(c) Fundatia "George Manu", 2001- 2017

Marius Vișovan

separator

Martirii sunt printre noi

Prin cartea “Martirii sunt printre noi”, Părintele Marius Vișovan le propune cititorilor, potențiali sau reali, un nou exercițiu de retrezire, de reactivare a memoriei anticomuniste. O întreprindere menită să înfrângă atitudinea amnezică pe care, din păcate, mulți dintre noi o manifestăm față de o secțiune importantă din istoria noastră modernă, interbelică și postbelică.

Eroii acestei mici cărți mari – mare prin mesajul pe care îl conține explicit dar, mai ales, prin îndemnul care se întrevede printre rânduri –, sunt martiri, adică persoane care au dat mărturie despre moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, trăind-o pe cont propriu, fiecare în contextul său de viață, circumscris spațio-temporal: o imitatio Christi reflectată într-o multitudine de biografii extra-ordinare, ieșite din cadrele unei existențe supuse comunului, banalizării și, inevitabil, condamnate la uitarea colectivă.

Ciprian Voicilă