Au trecut 36 de ani de la moartea prea timpurie a acestui mare banatean, unul dintre cei mai de seama ganditori politici si un luptator neintrecut pentru dreptatea romaneasca a vremurilor noastre, asa cum se cere sa fie implinita in veac.

La 10 februari 1917 s-a deschis in cimitirul de la Geneva un mormant proaspat, care de-atunci cuprinde trupul neinsufletit al unui „patriot, roman - mort sarac”, parte scumpa si sfanta din fiinta natiunei romane, Aurel C. Popovici.

Prezentarea acestei marete figuri este obligatorie nu numai pentru omagierea memoriei sale, ci pentru a cauta in opera politico-filosofica, crestina si nationala, solutia mantuirii noastre si a restabilirii legaturilor neamului cu vesnicia.

Dupa M. Eminescu, A.C. Popovici este cel mai clasic scriitor politic dinaintea Unirii tuturor romanilor. Fixarea acestei vrednice capacitati intelectuale, a acestui talent croit pentru a fi un mare barbat de stat, este cu atat mai necesara, cu cat suntem in preajma unor grele incercari de rezolvare a problemelor istorice pentru o Europa noua indreptatita si de-acum inainte sa-si reia conducerea spirituala a destinului uman, alaturi de forta tehnica si juneta viguroasa a poporului american.

O schita a vietii acestui cercetator neobosit in domeniile stiintei pentru stabilirea dreptului la viata a neamului nostru, ne dezvaluie ganduri si actiune, vointa si perseverenta intru urmarirea unui ideal stralucitor si permanent - ca un soare ce nu va apune nici cand.

Aurel C. Popovici s-a nascut la 4 octombrie 1863 in Lugoj. Aici face scoala primara si doi ani de liceu; urmeaza la Brasov si-si ia bacalaureatul la Beius.In anul 1885 se inscrie la Medicina in Viena; tot aici se casatoreste peste trei ani cu acea fiinta care-i va ramanea credincioasa pana la mormant in lupta de afirmare si dobandire a drepturilor pentru neamul sau. Memorabile sunt cuvintele sotiei sale spuse, dupa verdictul de condamnare a sotului ei la 4 ani inchisoare si mii de coroane amenda, pentru a curma deprimarea ce cuprinsese un moment pe toti romanii prezenti in sala de judecata: „Nu va temeti romani, Dumnezeu e cu noi si vom iesi invingatori. Sus inimile”.

Viata intreaga a familiei Aurel C. Popovici este inchinata stiintei si actiunei in serviciul poporului roman. El priveste nevoile curentesi viitorul acestuia din pozitia sa de cetatean subjugat, nedreptatit si prigonit. Dorinta lui este de-a vedea cele 4 milioane de romani din Austro-Ungaria egal indreptatite cu celelalte nationalitati pe plan politic, economic si cultural; iar apoi in masura evolutiei timpului pregateste Unirea romanismului in hotarele lui etnice si istorice.

Problema romaneasca privita sub acest unghi trebuia rezolvata in etape, si A.C. Popovici era nascut si format in acest scop. Temperamentul sau, ca o flacara in permanenta ardere ivita din strafunduri nepatrunse ale pamantului romanesc, impreuna cu vasta documentare stiintifica din ravna mepotolita pentru adevar, au format mecanismul propulsiv intru afirmarea temeinica a dreptatii.

Cea dintai scriere a acestui mare vizionar roman si inversunat luptator este vestita „Republica”, in care prezinta dreptatea romanilor ardeleni si banateni se sprijinea pe date si fapte axiomatice. Aceasta expunere stiintifica, publicata in cinci limbi si raspandita in toata Europa i-a atras o candamnare de 4 ani, 5000 de coroane cheltuieli de judecata si 10000 coroane cautiune de eliberare provizorie pentru 14 zile. In acest timp, de acord cu conducerea Comitetului national din Transilvania, pleaca impreuna cu Valeriu Braniste in Austria si de aici pe mare ajunge in Romania, unde este primit cu toata simpatia.

