(c) Fundatia "George Manu", 2001- 2017

Nicolae Nicolau

separator

Radu Gyr -25

Acum, la 25 de ani de la moartea lui Radu Gyr, dupa ce i s-au editat poemele, dupa ce i s-au dedicat articole si studii pretioase, demne de a constitui prolegomena unei monografii atotcuprinzatoare sau a unei teze de doctorat, credem ca e greu, e temerar chiar, sa mai incercam noi -din locul modest in care ne aflam- sa spunem ceva nou, care sa nu fie stiut. Ca doar este vorba de un poet pe care nu-l mai pot atinge nici sofismele insinuarilor rauvoitoare, nici minimalizarile, nici negarea fermei sale angajari politice la tezele unei conceptii pe care si-a apropiat-o din tinerete, si care i-a marcat - as zice i-a sfintit- intreaga viata. De aceea este si usor si greu sa vorbesti despre Radu Gyr, mai mult decat in cazul altor poeti.

Originar din Muscel, Radu Gyr devine oltean prin adoptie, iar acolo, la Craiova, are primele contacte cu cenacluri literare, reviste si personalitati culturale. Foarte devreme face primele incercari de a-si transpune in versuri zbaterile interioare si, dupa studii la Facultatea de litere din Bucuresti, devine conferentiar la catedra de estetica a profesorului Mihail Dragomirescu. Primele sale plachete de versuri sunt premiate de editura Socec, de Societatea Scriitorilor Romani in doua randuri si de insasi Academia Romana, care-i acorda premiul Adamachi.

Ethosul romanesc de la care se inspira, observarea realitatii sociale, politice si culturale din tara si din Europa, dar mai ales prin felul propriu de a gandi, clar dar nu simplist, ferm dar nu rebarbativ, il fac pe romanul, pe crestinul Radu Gyr sa fie de la inceput fidel si sa ramana atasat conceptiei traditionaliste, academiste, clasice, in viziunea sa estetica. Si, ca un corolar, sa considere avangardismul de tip futurist, lettrist, dadaist sau suprarealist, cu toate subdiviziunile lor, ca pe niste simple diversiuni ale unor spirite lovite in mod atavic de sterilitate.

Atasamentul sau inechivoc la directia de revitalizare spirituala a Neamului nostru, de salvgardare a valorilor crestine ale culturii moderne, il fac repede pe Radu Gyr indezirabil regimului lui Carol al II-lea, dominat de influente si presiuni aluvionare. Astfel ajunge in lagar, la Tismana si apoi la Miercurea Ciuc, alaturi de zeci si zeci de camarazi, si unde da literaturii romane si sufletului atator si atator prizonieri politici acea bijuterie in filigran care este Cantec de leagan, cu care ne-am leganat copiii ramasi acasa, noi, zecile de mii de detinuti politici de atunci si de mai tarziu, cantec faramator, cum il numea asistentul universitar Iordache Nicoara, cel care avea sa fie impuscat in carnajul din Septembrie 1939.

Revenit in libertate si devenit Director al Teatrelor in cadrul Ministerului de resort in toamna lui 1940, initiaza demersurile si aproba infiintarea unui teatru evreiesc cu doua sali -de revista si de drama- teatru care fiinteaza si astazi, si al carui fondator este dincolo de toate contestarile si diversiunile mai vechi si mai noi.

Dupa lovitura de stat antonesciana din ianuarie 1941, identitatea lui Radu Gyr revine la statutul ei firesc de detinut politic, pentru mai bine de 20 de ani, pentru a fi prezent in torentul, in fluviul de suferinta al intregului popor. Din temnita Aiudului i se ingaduie sa mearga pe frontul antibolsevic in linia I, in misiuni de sacrificiu, pentru o asa-zisa reabilitare care i se putea acorda abia post-mortem, ca in cazul lui Haig Acterian, care va muri acolo. Ranit, este adus in tara unde registrul sau liric trece intr-o alta tonalitate, in volumele Poeme de razboi si Balade, in care s-ar recunoaste cu greu autorul Stelelor pentru leagan si al Corabiei de tufanici. Regimul instaurat dupa 23 august nu-l iarta nici el pe autorul atator si atator poeme de lupta si biruinta romaneasca si-l considera pe Radu Gyr ca pe un ireductibil si periculos dusman al clasei muncitoare. Poetul ajunge astfel in situatia de condamnat la moarte pentru un poem manifest, celebrul Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane. Tinut in lanturi timp de un an de zile, beneficiaza de „magnanimitatea”, de „umanitarismul” regimului opresor si-si vede preschimbata sentinta in munca silnica pe viata.

Sanatatea, si anterior precara, agravata de repetatele arestari si treceri prin regimurile de exterminare fizica, face din Radu Gyr expresia vie a unui miracol intre atatea altele petrecute in beciurile Jilavei sau Aiudului. Conditiile subliminale de viata din teribilele inchisori, departe de a-l anihila intelectual, ii biciuiesc spiritul si inspiratia si fac sa se converteasca in giuvaere alese suferinta, licarul de nadejde si credinta in Dumnezeu al lui si al nostru. A scris Valeria Grossu Binecuvantata fii, tu, inchisoare. Daca se poate spune asa ceva, atunci uluitoarea prolificitate, fermecatoarea haina poetica a creatiei sale si profunzimea tratarii temelor nu pot fi decat expresia vie ce confirma adevarul din titlul acelei lucrari.

