Nu puteam să nu vă adresez acest răspuns cu privire la interviul acordat de dvs. pe tema regimului lui Ceausescu, material pe care pe care ati avut bunăvointa de a mi-l trimite si mie. Si dau curs, în acest fel, îndemnului dvs. de a face publică discutia.

O fac, nu din spirit polemic, ci deoarece doresc ca, în special tineretul de azi, aceia care nu au cunoscut direct regimul în cauză, să nu beneficieze de o perceptie distorsionată a acelei perioade.

Personal, vă mărturisesc că am fost consternat să citesc afirmatiile dvs.. Cum domnule profesor, chiar asa? În acceptia dvs. Ceausescu "si-a iubit tara si poporul, s-a straduit pentru binele nostru"...? A fost posibil să o spuneti atat de deschis, de dezinvolt ?

Furat de impresia artistică pe care vrea s-o imprime textului, dl. Patapievici îsi lasă în debara subtilitatea filosofică si ignoră voit natura binelui în detrimentul efectelor retorice. Nu, binele nu este o "umbră", nici măcar a răului. Fără a nega existenta acelui "rău" care ne-a lovit atât de puternic de-a lungul istoriei, nu trebuie pierdut din vedere că binele a existat si există, chiar dacă în, iar nu ca o umbră a răului. Iar cultura religioasă pe care o posedă ar putea să-i sugereze autorului unele reflectii mai profunde asupra sensului metafizic al acestui "rău" care ni-se întâmplă. Poate că o fi un scop pedagogic, poate că Dumnezeu ne pune la încercare pentru a lămuri virtutile latente care zac în noi. Cine stie? Sunt întrebări care ard si acum si care nu sunt nicidecum un prilej pentru lamentatii sau pentru un pesimism ieftin.

1. ASCOR nu a fost niciodată legionară, sau nu s-a încercat atragerea ei. Nici nu am auzit de eliminarea unor membri ai acesteia pentru tendinte legionare. Dacă în adevăr au fost exclusi din ASCOR, desigur motivele au fost altele.

2. Nici PRM, pe care autorul/autoarea articolului îl amestecă în această chestiune nu este (si nu va putea fi niciodată) de tendintă legionară. Că are un discurs nationalist (după părerea noastră nesincer) este treaba acestui partid, dar nu-l aruncati în spinarea Miscării Legionare.

3. Noua Dreaptă nu are nimic de-a face cu Miscarea Legionară. Aceasta, Miscarea, are anumite legi, atât morale, cât si de comportare, pe care multi nu vor, sau nu pot, să le îndeplinească. Deci, desi se numesc - sau au fost numiti nationalisti - exponentii din Noua Dreaptă nu sunt legionari, nu pot forma cuiburi si discursul lor nu ne apartine.

Asa cum spuneam mai sus, mă covârseste tristetea când d-l Dinescu poate spune, pe de altă parte, că Ion Mota si Vasile Marin au luptat în Spania "ca să împuste comunisti si intelectuali de stânga". D-sa nu stie nici până astăzi că din Peninsula Iberică fusese pus focul unui război care trebuia să facă în centrul Europei jonctiunea cu unul pornit din Uniunea Sovietică? Îmi este greu să admit că d-sa ignora atunci, în Spania, confruntarea dintre două civilizatii si două religii, una a lui Dumnezeu si alta a lui Antihrist. Îl invit pe d-l Dinescu să cunoască viata lui Ion Mota si scrisorile pe care le-a trimis de pe frontul spaniol, ca să afle că sunt ale unui om care a stiut să nu confunde trăirea deplină în duh si în literă a credintei instituite de Hristos cu nici una din derogările si ipostazele ei fanatice, si cu atât mai mult nu s-a lăsat înrobit de nici una din formele detestabile ale omenescului din noi. O spun din nou cu tărie în fata oricărei instante: cei doi legionari căzuti pe frontul din Spania au fost zdrobiti de canonada adversarului, luptând într-o transee, si nu petrecând într-o cârciumă.