Aurel C. Popovici incepe o viata noua, dar isi continua munca migaloasa pentru cunoasterea si patrunderea adevarului ascuns sub pojghita superficiala a unei civilizatii usoare, importata fara un control serios si chiar de multe ori fara scrupule.
Banateanul acesta se caracterizeaza printr-o integritate de caracter si constiinta, prin autenticitatea unui suflet perfect, cu neputinta de-a suferi influente si diformari daunatoare, oricata stiinta si-a insusit, oricate limbi a invatat, oricate cunostinte a facut, urcandu-se pe scara aceasta pana a fi ajuns sfatuitorul regelui Carol I al Romaniei si-a printului mostenitor archiducele Franz Ferdinand al Austro-Ungariei. Nici un mediu nu l-a stricat, nici o forta nu l-a abatut de la linia romaneasca. A pretuit traditia si intelepciunea poporului; s-a sfintit in atmosfera crestina a vietii lui religioase; a cules din inaltimea seninea ganduri curate. Astfel, ramane un precursor al luptei de eliberare romaneasca, un doctrinar politic, un semanator de ideal in calea destinului uman.

Aurel C. Popovici e un exemplu vrednic de urmat de toti acei care poarta povara unei raspunderi peste cate pasiuni si deosebiri sunt, ce impiedica mersul catre implinirea datoriei elementare. El a trait dintr'o sfanta credinta si duhul ei trece de la o generatie la alta, intarindu-le rezistenta in vremuri de cumpana grea.

Ne intoarcem numai patru decenii in urma si privim pe scena politicei europene framantarea lui Aurel C. Popovici pentru viata dreapta a neamului sau.
El si-a sustinut ideile, lupta si planul cu condeiul si cuvantul, cu patima omului care simte ca are o misiune pentru indreptare, reforma si implinire. Citam, ce e mai cunoscut din lucrarile si activitatea sa: „Replica”, „Calauza fericirii”, „Cuvinte intelepte”, „Principiul Nationalitatilor”, „Nationalism sau democratie”, „Die Vereinigten Staaten von Grobosterreich”. A editat ziarul „Romania Juna”, a condus „Samanatorul”, a scris la „Epoca”, „Adevarul”, „Tribuna”, „Gazeta Transilvaniei”, etc. A fost corespondentul ziarelor „Vossiche Zeitung”, „Hamburger Nachrichten”. A publicat articole ocazionale la reviste si gazete din Austria, Germania, Italia, Franta, Anglia. A editat in ultima vreme la Viena ziarul „Grobosterreich”.

Faima lui a trecut de campul politicei nationale si s-a fixat in planul unei Europe noi, care si-acum isi asteapta architectul pentru a-i reda carma morala si a-i insufla ordine, dreptate si armonie prin restabilirea primatului spiritual si prin echilibrarea unei vieti masurate, izvorate din legea unei opinii publice cinstite, pentru ca cuvintele lui Talleyrand adresate intr'una din zile lui Napoleon raman valabile si astazi: „Sire, cu baionetele se poate face orice, afara de un singur lucru - sa te asezi pe ele”.In dorinta de a scoate in relief cat mai clar aceasta personalitate a romanismului vom cita in acest articol cateva aprecieri a celor care l-au cunoscut bine si s-au ocupat de opera sa.

Iuliu Maniu se gasea pe frontul italian, cand primeste de la Vaida Voievod stirea mortii ce s-a intamplat la 10 II 1917 in Geneva si amintindu-si de acel moment scrie: „Sufletul imi era coplesit de-o durere imensa. Mi se parea ca vad cazand de pe cer o stea lucitoare, plina de lumina si caldura in mijlocul tipatului de durere a unui neam intreg.”
In istoria luptelor ardelene, A.C. Popovici s'a distins de tanar si Iuliu Maniu spune ca era un „teoretician cu desavarsire pregatit, dar practic in actiune si intotdeauna viu, necrutator in gesturi si in vorba”, „o nepieritoare pilda de toleranta si concesivitate in folosul binelui comun si-al rezultatelor practice.”

"Spiritul sau activ, cultura sa vasta, convingerile sale adanci ridicate pana la fanatism si bunatatea sa de inima atat de rara in ziua de astazi, l-au predestinat, ca sa conduca un neam si sa-i intemeieze o soarta mai buna.

„Prestigiul extraordinar de care se bucura, se intemeia pe aceste calitati.
”Pe baza aceasta a reusit sa duca la indeplinire mari actiuni politice si sa dea el insusi nastere unor mari curente politice, care intr'un moment dat orientau in buna parte, nu numai gandirea politica a romanilor de dincolo de Carpati, ci si a unor factori politici importanti si chiar hotaratori din Romania si monarhia Austro-Ungara.
"Ideea federalizarii Austro-Ungariei, acceptata in principiu si de arhiducele Franz Ferdinand, n'a fost de nimeni atat de elocvent sustinuta prin argumente stiintifice si istorice ca de Aurel C. Popovici. Iredentist si aderent convins al unitatii nationale, el tindea cu orice pret si prin orice mijloc la realizarea acesteia.