Cand auzim „prolificitate” am fi poate ispititi sa ne asteptam la o productie oarecum in serie, ca variatiuni nesfarsite pe o aceeasi tema majora. Desigur ca leit-motivul carceral este dominant, in mod firesc, dar marele talent de bijutier a stiut sa-si puna amprenta inconfundabila si nepieritoare pe cea mai neinsemnata strofa. Ovidiu spunea: „quiquid temptabam scribere, versus erat”. Tot asa si la Radu Gyr, versul curgea intr-un tumult si un tempo inepuizabil.

Inca o data, sa nu ne insele fecunditatea lui extraordinara. Funciarmente aed, bard si trubadur, Radu Gyr nu are nimic „facil”, nimic „deja vazut” sau auzit. Nu credem ca riscam prea mult daca-l apropiem de marii desenatori si coloristi ai Renasterii, de sculptorii cu o creatie de o abundenta nefireasca, de compozitorii al caror supraomenesc model este cel mozartian sau, in sfarsit, daca-l apropiem de prodigiosii autori de imnuri religioase din epoca patristica si isihasta.

Arta lui poetica pare simpla, si e marturisita sincer in Ingerul in jet. Poetul, conectat la conditia inumana in care e tinut, sensibil la suferintele celor din jur si ale Neamului sau rastignit, adoarme -metaforic- si in timpul somnului un inger ii ia mana si scrie pe foaia pe care pana atunci o apara albimea ei neatinsa, ca la Mallarme. La fel cum, in Iisus in celula, la trezirea dintr-un somn initiatic, poetul are primite stigmatele suferintei pe care i le-a daruit dumnezeiescul sau Vizitator.

A stat in temnita si a creat Tomaso Campanella, si ne-a dat Cetatea soarelui. A stat si Silvio Pellico si ne-a daruit Le mie priggioni. Si au stat in temnita Francois Villon si Oscar Wilde, daruind lumii nemuritoarele Testamente si Balada inchisorii Reading. Dar conditiile in care, in plin secol XX, a stat Radu Gyr -sub trei regimuri de dictatura- lasa mult in urma sub raportul densitatii lor pe cele indurate de autorii amintiti mai inainte.

Inchis din pricina credintei sale in invierea neamului romanesc in numele lui Iisus Hristos, Radu Gyr, in respectul tuturor celor din celulele prin care a trecut, si care i-au memorat poeziile, a compus sute de piese, de la sonete la mari balade, cu care a imbogatit patrimoniul literar romanesc. A epuizat tot universul imagistic floral, a surprins realitati si palpairi ale inimii, ale sufletului si duhului crestin trecand prin toata gama starilor esentiale, de la simpla observatie a unor evenimente in aparenta anodine (ca in unele sonete), la tonul elegiac (in Creanga de aur, Intoarcerea lui Ulise, Scrisoare de la tata), la speranta (in Jnepii, Scranciobul si, mai ales, in Intoarcerea din cruciada), la revolta (in acel faimos indemn Ridica-te, Ghorghe, ridica-te Ioane sau Blestemul Aiudului), pana, in sfarsit la scanteietoarele Metanie si Iisus in celula, piese mici ca intindere dar de valoarea unor adevarate lectiuni de teologie, adevarate predici. Si cine va putea uita sau face abstractie de vreuna din marile balade ca Balada codrului fara haiduc, a Ucenicului cu ochi albastri, a Cetatii fara icoane sau a Clopotarului din stele.

Cand, afara, Irodiada ce rosie isi etala desfranarile unui pseudo-lirism care capitulase in fata „realismului socialist” si se ilustra prin indivizi ca Radu Boureanu, Cicerone Teodorescu, Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu sau Alex. Andritoiu si Geo Bogza al acelor ani, in celulele Aiudului se forjau la temperatura zarcii, beciului si a celulelor de izolare poeti ca Luca Dumitrescu, Fane Vladoianu, Costache Oprisan, Andrei Ciurunga, Aurel Dragodan si altii ca ei, intrati deocamdata in antologiile „poeziei in catuse” sau a „poeziei dupa gratii”. Dar deasupra tuturor era Radu Gyr, ca termen de comparatie la care se raportau, ca la un Senior, fara complexe de inferioritate, fara ostentatie, fara invidie.

Si s-au compus acolo versuri, romane, piese, poeme dramatice, s-au structurat catehisme si sisteme originale de metafizica. S-au compus cantece si imnuri Morminte dragi, lumina vie (tot de Radu Gyr). S-au compus, fara precedent in istoria muzicii, cantate-poeme, fixate in memorie sau schitate prin mici crochiuri zgariate pe pereti.

Toate, ca niste gesturi exemplare de rezistenta anticomunista, realizand totodata si performanta unei extraordinare frumuseti morale inchinate deopotriva lui Dumnezeu si Neamului Romanesc.

S-a scris despre fratii de crez si suferinta ai lui Radu Gyr ca sunt anti-intelectualisti, ca sunt „bolsevicii nostri”, sau lumpeni de pe la sate, pegra oraselor, semidocti cu idei fixe. Mass-media a epuizat dictionarul infamant.

Dar iata ca a aparut volumul Intelectualii si Miscarea Legionara, ce cuprinde numele a peste 400 de asemenea „semidocti si anti-intelectuali”. Printre ei, alaturi de Mircea Eliade, de Blaga, de Vasile Bancila, de Ion Barbu, veti gasi si numele lui Radu Gyr.

"Permanente" Nr. 5/2000