(c) Fundatia "George Manu", 2001- 2017

Bogdan Munteanu

separator

Interpretari ale lui Radu Gyr

Substanta lirica a versurilor din inchisoare ale lui Radu Gyr trece dincolo de marginile a ceea ce inseamna in mod obisnuit „poezia”. Ea este mult mai mult decat un stih rupt din taramul frumosului, un simplu invelis pentru un miez de intelesuri, sau un obiect al muncii pentru multimea talmacitorilor si a criticilor literari. Versul sau nici nu are nevoie de asemenea lamuriri si comentarii – el curge de la sine, in chip simplu si firesc, in ritmul familiar graiului romanesc. Metafora-i neasemuita, purtand stralucirea geniului si pecetea harului, pare adesea lucrarea acelui „inger din jet” care coboara noaptea in chip tainic spre a desavarsi ceea ce nici macar geniul omenesc nu reuseste sa duca la bun sfarsit. Izvorata dintr-o traire adanca, incantand minti si suflete, alinand dureri, poezia din inchisori a lui Radu Gyr a fost pentru cei intemnitati impreuna cu el miracolul care a transformat iadul suferintei in falfaire de inger, aducand intre zidurile reci ale puscariei un crampei de rai. Cei care au dus crucea neamului romanesc au trait poezia lui Gyr cu toata fiinta lor, memorand-o vers cu vers, silaba cu silaba. Sunt versuri udate cu lacrimi de sange. Iata de ce nu poate fi la indemana oricui sa se incumete la o valorificare pur artistica a acestor poezii, patrunderea sensului lor solicitand o cuminecare, o identificare profunda cu lumea versului lui Gyr si cu suferinta care l-a zamislit.

Randurile care urmeaza nu vor aborda in mod direct poezia lui Radu Gyr, ele fiind rodul impresiilor –subiective- lasate de o serie de interpretari, in special muzicale, pe care mi-a fost dat sa le ascult.

Spuneam ca o asemenea interpretare nu poate fi la indemana oricui. Dar ceea ce a adus recitarea si cantecul lui Tudor Gheorghe intr-o emisiune din acest an din ciclul „Rascruci” a Televiziunii Romane poate fi trecut de pe-acum in randul prestatiilor emotionante si cu adevarat memorabile. Si aceasta nu numai pentru ca Tudor Gheorghe este un mare artist, cu aplecare spre traditia autentic romaneasca. Probabil nu toti stiu ca tatal artistului, Ilie Tudor, a facut parte dintre acei intemnitati, dintre cei pentru care „in aceasta mlastina a deznadejdii, colacul de salvare a fost poezia lui Gyr, condamnatul la moarte si apoi la munca silnica pe viata”. Intr-un capitol intitulat „Poezia lui Radu Gyr – scara catre cer pentru obiditii veacului” din volumul „Un an langa Capitan”, Ilie Tudor avea sa scrie: „pe langa rugaciune, lumina poeziei lui Gyr a fost liantul care a legat inima de inima, suflet de suflet, cu zalele lanturilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se traia. Era pentru noi haina si hrana, apa si caldura”.

Iar fiul acestui martir al neamului nostru, artistul Tudor Gheorghe, ne-a daruit o interpretare cu ochii in lacrimi a celor mai cunoscute versuri ale marelui poet, de la „Identitate” la „Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane”, la „Metanie” si la „Judecata din urma”,  cand poetul isi imagineaza scena in care este chemat sa dea seama in fata tronului dumnezeiesc. Purtand in trupu-i slab stigmatele suferintelor sale, urcand incet treptele de la picioarele tronului, poetul isi smulge din sufletul zbuciumat exclamatia in fata careia cuvantul omenesc nu poate ramane decat mut: „pentru toate ranile mele nedrepte, eu, Doamne, Te iert…”