Nu vreau să-l judec pe d-l Mihăilescu, dar mă surprinde că o persoană care se îndeletniceste cu comentariul cultural nu stie că orice eveniment, faptă si actiune trebuie integrate în contextul lor specific. Dacă d-sa ar fi trecut în revistă momentele anterioare datei pe care o consideră finalul crimelor în care Legiunea a "esuat", ar fi aflat ceea ce orice istoric oarecare stie prea bine. În alegerile din 1937, socotite cele mai putin abuzive din istoria noastră politică, partidul Miscării Legionare s-a situat pe locul trei. Dar după declaratiile lui Eugen Cristescu locul ei ar fi fost altul, dacă nu s-ar fi fraudat 300.000 de voturi din ordinul lui Carol al II-lea.

Numai ca, pentru un organism înca viu si activ, este un semn de sanatate morala si spirituala sa refuze acele aprecieri de care au parte doar cei intrati în legenda si care, cum spuneam, nu se mai pot apara nici în fata detractorilor, nici în fata laudelor peste masura. Nu pentru ca nu am avea legendele noastre, începând cu Capitanul, cu Mota si Marin, cu Comandantul si terminând cu Sfintii Închisorilor. Pe acestia îi cinstim si îi pomenim în chip firesc. Ne hranim cu pilda si cu scrisul lor, fara a-i idolatriza. O facem într-un chip viu si nu înaltându-le statui, fie acestea si literare.

Un lucru e limpede: o întrebare de genul "cum poti să fii legionar, fără a fi conservator?" e un nonsens. Căci asa ceva nu se poate. Întrebarea pe care si-o pune Mircea Platon într-unul din eseurile cărtii sună însă: "cum poti fi conservator, fără a fi legionar?". Asadar chestiunea legionarismului este si ea luată în seamă, chiar dacă într-un mod cât se poate de marginal. Asa cum conservatorismul s-ar situa la periferia societătii moderne, să fie oare legionarismul întruchiparea acestei conditii a marginalitătii în însăsi această "margine" care este tabăra "conservatoare"?

Hermeneutica pe care Sorin Lavric -ca om de cultură care probabil nu a scris vreodată un text "angajat"- o face acestei serii de texte este slabă si dezamăgitoare. Ea contrastează radical cu finetea si cu puterea de pătrundere pe care o degajă analiza procesului interior de "convertire" a lui Noica la legionarism. Însă autorul are nevoie de ceva palpabil pentru a-si putea formula o delimitare (absolut necesară ...) de doctrina legionară si de angajamentul lui Noica în această directie, găsind acest pretext în nuantele publicisticii lui Noica. În opinia noastră aici rezidă punctul slab al cărtii, căci articolele împricinate nu sunt judecate în sistemul de referintă adecvat. Acesta este atins uneori, tangential, prin afirmatii de genul că noi astăzi nu mai putem întelege acea stare de spirit a momentului respectiv. Numai că întreaga osteneală rodnică depusă pentru a întelege tribulatiile sufletesti ale lui Constantin Noica din anii '30 s-ar fi cuvenit a fi completată si cu un efort similar de pătrundere în contextul anului 1940. Din păcate nu este cazul, Sorin Lavric ridicând pur si simplu din umeri si preferând o hermeneutică prea "literală" a unor simple figuri de stil, pe care le transferă astfel în mod ilicit pe domeniul enormitătilor.