„Spirit practic cum era, sustinea aceasta idee si in cadrul Gross-Osterreich-ului si in cadrul unei intelegeri impotriva Rusiei, cata vreme ea imbratiseaza calea infaptuirii Unitatii Nationale alaturi de puterile intelegerii in contra puterilor centrale cu zdrobirea Austriei, indata ce s'a convins ca pe aceasta cale e posibila infaptuirea idealului sau, in mod si mai practic.” Din discutiile ce fusesera intre acesti doi romani subjugati, reiese clar sentimentul care-i stapanea fata de unirea tuturor romanilor precum si fata de aspectul primejdiei rusesti, apasatoare in timp de pace, nesigura in timp de razboi.
Doctrina politica a lui A.C. Popovici - asa de apropiata celei a lui M. Eminescu, este continuta in volumul „Nationalism sau democratie”. Aici sunt prezentate norme etice din viata statala, principii si directive din multe domenii; toate selectionate cu grija si prezentate cu convingere si caldura.

„Aurel C. Popovici - spune Octav Sulutiu - a scris in «Nationalism sau democratie» cartea de capatai a neamului romanesc. Ceea ce sunt poeziile lui Eminescu pentru arta romaneasca este cartea lui Popovici pentru gandirea politica romaneasca...un indreptar, un catechism.” Ea ramane pentru totdeauna o valoare nepretuita si-ar trebui scoasa la iveala si prinsa in constiinta vremii de astazi cand ne gasim in preajma unei ere noi, ce asteapta sa fie structurata.

A.C. Popovici este un conservator, dar nu in sens reactionar, ci in spirit constructiv. El este sustinatorul nationalitatii si propovaduitorul evolutiei si progresului.
Bizuindu-se pe cultura nationala in opozitie cu civilizatia cosmopolita, valoare simtului etic al cetateanului si - la fel ca M. Eminescu si B.P. Hasdeu - avea oroare de salturi in dezvoltarea unui popor; respingea cu toata puterea credintei sale actiunea bazata pe fraze inselatoare a multimei naive - purtata de oameni fara caracter si fara constiinta. Aceasta activitate - oriunde isi facea aparitia - o considera profund daunatoare coeziunii nationale in momente de vajnica hotarare.

Ideile cuprinse in „Nationalism sau democratie” se refera la critica subrezeniei civilizatiei moderne, datorita fantaziilor oamenilor rasleti, lipsiti de legatura cu realitatile nationale, demagogilor fara scrupule, aventurierilor din toate partile. Aurel C. Popovici se ridica impotriva dezastrului produs de sistemul politic al democratiei demagogice, caracterizata prin idei dizolvante ale puterii sociale si-ale spiritualitatii provenita din traditia si cultura neamului. Criticand aceasta forma de manifestare politica in dezacord cu evolutia normala a unei natiuni, combate cenzura, dictatura, procesele si curtile martiale. Pentru el elementul decisiv in viata poporului ca si in raporturile dintre natiuni si state este puterea cuvantului viu, presa cinstita, conducere inteleapta, oameni de caracter, personalitati devotate natiunii si nu egoismului lor individualist.

„In luptele politice armele se fauresc din metale scumpe, din amalgamul traditiilor nationale si al ideilor de progres real, nu din cliseuri de mult tocite, nu din fraze fara temei, nu din maculatura.” Eseurile adunate in volumul „Nationalism sau democratie” sunt adevaruri eterne pentru viata nationala si crestina a unui popor. Ele au puterea sa reduca materialismul si rationalismul, ce trec de marginile normale si inunda campia roditoare a spiritului uman, la valoare si folosul lor real.

"Gandirea politica a lui Aurel C. Popovici nu se subordoneaza nici unei conceptii de partid. Ea scruteaza legile eterne ale evolutiei societatilor omenesti, ale nationalitatilor si subordoneaza toate ideologiile reprezentate de partide acestor legi:, scrie prof. Gr. Nandris. Tot domnia sa continua cu aceasta apreciere: „A.C. Popovici este dupa Eminescu reprezentantul cel mai temeinic si mai documentat al gandirii politice romanesti din trecut. Acest fiu al Banatului a fost un indreptar spiritual al neamului romanesc si in acelasi timp unul dintre acei romani, care prin gandirea si faptele lor, au indrumat si viata sufleteasca a altor popoare.”

