oricum se va fi numind sentimentul a-cesta al fiintei si spiritului în sine, se face prin limbajul filosofic, adică al întelepciunii, fiindcă, în fond, aceasta înseamnă filosofie: iubire de întelepciune, care, când este autentică, se manifestă înainte de toate prin claritate. Si aceasta reiese din tot ansamblul cărtii, ca si din fiecare parte si subcapitol în parte. Cititorul, cu fiecare pagină citită, simte si stie că a câstigat un spor de adevăr în existenta sa, un coeficient de certitudine în rosturile sale.

De aceea, aici, stiind că nu mi-o va considera o insolentă de elev infatuat, îmi permit să nu fiu de acord cu afirmatia din introducere, anume că, asemeni grădinarului care stie că în grădina lui se află îngropată o comoară, dar nu-i stie locul, el sapă la întâmplare prin toată grădina până când află comoara. Ei bine, profesorul nostru stia precis unde se află comoara în grădina sa, dar a săpat din nou, alături de noi, toată grădina, pentru a ne învăta cum trebuie să procedăm ca să aflăm comoara, adevărul, care ne atrăgea si asa cu mirajul său irezisitbil.

Si astfel, după modelul lui, la sfârsitul acestei maieutici a unui Socrate din secolul al XX-lea, după confruntări - prin această teorie a comunitătii omenesti - cu toată istoria filosofiei, a sociologiei, în mod deosebit, elevul profesorului, cititorul lui adică, fiindcă este greu să-l citesti pe profesorul Brăileanu si să nu-i devii „elev”, se constituie în posesor si depozitar de întelepciune în viată.

Lucrările anterioare Teoriei comunităti omenesti (Introducere în sociologie, Sociologia generală, Politica, Statul si comunitatea morală. Etica, Sociologia si arta guvernării etc.), ca si traducerile (Kant aproape integral, Etica nicomahică a lui Aristotel s. a.), dar mai ales revista - modestă ca înfătisare si titlu - „Însemnări sociologice”, toate formează un bloc de neclintit, care-l impun si pe profesor ca atare. Mai ales că, permanent, s-a si conformat ideilor si doctrinei sale, dovedindu-le adevărul cu însăsi jertfirea de sine, jertfire permanentă, de-a lungul unei vieti bogate în ani si fapte. Profesor, autor, publicist, ministru, militant al adevărului neamului său, Traian Brăileanu a rămas prin opera, viata si moartea sa exemplu viu de personalitate morală, punct luminos neclintit în panthareismul existentei, pe care, practic, astfel îl infirmă.

Morala lui a fost nemuritoarea morală crestină, pusă în slujba devenirii omului si a societătii. Toată gândirea lui socială si politică este o strădanie permanentă de a dovedi cu mintea, cu fapta si cu legile existentei umane adevărul viu al moralei crestine, în care vede scăldat si viitorul neamului nostru românesc, îndrumat de către o elită ascetică pe făgasul istoriei.1)

1) Elita ascetică si Pe făgasul istoriei sunt titlurile a două studii ale profesorului publicate în „Însemnări sociologice“.

"Permanente" Nr. 11-12/2000