Cercetarea lui Sorin Lavric constituie un prim pas mai onest în abordarea fenomenului legionar si a relationării sale cu elita intelectuală interbelică, în pofida unor scăpări sau a unor interpretări eronate. Ceea ce ar fi putut aduce ca soliditate stiintifică cartea de fată ar fi fost o mai mare asumare a curajului din partea autorului de a spune adevărul până la capăt, întrucât, de multe ori, el rosteste niste adevăruri pe care le contrazice flagrant prin alte afirmatii. Este de lăudat, totusi, efortul cercetătorului de a acoperi o întreagă perioadă istorică, prin prezentarea detaliată a evolutiei Miscării Legionare, a impactului său asupra elitei interbelice românesti, precum si documentarea laborioasă în ceea ce priveste articulatiile biografice ale lui Noica, prin recursul la sursele de arhivă. Oricum, încercarea lui Sorin Lavric este salutară si merită a fi încurajată, în vederea revelării unui fenomen spiritual, fenomenul legionar, care a marcat indelebil procesul devenirii istorice contemporane.

Miscarea Legionara nu a fost un partid politic, nu a fost o ideologie. A fost o miscare, adica altceva, a fost mai mult. A fost reactia organica a unui neam aflat intr-o situatie istorica determinata, a fost un fenomen. Ca orice fenomen, ea are la origine legi ce actioneaza intr-un context schimbator. Legile care au generat-o, au ramas aceleasi. Contextul istoric s-a schimbat si se va schimba in continuare. In noul context, aceleasi legi vor determina reactii noi, reactii diferite de cele anterioare, nu atat de diferite insa incat sa nu se mai poata sesiza continuitatea fenomenului. Atentie insa. Fenomenul acesta nu e unul mecanic. E un fenomen viu a carui structurare presupune elemente de natura providentiala, ca si elemente de constiinta. In acest sens, ordinul de infiintare al Miscarii Legionare stipuleaza clar: "Sa vina in aceste randuri cine crede nelimitat. Sa ramana afara cine are indoieli". Elementul de coeziune, in cazul Miscarii Legionare, nu a fost de natura ideologica ci de natura afectiva. Poarta numele de dragoste; numele de prietenie. "Nu ne-am adunat cei ce, neaparat, gandim la fel, ci cei ce simtim la fel". La temelia Miscarii Legionare nu veti gasi un program politic, economic, social, ci un sentiment profund de apartenenta la neam, un sentiment de asumare a destinului acestuia, in mod prioritar, in mod decisiv, in mod nelimitat.

În numele acestei mărturisiri, trag un semnal de alarmă. Nu vă lăsati înselati! Miscarea Legionară nu poate fi reeditată, ca formulă politică, de cei ce se autoinvestesc sefi ai ei sau de cei ce îsi asumă în mod subiectiv calitatea si dreptul de o reprezenta. Miscarea Legionară a existat si există ca un corp de mărturisitori disciplinati, cu o ierarhie stabilită pe principiile valorilor morale si capacitătii de jertfă. Asa s-a născut, asa a crescut si asa se va desăvârsi în viata neamului nostru si a tuturor neamurilor. Cel ce se înscrie în aceste valori cu toată fiinta sa, acela îsi va recunoaste locul său în acest corp si se va include, fără rezerve, în dragostea si respectul slujitorilor Adevărului. Nu există o altă Miscare Legionară decât cea întemeiată de Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, dusă la biruintă de Comandantul Horia Sima si cârmuită acum, mai departe, de cei pe care încercările i-au arătat demni de a o reprezenta si a fi ascultati, confirmati totdată de Comandant. De aceea numai acestia au dreptul să enunte si să edifice formele politice pe care le-ar putea îmbrăca Miscarea Legionară. Orice altă formulă politică enuntată sau edificată de persoane din afara acestui corp, de cei neinvestiti cu actul reprezentării ei, este născută moartă.