Pentru ganditorul politic si pentru neobositul luptator care considera factorul adevarat al intregei culturi omenesti nationalitatea, teza federalizarii imperiului austro-ungar intr'un Bundesstaat al unui Grobosterreich este consecinta logica a framantarilor sale de-a salva cele 4 milioane de romani de sub o presiune nedreapta. Pe acea vreme idealul intregirii pamantului romanesc in hotarele sale naturale nu parea a fi atat de aproape de realizare. Atunci, la ordinea zilei era lupta pentru salvarea nationalitatii in fiecare provincie romaneasca, mare sau mica, supusa unei dominatii straine. In acel timp se continua lupta pentru desteptarea constiintei in toate paturile romanesti si crestea dorinta de unitate culturala pe tot cuprinsul romanesc, de la Nistru pan' la Tisa. Doina lui Eminescu si toata opera lui; hora lui Alecsandri, teatrul si poeziile lui; actiunea de la „Samanatorul” lui N. Iorga; „Luceafarul” si centrele culturale de la Sibiu si Brasov; „Junimea literara” de la Cernauti; „Cuvantul moldovenesc” de la Chisinau si multe altele, mai mari si mai mici; pregateau sufletul neamului pentru o zi de maine.

Despre un razboi de unitate nationala se vorbea doar in soapte intre putini si de incredere, chiar cand asa ceva izbucnea cate odata si din gura unui taran vanjos la suflet, care-si dorea neamul adunat acasa sub acelasi acoperamant, la umbra tricolorului romanesc.

In fata situatiei - pare ca- tot mai grele ce-o intampinau romanii si alte nationalitati din Austro-Ungaria, Aurel C. Popovici socotea ca luptele interne au ca rezultat o slabire nefericita in raport cu potentialul militar si economic al Rusiei, care ameninta in primul rand regatul tanar al Romaniei, si in tendinta de expansiune panslava si imparatia austro-ungara. De la 1912 purtatorul durerilor romanesti s-a stabilit la Viena, unde desfasoara in favorul tezei sale o activitate uriasa.

Cartea sa „Die Vereinigten Staaten von Grobosterreich” tiparita la Lipsca inca in 1906 a schimbat mentalitatea in cercurile politice austriace, a inspirat convingeri adanci si-a contribuit la posibilitatea unei modificari de atitudine fata de nationalitati. Teza sustinuta de Aurel C. Popovici in aceasta carte astazi anacronica si depasita - se explica prin imprejurarile de-atunci, cand romanii subjugati tindeau sa-si imbunatateasca situatia in cadrul politic existent.Cursul normal al evenimentelor insa intarzia; era a zbatere pe loc, demoralizanta; atmosfera incarcata si inabusitoare; iluzii spulberate, dorinte neimplinite si spirite indarjite; dar alturi idealul unirii neamului se profila tot mai concret si mai insistent in mintea atator romani, care vedeau in o asemenea solutiie salvarea dintr'o inclestare ucigatoare.

In aceasta vreme de deplasare a echilibrului normal se produce la 28 VI 1914 moartea arhiducelui Franz Ferdinand si a sotiei sale la Sarajevo. Odata cu ei, cade planul ce-si faurise A.C. Popovici pentru realizarea autonomiei romanesti si apararea romanilor dinspre rasarit.„El cauta solutia ca sa scape de formidabilul cleste slav; cu manerul la Moscova si Petrograd si cu capetele clestelui in Balcani si Sudeti. Grija aceasta de primejdia slava si in special a Rusiei a fost mobilul principal al preocuparilor sale politice” (Dr. I. Nandris).

In urma acestei intamplari, A.C. Popovici paraseste Viena si se stabileste cu toata familia in Geneva, unde continua lupta pentru acelasi ideal pana la moarte, fiind pe deplin convins ca din ciocnirea epocala de atunci va iesi Unirea Romanilor.Credinta lui s'a dovedit a fi dreapta si a iesit biruitoare din invartejirea evenimentelor. El n'a mai apucat sa se bucure de stralucirea zilelor, cand neamul romanesc a respirat aerul curat al libertatii. S'a stins inainte de vreme. Il pomenim dupa 36 de ani in imprejurari mult mai dramatice, decat au putut sa fie pe vremea lui. Si precum el a crezut in biruinta nadejdilor de mantuire a neamului, tot asa si noi asteptam cu aceeasi tarie sa se aprinda lumina aducatoare de liniste pentru Tara si Neamul nostru. La focul credintei lui ne incalzim inimile si sub faldurile umbrei sale nemuritoare ne pragatim pentru lupta de maine, pentru ca poporul roman sa poposeasca intr'o epoca de inalta reculegere si de roditoare creatie, asa cum l-a visat Aurel C. Popovici pana in clipa din urma.