Mişcarea Legionară este învinuită că luptă împotriva „culturii şi progresului”. Iată o afirmaţie care, odată înregistrată de mintea unor oameni de bună credinţă, poate fi un serios motiv de nelinişte şi întristare.

Numai că cei care pun la cale astfel de învinuiri sunt interesaţii de confuzii în sufletul colectiv al neamului, iar cei ce cred, sunt naivii, victimele celor dintâi.

Legiunea nu luptă împotriva culturii, ci împotriva confortului, împotriva belşugului material ca scop al vieţii. Legiunea nu luptă împotriva progresului, ci împotriva falsului progres, mecanic şi „indefinit” care tinde să nimiceascã omul.

Lumea veche se năruie astăzi sub ochii noştri, tocmai din cauza „culturii” şi „progresului” ce domnesc de câteva veacuri în istoria neamurilor. Nimic nu

mai poate salva această lume sortită unei necruţătoare pieiri. Legiunea vine pentru reabilitarea omului, pentru întemeierea unei adevărate culturi, aceea a spiritului şi pentru împlinirea unui adevărat progres, acela moral. Concepţia legionară readuce omul la izvoarele şi viaţa sa proprie. Căci aceasta înseamnă om nou: om adevărat, om care merge pe căile firii sale. Mişcarea legionară nu neagă necesitatea dezvoltării materiale a vieţii noastre, dar o condiţionează de creşterea lăuntricã a omului.

Oamenii lumii vechi, atât de credincioşi şi de optimişti faţă de progresul şi schimbările ce se pot aduce în viaţa noastră materială; sunt neîncrezători, de un adânc pesimism faţă de adevăratul progres şi posibilităţile de schimbare ale omului de azi şi de totdeauna. „Dorinţa legionarilor de a crea un om nou este foarte frumoasă, dar va rămâne mereu un ideal neîmplinit. Trebuie să fim «mai realşti», să contăm pe bestialitatea omului”. Aşa s-a exprimat cândva un tânăr intelectual şi om politic, aparţinând unuia dintre partidele în descompunere azi. Să contăm pe bestialitatea omului? Desigur. Legiunea este atentă faţă de acest lucru şi nu-l neagă. Numai că, spre deosebire de vechile partide politice cu etica lor decadentă şi materialistă, Legiunea nu cultivă bestialitatea din om, ci caută, printr-o etică nouă şi o şcoală nouă, să înăbuşe pe cât poate această înclinare a fiinţei umane şi să facă să crească însuşirile ei spirituale, până în treptele superioare ale adevăratei omenii. Să fim mai realişti? Suntem iarăşi de acord. Numai că realismul nostru depăşeşte întotdeauna starea de fapt. Şi iată cum. Omul este fãcut din lut, are adicã o viaţă pământească biologică, asemenea tuturor animalelor şi tot ca ele este o fiinţă cu foarte multe instincte, dintre care cel mai de temut pentru ceea ce poate însemna el dincolo de biologic este instinctul de pradă. Legiunea constată toate aceste date ale fiinţei umane, dar nu se opreşte la ele.

Ceea ce caracterizează omul, ceea ce îi este propriu, stă dincolo de fiinţa sa biologică şi dincolo de instincte. Omul este o fiinţă spirituală şi capabilă de virtute. Omul este făcut din lut dar şi din spirit. El duce o viaţă pământeană, dar năzuieşte către una cerească . Ceea ce lumea veche nu vede şi Mişcarea Legionară a înţeles de la început a fost nu numai că omul este o fiinţă spirituală; dar că în natura sa sunt înclinaţii care, puse în lucrare, îl pot face să depăşească starea de fapt, că natura sa, deci, este astfel alcătuită încât face posibilă educaţia. Printr-un act de sforţare şi de voinţă proprie, conform naturii sale, omul poate să se schimbe, poate să sporească, poate adică să progreseze.

Din acest punct şi pe această cale Mişcarea Legionară creează adevărata cultură şi desprinde adevăratul progres, faţă de care nici dezvoltarea materială a vieţii omului nu se împlineşte aşa cum trebuie.

Ceea ce însă merită cu deosebire să fie reţinut, este faptul că Legiunea nu numai că aduce o nouă etică dar, o şi trăieşte transformându-se astfel într-o şcoalã a vieţii. Şi aici este adevăratul progres moral săvârşit de mişcarea tineretului. Întreaga epocă modernă „progresistă” a creat sisteme de etică şi s-a jucat cu ideile morale, care judecate din punct de vedere teoretic, puteau fi şi juste, dar una era mişcarea ideilor şi alta viaţa burgheză, cu morala ei. Revoluţia legionarã nu stă atât în noutatea eticii sale, care se hrăneşte din izvoare biblice, cât din [în] viaţa morală pe care o realizează concret în fiinţa neamului nostru. În acest chip vedem noi zorile unei adevărate renaşteri româneşti.