Virgil Maxim - "Imn pentru Crucea purtata"

Dacă nasterea fenomenului legionar si continuitatea lui sunt rodul unei stări de spirit, este limpede că, indiferent de conjunctură, sediul lui se află în interioritatea sufletească a Legiunii, "este Legiunea care nu se vede". Pentru că "Legiunea care se vede fără Legiunea care nu se vede, adică fără acea stare de spirit, de viată, nu înseamnă nimic, sunt forme golite de continut". Fraza aminteste aidoma discriminarea din Critice, pe care o făcea Maiorescu între formă si fond. Este simptomatic că imitatorii Legiunii se cantonează în formele ei. Poartă cămasă verde cu centură si diagonală, în pas cu calendarul legionar, afisează cu nemăsurată ostentatie în locuri nepotrivite portretul Căpitanului încadrat de lozinci confectionate din scrierile lui, editează publicatii cu titluri în care termenul "legionar" si simbolurile Legiunii revin abuziv, parcă anume până la bagatelizare, fac risipă de steaguri inscriptionate demonstrativ, dar nu scriu o singură frază crescută din acea stare de spirit specifică adevăratului trăitor. Străini de fondul Legiunii, se agată de forme pe care le proliferează excesiv si rudimentar de didactic. Este întristător să constati că aceste exteriorizări care ar trebui să fie expresia solemnă a luptelor purtate de trei generatii în numele românismului, au ajuns în conduita unora spectacol de circ si momeală pentru creduli. Ea singură, această exhibare a formelor, trădează impostura si pecetluieste raptul identitar.

Un număr foarte mare de tineri cari s-au interesat si au făcut cercetări cu privire la Miscarea Legionară de la revolutie încoace, si cari au înclinat spre simpatii chiar dacă unii au făcut-o initial din curiozitate, se pare că în căutarea lor nu s-au putut adapta realitătilor fenomenului legionar. Tainele lui sunt greu de străpuns mai ales pentru cei ce caută la suprafată, la lucrurile usoare si nu caută în adâncime, acolo, la esentă.

Am observat că toti, absolut toti motivează "fapta" ca pe obiectul care-i interesează si pentru care orbitează, oarecum debusolati, în jurul Miscării Legionare, pentru ca apoi să iasă din orbită si să se piardă în spatiu. În acelasi spatiu din care, initial, dânsii voiau să evadeze.

Dacă mai toti îl invocă pe Căpitan în întreprinderea initiată de dânsul, tot asa aproape toti pierd din vedere metodele de derulare a întreprinderii legionare. Toti citesc, se informează, unii cu entuziasm, si vor fapte, însă pierd din vedere esentialul. Dacă vrei să te arunci în luptă, te arunci ca si un soldat bine instruit, căci dacă esti neinstruit, risti să ridici mâinile la primul cutremur, abandonând lupta. Asa cum toti o stim din prea multele exemple.

Tot vorbiti de actiune. Ce actiuni nemaipomenite am făcut noi tinerii? Am reusit să aducem numerosi tineri în Miscarea Legionară? Am reusit să le transformăm viata asa cum ne-au transformat-o nouă altii? Eu cred că nu s-a făcut nimic din toate acestea. Atunci despre ce actiune măreată vorbim?! Am construit noi ceva numai prin forte proprii, am săpat fântâni, am zidit case săracilor, am ridicat biserici sau monumente anticomuniste?! Nu. Nu am făcut nimic din toate acestea.

Ne place să ne pozăm si să facem mult zgomot lângă monumentele ridicate tocmai de aceia pe care îi luăm la rost. Dacă nu erau ei, nu aveam astăzi toate aceste constructii care să arate lumii ce a însemnat si ce este cu adevărat comunismul. Nu am fi avut cea mai frumoasă catedrală pe care o are neamul românesc: monumentul-biserică de la Aiud. Oasele martirilor adunate în spatele altarului sau răspândite peste tot prin împrejurimi, ca o mărturie vie a jertfei pentru Hristos si neam, fac din Aiud o biserică si o trăire crestină mai frumoasă chiar decât cele din primele veacuri crestine. Dacă nu erau acesti bătrâni, am mai fi avut noi atâtea titluri de cărti care să ne învete adevărata istorie a neamului românesc?