Cantand „pentru sangele neamului tau curs prin santuri, pentru cantecul tau tintuit in piroane, pentru lacrima soarelui tau pus in lanturi”, din ochii umezi si stralucitori ai artistului s-au rostogolit margaritare de lacrimi. Nu cuvintele sunt cele care pot descrie o asemenea atmosfera si traire, ci tacerea inimii deschise inspre adancul de jertfa si de suferinta al celor pentru care patimirea s-a transformat intr-un urcus catre cer. „Metania”, sau metanoia din versul lui Gyr transfigureaza durerea si iadul trait in chip vremelnic intr-o presimtire a ceea ce ar putea sa fie raiul etern: „Doamne fa din suferinta, pod de aur, pod inalt / si din lacrima velinta, ca-ntr-un pat adanc si cald” sau: „din lovirile nedrepte, faguri faca-se si vin …”

E greu de crezut ca sufletele celor care au avut ocazia sa asiste la aceasta interpretare remarcabila nu au vibrat de emotie si de acea traire a versului din universul concentrationar pe care Tudor Gheorghe ne-a transmis-o in chip desavarsit.

Schimband genul artistic, peisajul muzical si interpretul, dar ramanand la aceeasi poezie „Metanie”, impresiile lasate de albumul „Iarba verde de acasa” a grupului „Mircea Rusu Band” sunt la polul opus. Faptul ca in domeniul muzicii de consum a aparut la noi cu destul succes ceea ce se numeste stilul „etno”, bazat pe inspiratia din folclorul romanesc, este in sine un fapt pozitiv. E bine ca se mai consuma si produse cu specific autohton si nu doar de import sau imitatii de prost gust ale acestora. Atata doar ca interpretii acestui gen ar trebui sa-si dea seama de limitele lor si sa nu incerce sa poarte o palarie mult prea mare pentru ei. Poezia lui Gyr, care pe albumul amintit nici nu mai poarta titlul originar, fiind botezata „Doamne fa din suferinta”, este degradata la un simplu pretext pentru o insailare de ritmuri electronice de tip etno, interpretarea vocala parand un simplu fundal complet rupt de semnificatiile adanci ale acestor versuri de aur. A folosi exclusiv ritmul de factura populara al unor asemenea versuri pentru un scop cu totul strain de mesajul lor poate fi asemuit cu soarta unui margaritar incaput pe mana unor ramatoare. E regretabil ca sunt nevoit sa apelez la o asemenea comparatie, dar cred ca e intr-adevar mare pacat de soarta unor asemenea bijuterii poetice.

Din fericire se mai pot semnala si alte cazuri pozitive. Pe albumul „Vin colindatorii”, aparut la casa de discuri „Intercont” in preajma sarbatorilor de iarna a anului 2002, poate fi ascultata o interpretare de exceptie datorata lui Mircea Vintila, un „Colind ceresc” demn de acest nume. O muzica sensibila, ingemanata in chip desavarsit cu serenitatea versurilor lui Radu Gyr, ne evoca parca aievea acel sobor ingeresc care a pornit cu colindul prin cer. Cerul si pamantul, luna plina si luceferii radiaza deopotriva liniste, puritate si lumina, si doar finalul ne aminteste discret, prin acel „suflet stingher” care asteapta o „nesosita colinda”, de realitatea aspra in care au fost zamislite aceste versuri de vis. Tot din partea lui Mircea Vintila mai putem remarca o interpretare la fel de reusita a poeziei lui Nichifor Crainic, „In tara lui Lerui-Ler” imprimata pe albumul „Inca 2000 de ani” al formatiei „Pasarea Colibri”.

Ca punct final al acestor note subiective, cred ca putem ramane cu bucuria produsa de acele interpretari sensibile si autentice ale artistilor care au reusit sa abordeze cu succes lirica lui Radu Gyr. Restul tentativelor, cele vulgarizante, vor cadea cu siguranta de la sine in uitare, asa ca nici nu merita osteneala desfiintarii lor prin atitudini critice. Ramanand insa optimisti, nu putem decat astepta cu speranta viitoarele valorificari artistice de inalta tinuta a acestei fantani nesecate de spirit romanesc care este poezia lui Radu Gyr. Sunt sigur ca vom mai avea parte de ele.

 

"Permanente" Nr. 9/2003