 Ce e oare mai indecent: să faci glume pe seama politicienilor români în contextul unei tragedii care a lovit alt popor, sau să exploatezi retoric o tragedie nefericită de acum şapte decenii, pentru a culpabiliza la modul colectiv întregul neam din care pretinzi că faci parte? Textul acesta depăşeşte orice culmi ale imaginabilului! Chiar dacă pare un moment de delir intelectual al unui om altminteri extrem de lucid, merită să ne oprim puţin asupra lui. Îl citez din nou pe dl. Patapievici, din acelaşi articol:...

Se vădeste încă odată faptul paradoxal că superficialitatea la români este ca un cojoc gros, care trebuie întepat cu un ac pe măsură. Un discurs eminamente "rational" e departe de a fi suficient. Să fie atunci solutia impunerea unor reguli de conduită? Adică educatia cu biciul sau amenintarea cu măsuri draconice? Si aici găsim destul de repede argumente despre inutilitatea si chiar ridicolul unor asemenea demersuri.

Se împlinesc zece ani de la înfiintarea acestei reviste, care încă de la începuturile ei si-a propus să transmită lumii românesti un mesaj aparte. E vorba de spiritul unei generatii unice în istoria neamului nostru, care a văzut în împăcarea României cu Dumnezeu premisele unui destin national major. Al împlinirii rostului nostru din vesnicie, în acord organic cu structura sufletului nostru colectiv. Acest crez a reusit să pună în miscare elanuri si energii nebănuite, iar ecoul lor reverberează până în ziua de azi.

Dumnezeu alearga; sa ne tinem de El. Noi nu avem timp sa calculam, sa cuantificam, sa cantarim. Daca ne oprim sa facem toate astea, Dumnezeu se departeaza. Riscam sa ne ratacim.

Doar in goana dupa Dumnezeu, facem politica. Atata cat facem si cat ne lasa El. Si, desigur, facem greseli - in politica. Caci ne punem viata la bataie. Miza jocului nostru politic e moartea. Si jucam atat de bine incat castigam de fiecare data totul -si luam intreg potul- murim.

Dar numai astfel morti nu vom pieri, sa avem credinta asta, ci ne vom apropia de sansa de a capata viata vesnica.

Ii vedem trecand printre noi, cu pasul greoi, leganat, parca cumpanind cu tot trupul lor vremurile prin care-au fost si intelegerea rosturilor lor. Merg incet prin multimea grabita, unii inca zvelti, altii garboviti, ducandu-si insa cu totii demnitatea, adunata parca toata in cate-o neinsemnata insigna prinsa pe reverul hainei, care ne-aminteste noua ca ei inca mai sunt veterani de razboi sau aparatori ai Crucii.

Uneori ii inghiontim alergand, alteori ne lovim de-a dreptul in incetineala lor, si le aruncam priviri mustratoare, nervosi ca ne-ncurca. Dar ei trec cu incapatanare mai departe, isi fac cu greu drum prin grava noastra zilnica, si privesc drept inainte, parca urmarindu-si consecventi crezul de-o viata, destinul asumat, nascut din dragostea dureroasa de tara aceasta, parca urmarindu-si, cu incrancenare, un vis entuziast din tineretea lor luptatoare.

Dacă mai avem încă rădăcinile aici, dacă mai visăm în limba română, dacă ne mai spune ceva cuvântul România, nu ne putem supăra pe propria noastră rădăcină, chiar dacă este cam mâncată de viermi. Nu trebuie să lăsăm să se usuce mlădita din vita sănătoasă a lui Hristos, cea românească si să mai poată da rod bun si sănătos pe pământul acesta si în cer. Să ne mai putem raporta, când simtim nevoia, la un Brâncusi, Eminescu, Blaga, Enescu, Eliade, Miron Costin...

Mărturisesc în numele scânteii de adevăr care sălăsluieste în noi, că avem nevoie de Sufletul românesc ca să existăm aici sau oriunde am fi, si nimic nu ne poate călăuzi spre Adevăr fără Lumina din sufletele noastre.

Cine este ultimul român? Nu cumva... a fost? Marturisesc ca de acest raspuns ma tem cel mai mult... Si nu în ultimul rând ma înspaimânt de arhetipul omului european, lipsit de Dumnezeu, dispus sa'L conteste, dar sa accepte în schimb, sub amenintarea legii disparitia natiunii, intruziunea în viata privata, evenimente istorice... doar pentru ca a trai mai bine, înseamna a mânca mai bine...

Acest simplu legionar, laolalta cu multi altii, stiuti si nestiuti, si-a asezat propria existenta la temelia acestui adevar. Astfel de oameni nu erau niste adepti ai unui basm frumos, dar strain de “realitatea” pe care o prezinta “expertii”. Ei au devenit una cu legenda, si-au contopit vietile cu ea, i-au conferit o realitate mai adânca si mai durabila.

Aceasta legenda nu este altceva decât un ideal care s-a înfiripat în toti cei care i-au închinat vietile si lupta lor. Odata cu jertfa celor care s-au identificat cu el, ea traieste si se perpetueaza mai departe. Legenda nu moare odata cu moartea oamenilor. Ea nu este o fantasma tesuta în jurul unui “sâmbure de adevar”, caruia i-au fost estompate în mod voit amanuntele mai prozaice. Nu este asa tocmai pentru ca ea poarta în sine dimensiunile unui ideal, ale unei proiectii înspre viitor.

Nu ne rămăne decât speranţa evitării colapsului total, fie şi cu preţul unor importante sacrificii sociale. Dar nu e lipsit de importanţă nici să înţelegem care sunt adevăratele cauze pentru care s-a ajuns aici. Ele sunt de o dublă natură. Pe de-o parte ţin de însăşi esenţa sistemului politic actual, cel "democratic", dar pe de alta şi de "specificul naţional", de faptul că acest sistem -conturat limpede în teorie- capătă la noi (ca şi la alţii, de pildă la greci) accente "balcanice" în modul în care el este transpus în viaţă şi interpretat la modul concret.

În fața mârșăviei și a adevăratei dictaturi -cea care încearcă să inducă o singură opinie, cu orice preț și cu orice mijloace- nu poți să rămâi "echidistant". Da, poți rămâne obiectiv, atât cât se poate. Poți spune lucrurilor pe nume, poți aplica același standard critic și unei tabere și celeilalte. Dar atunci când ticăloșia unora depășește orice limită, nu te mai poți situa exact la mijloc, disprețuindu-i pe toți în egală măsură. Ar fi o atitudine falsă și ipocrită.

Un trai demn pentru cât mai multi români este o necesitate absolută. Aceasta nu ne-o vor asigura automat aliantele noastre militare sau politice. Ele oferă doar un cadru pe care trebuie să stim să-l valorificăm. Altii, aflati la o altă extremă, vor considera că "pretul" plătit de Romănia pentru participarea în aceste structuri transnationale ar fi inacceptabil. Că am deveni niste "vasali" neconditionati. Nu este adevărat. În acest moment, pretul care se cere României este cel al unei democratii cu adevărat functionale. Ceea ce nu contravine nicidecum intereselor noastre. E drept, ele nu se reduc doar la atât, dar "mai e mult până departe". Deocamdată statul român e corijent în privinta unor aspecte cat se poate de elementare.

Un lucru rămâne cert: trăim într-o lume dominată de principiul banului, care a trecut si va mai trece cu siguranta prin zguduiri periodice. Dacă astăzi statele au reusit să aplaneze criza, poate că mâine nu vor mai reusi să o facă. În cine ne vom pune atunci încrederea: într-un posibil "guvern mondial" care-si va propune să facă ceea ce statele separate nu au reusit? Sau în Dumnezeu si în valorile cu adevarat eterne, dincolo de mirajul banului si al unui sistem capitalist care (încă) mai functionează, dar care îsi devorează pe zi ce trece cu lăcomie resursele de care mai dispune?